Muzeul „Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc este un muzeu destinat, aşa cum îi spune şi numele, obiectelor de artă realizate din lemn. Exponatele sale îl fac să fie un muzeu unic în România, iar în Europa este printre puţinele de acest gen.

Iniţial, era un simplu muzeu de etnografie şi ştiinţe ale naturii, însă în anul 1967 a fost reprofilat şi i s-a dat numele pe care îl are şi astăzi – Muzeul „Arta Lemnului”. Muzeul se află chiar în centrul oraşului, fiind amenajat într-o clădire construită în jurul anului 1900 şi declarată monument istoric. Patrimoniul muzeului este alcătuit din mai mult de 15.000 de obiecte, toate realizate din lemn, care au fost strânse de Constantin Brăescu şi Ion Ștefureac.

Muzeul „Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc se desfăşoară în peste 20 de săli de expoziţie, două dintre ele fiind destinate expoziţiilor temporare. Exponatele sunt organizate tematic şi prezintă istoria prelucrării lemnului – vizitatorii află informaţii despre modul în care fiecare esenţă lemnoasă este prelucrată, admiră uneltele utilizate pentru tăierea şi apoi prelucrarea lemnului, dar învaţă şi despre tehnicile prin care se ornamentează lemnul şi despre folosirea motivelor şi formelor decorative. În orice sală s-ar afla, vizitatorul, oricât de „nepriceput” în ale lemnului ar fi, îşi poate da seama cu uşurinţă cum utilitatea obiectelor se împletește cu artă.

Câmpulung Moldovenesc nu a fost ales la întâmplare atunci când a apărut ideea înfiinţării Muzeului „Arta Lemnului” – acest oraş este unul dintre centrele civilizaţiei lemnului din România, locuitorii săi ocupându-se cu această îndeletnicire încă din cele mai vechi timpuri. În sălile în care se afla expoziţiile permanente, vizitatorii pot vedea obiecte ca doniţe, linguri, piese de mobilier tradiţionale, brâie pe care se bate brânză, cupe care au forma unor păsări, piese de mobilier, lopeţi, pluguri şi multe alte lucruri din lemn care se întâlneau în gospodăriile ţărăneşti tradiţionale. O colecţie specială este cea alcătuită din operele sculptorului George Apostu, sculpturile lui în lemn făcându-l cunoscut în toată Europa.

Curtea Muzeului Arta lemnului” nu putea fi lăsată goală, aşa că cei care se ocupă de muzeu au pus o imensă tablă de şah, de 100 m², care este un punct de atracţie foarte popular. Piesele de şah sunt de mărime naturală şi ce este interesant e că sunt sculptate în forma unora dintre cele mai populare personaje din basmele româneşti. Tot în curtea muzeului, vizitatorii pot învăţa să confecţioneze draniţă şi solzi de draniţă, dar şi să prepare diverse produse din fructe de pădure – totul sub îndrumarea atentă a specialiştilor muzeului.

Pe lângă expoziţiile din clădirea propriu-zisă, Muzeul „Arta Lemnului” deţine şi o secţie în aer liber, alcătuită din nouă case tradiţionale, construite din lemn. De departe, cele care se remarcă cel mai mult sunt Casa Lăţiş din Câmpulung Moldovenesc şi Casa Huţula din Ciumarna, două clădiri în care lemnul dă impresia de eleganță. Tot din muzeu face parte şi o casă din Fundu Moldovei, care a fost reconstruită special pentru acest muzeu. Alături de casă, familia care a donat-o a lăsat muzeului şi o serie de obiecte tradiţionale, ca porturi populare sau unelte.

muzeul-arta-lemnului-din-campulung-moldovenesc.jpg
muzeul-arta-lemnului-din-campulung-moldovenesc-judetul-suceava-vazut-din-departare.jpg
imagine-cu-muzeul-arta-lemnului-din-campulung-moldovenesc-judetul-suceava.jpg
fotografie-cu-muzeul-arta-lemnului-din-campulung-moldovenesc-judetul-suceava.jpg
etajul-de-la-muzeul-arta-lemnului-din-campulung-moldovenesc-judetul-suceava.jpg
detalii-arhitecturale-de-la-muzeul-arta-lemnului-din-campulung-moldovenesc-judetul-suceava.jpg
muzeul-arta-lemnului-din-campulung-moldovenesc-judetul-suceava.jpg
placuta-de-la-muzeul-arta-lemnului-din-campulung-moldovenesc-judetul-suceava.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ