Toată lumea a auzit despre New Age, însă nu toată lumea cunoaşte detalii despre această mişcare spirituală şi socială. De fapt, straniu este faptul că a defini New Age este aproape imposibil. Este un amalgam aproape nebunesc de credinţe, idei, filosofii, ştiinţe sau psuedo-ştiinţe şi practici. New Age nu este în sine o religie, însă are forţa unei religii, câştigând ani după an adepţi.

Ce este New Age?

Mişcarea apare în forma sa recentă la jumătatea secolului XX, când iniţiatorii săi anunţă intrarea într-o nouă vârstă, o nouă epocă a omenirii. O eră a armoniei universale, spun adepţii. Doar aceasta va salva omul, care trebuie să se pregătească pentru noua eră solară, era vărsătorului, era de aur sau era unităţii şi a armoniei.

Mişcarea New Age anunţă această trecere într-o nouă eră a omenirii – după unii, Epoca Vărsătorului a început încă din 1962, după alţii a început în 2012, alţii spun că vor mai trece o mie de ani până atunci. Mişcarea cuprinde tot, de la ştiinţă, la pseudo-ştiinţă la orice formă de spiritualitate. Religia creştină, iudaică, musulmană, alte religii orientale, religii primitive, filosofii şi principii oculte – toate îşi găsesc locul în cadrul New Age.

Nu este nimic straniu sau contradictoriu ca un adept New Age să creadă în Dumnezeu, să creadă în reîncarnare, în OZN, în karma, în astrologie şi magie şi în tehnici de psihologie şi dezvoltare personală. Aceasta este caracteristica cea mai bizară, însă şi atractivă a New Age-ului: totul este acceptat, există ceva pentru fiecare. Omul este cel care trebuie să-şi creeze propriul destin şi să îşi creeze propria sa experienţă spirituală, preluând elemente din orice tradiţie. Toate tradiţiile spirituale şi religioase ale omenirii sunt valoroase şi toate cuprind un adevăr.

New Age adoptă elemente din orice tradiţie spirituală, religioasă, mistică, ocultă. Elemente ale religiilor occidentale şi orientale, elemente din magie, şamanism, astrologie, yoga, meditaţie, metode de relaxare, panteism, neo-păgânism, cabala, hipnoză, OZN, karma, reîncarnare, Reiki, NLP, dezvoltare personală, medicină homeopată, feminism, ecologism, caritate. Dacă vi se pare o înşiruire de idei, principii şi practici contradictorii, nu vă înşelaţi. New Age este de un sincretism cu adevărat straniu, dar poate chiar în aceasta stă forţa şi atractivitatea sa.

Deși există şi elemente din religiile creştine, iudaice şi musulmane, New Age îl neagă pe Dumnezeul creştin: Dumnezeu este depersonalizat, este văzut ca o esenţă divină prezentă în toate obiectele și fiinţele (panteism). Omul este o parte din Dumnezeu.

Pentru că mişcarea este în corelaţie strânsă cu feminismul şi cu reînvierea sacralităţii feminine, Dumnezeu este înlocuit de către unii adepţi cu Mama Pământului, cu zeiţa creatoare. Femeia, care a fost oarecum discriminată în cadrul religiei creştine, are în cadrul acestei noi mişcări o poziţie centrală. Femeia reprezintă natura şi spiritualitatea. De altfel, au reînviat multe culte păgâne, de adorare a naturii şi a femeii.

Mai controversat este faptul că unii adepţi vorbesc despre adevăratul Dumnezeu ca fiind Lucifer, care s-ar afla în fiecare om şi care ne va lumina universul. New Age a fost frecvent acuzată de satanism, unii adepţi având într-adevăr idei stranii în această privinţă. Adoptarea pentagramei și a cifrei 666 ca având forţă mistică a constituit o dovadă în plus că mişcarea este anti-creştină.

Alte simboluri ale New Age sunt zvastica (fiind un simbol al norocului), triunghiul înscris într-un cerc, panglica împletită şi curcubeul (simbol al punţii dintre material şi spiritual, în New Age un simbol al trecerii de la vechiul om la omul nou).

Însă New Age nu este nici pe departe strict o mişcare spirituală. De fapt şi de drept, ea este controversată şi acuzată pentru agenda sa în plan social-politic. Mişcarea îşi doreşte o reformă socială, însă ideile sale sunt de natură să nască întrebări. Ca un exemplu, New Age, care a câştigat adepţi puternici, îşi doreşte instituirea unui sistem economic mondial, dar şi unificarea tuturor naţiunilor sub o singură autoritate mondială. Întrebarea este: cum ar fi justificată acea unică autoritate, care va conduce lumea? Noua epocă a armoniei universale şi a păcii pare a fi mai degrabă o ordine a dictaturii, deşi mişcarea declară că fiecare om trebuie să fie liber. Liber, sub o autoritate dictatorială…

Deşi par a fi exagerări, New Age mai este acuzată de idei şi principii precum arianismul, controlul nașterilor, controlul genetic, controlul morţii, iniţiere luciferică.

De ce a atras New Age adepţi în toată lumea?

Pare a fi o mişcare care să satisfacă setea de spiritual a omului, lăsând în acelaşi timp o libertate mare în credinţe şi practici. De mult timp omul nu mai este satisfăcut de religiile oficiale, în special de instituţia bisericii. New Age a venit cu elemente vechi şi noi, cu o varietate atât confuză, cât şi atractivă. În plus, a adăugat un sentiment de mister, de misticism, de iniţiere, dar şi un sentiment de comuniune şi de valoare personală a omului (în fiecare există divinitate şi fiecare om este special, fiecare poate ajunge maestru, supraom, dacă îşi descoperă şi urmează drumul spiritual cu ajutorul practicilor variate New Age).

vola.ro%20

1 COMENTARIU

  1. Fiind atat de complexa, „miscarea”, care deocamdata este statica, neavand caracter si directie, are mai mult caracterul unei agitatii de tip braunian, care in principal disloca, iar nu aseaza, „materia” ei spirituala avand aspectul plasmei, forma de agregare a materiei aparte, asa cum, din punct de vedere spiritual si acesta „miscare” este speciala, formata din concepte foarte variate, chiar contradictorii, care, precum atunci cand plasma este supusa unui camp electric devine un flux ordonat de sarcini electrice, adica curent electric, care, zic, sub influenta unui camp spiritual dominator va putea sa se constituie intr-o finala si dezirabila miscare adevarata. Atomizarea la care este in curs spiritualitatea sub influienta New Age-ului are efectul pe care la avut invazia dorica asupra societatii grecesti cand, in timpul epocii intunecate care a urmat, s-a cristalizat superba perioada clasica a culturii grecesti. La fel s-a intamplat cu perioada intunecata a civilizatiei europene pe care a indus-o caderea imperiului roman sub impactul invaziilor popoarelor nordice, germanice, si a crestinismului, cand s-a copt civilizatia europeana ce va domina lumea multi ani. Din punct de vedere spiritual ne gasim intr-o epoca „neagra”, de pulverizare a sistemelor existente, se concretizeaza in conceptii spirituale contradictorii ce se anuleaza reciproc, iar tendinta cristalizarii unei conceptii coerente si dominante inca nu poate fi anticipata. Suntem intr-un haos spiritual desavarsit! O perioada foarte interesanta, cand globalizarea este forta ofensiva nimicitoare de prejudecati, de neoprit, iar cine incearca sa i se impotriveasca este ridicol.

LĂSAȚI UN MESAJ