Fara doar si poate, splendoarea mormantului lui Napoleon Bonaparte din complexul Les Invalides (Domul Invalizilor) se afla pe acelasi rand cu ambitiile sale imperiale, atat de des invocate de liderul politic in acele vremuri. Iar calatoria ramasitelor sale pamantesti catre locul ce avea sa-i fie mormantul de odihna a fost, insa, lunga si anevoioasa, poate la fel ca insasi viata lui Napoleon Bonaparte. In fapt, motivul a fost strans legat de faptul ca imparatul francez a trait o buna bucata de timp in exil. Mormantul lui Napoleon din complexul Les Invalides, Paris, a fost finalizat abia la patruzeci de ani dupa ce imparatul s-a stins din viata. De stiut, asa cum este precizat si inainte, este faptul ca Napoleon a murit in exil, mai cu seama, pe insula Sfanta Elena, in anul 1821. Moartea sa a survenit la sase ani dupa infrangerea de la Waterloo, peste care Napoleon a trebuit sa treaca, iar coprul sau a fost ingropat tot pe insula. Amintirea campaniilor sale, precum o fantoma a trecutului, inca dainuia in mintea englezilor, dar si asupra noului regim din Franta, considerat, la acea vreme, inapt, cel putin la inceputurile sale. A durat cativa ani pana cand corpul sau sa ajunga pe pamantul natal, ca o ironie a sortii, sa fie ingropat in pamantul pentru care imparatul se luptase atata vreme, insa permisiunea de a-i aduce trupul in tara a venit abia in 1840, cand corpul sau neinsufletit a fost expediat cu vaporul la Paris si ingropat cu onoruri nationale, asa cum „ii statea bine unui asemenea lider, de o asemenea anvergura”.

Trupul sau a fost apoi amplasat intr-un mormant temporar. Scopul era unul clar: se dorea construirea unui mormant poate la fel de impresionant ca personalitatea celui care fusese Imparatul Frantei, Napoelon I. Asadar, trupul sau neinsufletit a stat un scurt timp in acel mormant temporar, exact pana la momentul cand Louis Visconti a conceput uluitorul monument din complexul Les Invalides. In fapt, Napoleon nu isi dorise sa fie inmormantat aici, numai ca,potrivit traditiei si canoanelor, acesta era locul ce a servit drept adapost al veteranilor de razboi, precum si biserica. Astfel, s-a considerat ca acest loc este indeajuns de impunator chiar si pentru o asemenea personalitate politica, precum cea a lui Napoleon I. Visconti s-a dovedit a fi, prin ideea sa, de altminteri, foarte eficace, inspirat, alegand sa construiasca o cripta fara acoperis, astfel incat vizitatorii sa poate privi in ea chiar de la inaltimea solului.

Inevitabil, comparatia trupului lui Napoleon cu cel al unui faraon s-a format de indata in gandirea publica, cu atat mai mult cu cat corpul neinsufletit al Imparatului Frantei a fost asezat intr-o serie de sapte sicrie, introduse unul in altul. De pilda, cel de la suprafata este facut din porfir rosu si sta in postament de granit verde, spre placerea vizuala a turistilor veniti din intreaga lume sa vada unde se odihnesc ramasitele lui Bonaparte. Mai mult decat atat, mormantul lui Napoleon este inconjurat de o cununa la lauri pe care stau scrise numele principalelor batalii purtate de imparat. In fata coloanelor, mai stau si cele douasprezece statui, ce simbolizeaza, la randul lor, campaniile napoleoniene importante pe care Bonaparte le-a dus. De mentionat, pentru turistii interesati, este si faptul ca, in aceeasi incapere, se mai afla ingropati cativa membri ai familei lui Napoleon, inclusiv fiul sau, si cativa dintre cei mai distinsi lideri militari franzezi. Chiar si asa, mormantul lui Napoleon Bonaparte ramane poate cel mai impozant, precum si cel mai vizitat din complexul Les Invalides.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ