Istoria Mongoliei începe încă din Evul Mediu când triburile de păstori nomazi îi ocupau teritoriile. Chiar dacă este un tărâm îndepartat și puțin vizitat are multe de oferit. Peisajul, animalele sălbatice și locurile pline de istorie și cultură sunt bogățiile pe care le împarte cu oaspeții săi.

În afara orașelor mari, mongolii continuă stilul de viață tradițional păstoresc și mulți dintre ei sunt nomazi. Aceste triburi nomade care invadau China periodic, venind din vest, sunt înregistrate în istoria chineză cu mai mult de 2000 de ani în urmă. Tocmai pentru protecția împotriva acestor triburi nomade s-a construit Marele Zid Chinezesc. Denumirea Mongol vine de la un mic trib al cărui lider, Ginghis Han, a reușit să formeze un imperiu ce se întindea de la Marea Neagră până la India și Himalaia. Pana în secolul al XIV – lea însă, imperiul începe să se destrame din cauza invaziilor chineze și a războaielor mistuitoare.

steag Mongolia

Statul Mongolia conține teritoriul istoric al mongolilor ce și-au trăit perioada de glorie în secolul al XIII – lea, sub conducerea lui Kublai Khan. Această zonă a acceptat conducerea Manciuriei în anul 1689, însă dupa revoluția chineză din anul 1911 și căderea manciurienilor în 1912, prinții din nordul Mongoliei i-au alungat pe oficialii chinezi și au proclamat independența, sub conducerea lui Khutukhtu.

În paralel cu istoria bogată ce a rămas adânc înrădăcinată în toate aspectele vieții localnicilor, se desfășoară peisajele al căror scop este argumentarea istoriei, sălbatice și mistice.

Pentru turiștii care doresc să afle mai multe despre istoria și cultura țării pot vizita: Muzeul de Istorie Naturală din Ulaanbaatar, Muzeul de Arte Frumoase din Zanabazar, Muzeul Național de Istorie Mongolă și Muzeul Militar.

Citește și:  Amboise - Franta: Orașe de vizitat
Ulaanbaatar
Ulaanbaatar

Mănăstirea Gandan din Ulan Bator, capitala Mongoliei deține secretele cultelor religioase locale fiind una dintre puținele mănăstiri budiste care nu a fost distrusă în timpul regimului comunist. Lăcașul este cel mai mare de acest fel și găzduiește un număr de 400 de călugări. Primul templu al mănăstirii datează din anul 1835, iar la începutul secolului al XX – lea, acesta era prinicipalul centru religios al credincioșilor budiști din țară unde se studiau medicina, astrologia, lingvistica și filosofia.

desertul Gobi
desertul Gobi

Turiștii care doresc să se aventureze în deșertul Gobi se pot bucura de priveliștea numeroaselor animale native – cămilele sălbatice, leoparzii albi, caii Prezwalsky și urșii Gobi sau chiar de informațiile cu privire la intriganta epocă a dinozaurilor. Aici se pot vedea oasele și ouălele de dinozaur fosilizate. Sau în cazul în care preferă drumețiile în zonele montane pot alege excursiile în Terelj, la 85 de kilometri de capitală, unde se află Munții Gorki, Turtle Rock și Raul Terelj. De asemenea, Khangai este o regiune muntoasă, cu peste 20 de izvoare minerale renumite pentru proprietățile vindecatoare. Alt izvor terapeutic se află în Khujirt, unde se pot vedea ruinele orașului Kharakhorum, măreața capitală a imperiului mongol din secolul al XII – lea.

La Biblioteca Publică de Stat Ulaanbaatar se poate vedea o colecție unică de manuscrise sanscrite din secolul al XI – lea. Fie că turistul alege să facă un traseu activ, ce include drumeții, alpinism, ornitologie, călărie, excursii pe camilă sau motociclete ori preferă să rămână în oraș pentru a vizita diverse obiective turistice, se poate bucura deopotrivă de darurile Mongoliei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.