Muzeul Naţional al Satului Românesc s-a constituit în anul 1936, la Bucureşti, pe un teren de 4,5 ha oferit de Municipalitatea Capitalei, între Şoseaua Kiseleff şi Lacul Herăstrău, din iniţiativa profesorului sociolog Dimitrie Gusti. Muzeul reprezintă „zestrea culturală, tradiţională a lumii noastre rurale”.

În anul 1948, suprafaţa alocată muzeului a ajuns la 9 ha şi, în prezent, la 12 ha. Sunt expuse 76 de complexe distincte, 322 de construcţii (47 de locuinţe, anexe gospodăreşti, 3 biserici de lemn, 3 mori de vânt, instalaţii tehnice care folosesc forţa apei).

Construcţiile – în marea lor majoritate sunt autentice – au fost desfăcute bucată cu bucată, transportate cu carele, cu trenul, pe apă şi apoi încheiate de către meşteri pricepuţi, pe terenul ales pentru muzeu. Selectarea monumentele ce alcătuiau muzeul se făcea conform unor criterii bine stabilite: „Vom alege acea casă care satisface următoarele condiţii: să fie ţărănească, să fie caracteristică regiunii, să fie frumoasă, casele pot fi vechi sau noi”.

Încă din 1936, de la înfiinţarea Muzeului Satului, s-a urmărit cuprinderea aspectelor caracteristice tuturor zonelor teritoriale şi mai ales a celor din vechile „țări”: Maramureş, Haţeg, Bihor, Făgăraş, Țara Moţilor, Ţinutul Vrancei, Neamţului, Năsăudului, zona Câmpulung-Moldovenesc, zona Chioajdelor, Valea Prahovei, Valea Jiului, Bistriţei, Banat, Bărăgan şi Transilvania. Dintre toate aceste zone culturale, au fost selectate şi integrate în patrimonial muzeal monumente de o mare valoare istorică şi etnografică, care ilustrează raportul omului cu mediul natural geografic, în care şi-a desfăşurat activitatea şi care evocă sugestiv felul în care ţăranul român a ştiut să valorifice optim relieful local, construind locuinţe în armonie cu acesta (case de munte cu acoperişuri înalte: Salciua-Munții Apuseni, Tilișca-Sibiu, Berbeşti şi Ieud-Maramureș; case de şes dezvoltate pe orizontală: Rusetu-Buzău, Ostrov-Constanța; case de deal: Stănești-Argeș, Curțișoara-Gorj).

În Muzeul Satului, apar şi sunt pregnante diferenţele sociale din rândul ţăranilor, exprimate prin locuinţele foştilor clăcaşi din Țara Românească şi Moldova, ori ale foştilor iobagi din Transilvania (Drăghiceni-Olt, Zăpodeni-Vaslui, Dumitra-Alba, Serel-Hunedoara), în contrast cu locuinţele răzeşilor, moşnenilor sau nemeşilor (Fundu Moldovei –Suceava, Chiojdu Mic-Buzău, Berbeşti şi Ieud-Maramureș).

În Muzeul Satului, este urmărită arhitectura populară românească sub toate aspectele. Patrimoniul muzeal cuprinde un ansamblu de: locuinţe, biserici, anexe gospodăreşti, instalaţii de tehnică ţărănească.

Muzeul Satului ilustrează toate materialele şi tehnicile utilizate în construcţia locuinţelor: nuiele împletite orizontal pe un schelet de lemn (Dumitra-Alba, Ostrov-Constanța) sau vertical (Dumbrăveni-Suceava); piatră (Serel-Hunedoara); lemn în trunchiuri rotunde (Straja-Suceava, Naruja-Vrancea etc) sau trunchiuri cioplite în patru fețe (Zapodeni-Vaslui, Berbești-Maramureș etc); cărămidă (Sarbova-Timiș, Curteni-Vaslui); sunt prezente şi combinaţii de materiale, lemn şi cărămidă (Borlova-Caraș-Severin), piatră şi lemn (Stanesti-Arges), lemn, pământ şi cărămidă (Goice Mica-Dolj). Diverse sunt şi materialele şi tehnicile de realizare a învelitorilor pentru acoperişuri: paie (Salciua-Alba); stuf (Zapodeni-Vaslui); sita măruntă de brad (Suici-Argeș) sau şindrila lungă (Curțișoara-Gorj); draniţa (Campani-Bihor, Trăișteni-Prahova); cu ţiglă ( casele din Sarbova-Timiș, Barlova-Caraș-Severin etc), cu olane (Ostrov-Constanța), cu tablă (Rusetu-Buzău).

În funcţie de poziţia construcţiilor faţă de nivelul solului, locuinţele ţărăneşti de la Muzeul Satului pot fi clasificate: case construite din lemn (bordeiul: unul reprezentativ din anul 1800 este cel din Drăghinești-Olt şi al doilea din Castranova-Dolj), case cu un singur nivel (importante sunt cele trei originare din Zăpoveni-Vaslui, Răpciuni-Neamț, Serel-Hunedoara), case înalte cu parter şi etaj (din lemn, din bârne pe socluri din piatră, cu foişor, cu prispă, sau prispă cu balustradă, cu parapet din piatră, cu tindă etc).

Muzeul Satului prezintă un ansamblu de elemente indispensabile vieţii umane – pentru sistemul de încălzit şi preparat hrana: vatră liberă, vatră liberă cu horn, vatră liberă cu horn asociată cu soba „oarbă”, cuptorul, cuptorul cu vatră şi horn, soba.

Locuinţele au o gamă variată de mobilier care cuprinde: paturi, mese, scaune, poliţe, cuiere, blindare, lingurare, dulapuri de diferite forme şi dimensiuni, leagăne din lemn etc. Piesele textile: ştergare (din in, cânepă, borangic), cerșafuri, perdele, covoare, lăicere, scoarţe etc, cât şi icoane pictate pe lemn sau sticlă şi vasele de ceramică sunt prezentate în acest muzeu.

Muzeul Satului are o serie de anexe gospodăreşti: adăposturi pentru animale (grajduri, „colejnă” pentru oi, coteţe conice sau circulare, porumbare, stupi), adăposturi pentru furaje (fanare, „şoprul cu corfa”), adăposturi pentru unelte şi atelaje (şoproane, magazii, „zăcătoarea” pentru fiert ţuica, „lozniţa” pentru afumat fructe), anexe pentru executarea unor operaţiuni specifice (șura pentru treierat), construcţii polifuncţionale (șură, grajd, fanar, şopron, hambare, depozit, pivniţe, cămări etc).

În cadrul gospodăriilor ţărăneşti tradiţionale, există şi alte categorii de construcţii: bucătării de vară (tindă, surla, căsuţă de vară), fântâni (cu o prăjină, cu lanţ pus în mişcare de un vârtej, cu roată), garduri (din lemn, nuiele, scânduri; din piatră sau cărămidă) şi porţi (cu arcade, decorate, cioplite, mari „adevărate arcuri de triumf ţărăneşti” etc).

Sunt prezente şi monumente bisericeşti, instalaţii de tehnică populară a atelierelor meşteşugăreşti şi construcţii specializate pe anumite ocupaţii:

Monumente de arhitectură bisericească: importante sunt cele trei biserici din lemn din Turea – Cluj (mijlocul secolului al XVIII-lea), Dragomireşti – Maramureş (1722), Rapciuni – Neamţ (1773).

Instalaţii de tehnică populară: care folosesc forţe motrice (umană, animală, eoliană, hidraulică) pentru punerea lor în funcţiune şi care prelucrează seminţe, fructe, ţesături de lână, minereu etc.

Construcţii specializate pe ocupaţii: păşunat (o stână din Munţii Sebeșului), pescuit (o construcţie specială „cherhana” din satul Unirea-Tulcea ridicată pe piloni se află pe malul lacului Herăstrău), olărit (un atelier din Horezu) etc.

Muzeul Satului rămâne mărturia autentică a satului tradiţional românesc.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ