La o distanță de 120 de kilometri de Balcic se află unul dintre cele mai vechi orașe din Europa și anume Nessebar. Este amplasat pe o peninsulă lungă de 850 de metri și lată de 350 de metri, în care se ajunge printr-un istm. În timpul existenței sale îndelungate, și-a pierdut o treime din teritoriu, fiind acoperit de mare. Sub apă, la 80 de metri distanță de țărm, încă se pot vedea rămășițele zidurilor fortăreței. În prezent, se află conservat doar zidul de vest cu poarta, care apără orașul de continent.

Numit, în mod constant, „Perlă a Mării Negre” și „Dubrovnik al Bulgariei”, Nessebar este o cetate -muzeu bogată în istorie care se întinde peste trei milenii.

Nessebar este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, construit pe vechile ruine ale așezării trace Mesambria. A fost denumit „Melsambria”, adică „orașul lui Melsa”, întemeietorul așezării, și a fost dat de greci atunci când au colonizat așezarea în anul 510 î.Hr. Apoi, a purtat denumirea de „Mesambria”. Patronul orașului a fost ales zeul Apollo, grecii construind un templu și un teatru în onoarea sa.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ