Este situat în mica localitate Graaf Reinet, care, în ciuda dimensiunilor sale, se mândreşte cu 200 de monumente naţionale – cel mai mare număr din întreaga Africă de Sud.

Oraşul Graaf Reinet a luat fiinţă în anul 1786, iar muzeul Hester Rupert a fost inaugurat 180 de ani mai târziu. Povestea acestui obiectiv turistic este extrem de interesantă.

Clădirea care adăposteşte muzeul de artă Hester Rupert a reprezentat la origine lăcaşul de cult al Bisericii Reformate Olandeze, fiind a cincea cea mai veche construcţie religioasă din Africa de Sud şi a treia care mai stă în picioare. A fost construită în anul 1821, ca reşedinţă de biserică şi şcoală a misiunii bisericii reformate olandeze. Consiliul orăşenesc a stabilit planurile arhitecturale, iar banii au fost adunaţi din numeroase donaţii făcute de cetăţenii creştini.

Biserica în sine a fost construită chiar de localnici, echipele fiind conduse de artizanii şi meşteşugarii cei mai pricepuţi din Graaf Reinet. Zidurile au fost preconizate a fi foarte groase, iar frontonul înalt a fost prevăzut cu două mici turnuleţe laterale şi un vârf rotunjit. Nu au lipsit niciunul dintre elementele ornamentale specifice arhitecturii olandeze. Clădirea bisericii a dispus şi de un cavou interior a cărui realizare a fost supravegheată de un expert adus din Colonia Capului. În 1965, clădirea a fost scoasă din funcţiune, iar o companie petrolieră a reuşit să o cumpere, cu scopul precis de a o demola pentru ca pe locul ei să înfiinţeze o staţie de benzină.

Din fericire, comunitatea oraşului Graaf Reinet nu a fost de acord. Doctorul Anton Rupert, preşedinte al companiilor Rembrandt Group, a intervenit şi a negociat cu compania petrolieră achiziţionarea clădirii.

Rembrandt Group a cumpărat construcţia, iar doctorul Anton Rupert s-a angajat personal cu restaurarea ei şi deschiderea unui muzeu de artă în cadrul său. În acest demers, el a cerut sprijinul unui număr de artişti sud africani faimoşi, care au acceptat să-i doneze unele dintre creaţiile lor cele mai spectaculoase. Şi astfel, s-a inaugurat muzeul de artă Hester Rupert, denumit aşa în memoria mamei doctorului Anton Rupert. A fost oferit primăriei oraşului Graaf Reinet. La data deschiderii lui, expoziţiile cuprindeau 90 de tablouri şi sculpturi semnate de 80 de pictori sud africani.

Doi ani mai târziu, în 1968, muzeul a fost declarat monument naţional al Africii de Sud.

Tot mai mulţi artişti sud africani au făcut acestui centru cultural donaţii importante sub forma unor obiecte de artă, astfel că în prezent, muzeul de artă Hester Rupert deţine o minunată colecţie de peste 126 de lucrări, a peste 100 de artişti.

Printre cei care expun în cadrul muzeului de artă Hester Rupert se află nume importante ale culturii sud africane, precum Maud Sumner, Johannes Meintjies, Irma Stern, Gregoire Boonzaier sau Maggie Laubser.

Dacă pe dinafară, clădirea muzeului aminteşte de perioada de înflorire a coloniştilor olandezi, fiind construită în cel mai pur stil arhitectural al Coloniei Capului, interiorul acestui muzeu este dedicat spiritului pur sud-african, un amestec original de culturi, etnii, origini şi mitologie indigenă.

Încăperile transformate în galerii elegante sunt spaţioase, luminoase şi dau impresia de tihnă. Pereţii sunt albi strălucitori, iar tavanul întregii clădiri este marcat de bârne rustice, în culoarea lemnului wenge.

Fără să dea impresia unei construcţii grandioase, muzeul de artă Hester Rupert este un loc încărcat cu piese de artă. Cele mai reprezentative sunt cele 90 donate încă de la începutul existenţei muzeului, astfel că tema acestui centru cultural pare mai degrabă concentrată în jurul unei singure perioade istorice decât specifică întregului secol al XX-lea.

Picturile sunt unele dintre cele mai frumoase şi expresive, aparţinându-i în special celebrei Maud Sumner. Este vorba despre portrete ce încearcă să redea lumea interioară a celor pictaţi, sentimentele şi trăirile lor intime, pe care artista le-a surprins în mod emoţionant, în ipostaze aparent statice, dar pline de frământare sufletească.

Se regăsesc în galeriile muzeului de artă Hester Rupert şi câteva dintre picturile de ultimă perioadă a aceleiaşi pictoriţe, tablouri inspirate de peisajele naturale ale Africii de Sud şi redate în aceeaşi manieră plină de mister şi suavitate. Alte peisaje naturale redau solurile specifice sud africane, atmosfera pe timp de iarnă, prezenţa animalelor de savană, diverse formaţiuni stâncoase pline de mister, peisaje urbane şi rurale inspirate de unele parcuri şi grădini botanice devenite obiective turistice reprezentative pentru Africa de Sud. Printre cei care semnează aceste tablouri se numără Estelle van Schalkwijk, Eugene Labuschagne, Gordon Vorster, Fritz Krampe, Hugo Naude, Jan Bys sau Marjorie Wallace.

Turiştii pot admira şi unele picturi care celebrează cultura tribală a Africii de Sud, redând diverse momente din timpul procesiunilor religioase sau unele ipostaze de viaţă cotidiană a sud africanilor indigeni. Cele mai multe astfel de tablouri reprezintă portrete ale unor căpetenii de trib, din cale afară de expresivi, fie că e vorba despre oameni care au trăit cu sute de ani în urmă sau ultimii reprezentanţi în viaţă ai unor mari triburi băştinaşe, aflaţi în plin proces de occidentalizare.

Picturile sunt în general uşor abstracte şi realizate în culori foarte intense ce definesc de fapt bucuria de a trăi şi marea diversitate a celor care compun poporul sud-african.

Sculpturile sunt şi ele foarte valoroase. Reprezintă figuri marcante ale istoriei culturale a Africii de Sud, dar mai ales reprezintă forme şi chipuri inspirate de mitologia sud africană. Majoritatea par desprinse din credinţele şi valorile populaţiilor băştinaşe, vorbind fie despre materializarea sufletului în forme fizice surprinzătoare, fie despre legătura om-animal specifică Africii de Sud. Abundă sculpturile în formă de animale sălbatice.

Credinţa în Dumnezeu şi episoadele biblice au inspirat şi ele o serie de obiecte de artă regăsite în cadrul muzeului de artă Hester Rupert. Se pot admira o grămada de picturi reprezentând portrete ale prorocilor şi sculpturi ce redau unele dintre pildele spuse de Iisus Hristos.

Toate aceste piese sunt dispuse laolaltă, picturi şi sculpturi, fiecare galerie având de transmis turiştilor un mesaj unitar şi complex. Spiritul sud african al anilor 1960 se poate recunoaşte cu uşurinţă, în simplitatea lui complicată.

Muzeul de artă Hester Rupert este deschis publicului de luni până vineri între orele 9.00 şi 17.00, iar în weekend, între orele 9.00 şi 12.00. Intrarea se face contra cost. Muzeul de artă Hester Rupert este situat pe strada Church, în apropierea parcului naţional Camdeboo.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ