Povesteam aici despre unele dintre orașele Transilvaniei, în care ar fi indicat ca, măcar o dată în viață să ajungi. Uneori este suficient o singură privire să te îndrăgostești pe loc și iremediabil… așa cum se poate întâmpla în Alba Iulia sau Sibiu…

Însă, câteodată mă gândesc și la Hunedoara, acel colț magic al Ardealului, în care se învârt tot felul de legende și astăzi. Ce-i drept, trebuie să recunosc, că Hunedoara nu oferă prea multe oamenilor foarte activi. Însă compensează prin magie. Prin lucruri inexplicabile. Prin momente care îți taie respirația. Și, mai ales, printr-un castel unde se nasc încă, poveștile. Am locuri dragi în Hunedoara. Și oameni și mai dragi. Am un leagăn, doar al meu, care m-a vrăjit atât de tare într-o noapte încât nu-i mai țin minte decât scârțâitul… Un turn de castel în care, într-o noapte am fost o domniță ce a avut din înălțimi, lumea la picioare. Iar ziua, o regină adevărată. Mai am un pod în care pașii au ridicat colbul vremii, sprijiniți de o Stâncă.

Castelul Huniazilor

Hunedoara e un alt oraș care a scris istorie în mine. Și, de data aceasta, nu pe a lui, mai mult decât pentru a și-o lua înapoi, din scrierile mele. Aici l-am cunoscut pe Capistrano, am stat la masă cu Iancu, i-am oblojit rănile lui Matia și am zâmbit, prea mult, ca odinioară diminețile, într-o sufragerie cu scaune din lemn masiv și priviri furate în semicerc…

Clarisa Iordache

Nu m-aș muta aici vreodată. În schimb, aș veni în fiecare vară, doar pentru că, o parte din mine vrea să fie regină zi și noapte. Aș scrie aici, o vreme, pentru că Hunedoara merită să primească exact ce oferă ea oamenilor: Magie. Vrăji. Povești. Eternitate. E un loc încremenit parcă, în vremuri care s-ar cere demult uitate. Însă Hunedoara se încăpățânează să fie orașul contrastelor. Al cârciumilor deschise la șase dimineața, la aproape orice colț de stradă, în antiteză cu porțile masive ale unui castel ce a scris istorie în țara aceasta. Poate e bine așa. Poate ăsta e farmecul Hunedoarei. Încremenirea aceasta, înverșunarea cu care se opintește prezentului, poate tocmai asta e cheia către misterul ei. Am privit-o de sus, de la înălțimea istoriei ei. Am admirat-o și ziua, mergând pe firul apelor care o brăzdează. Am adorat-o noaptea, când mirosea a trandafiri și parfum de dulceață de crini și tuberoze, a licori tari și destăinuiri interzise. Și toate s-au semnat în sufletul meu, cu litere de foc și  flăcări însângerate.

Câteodată mă văd trăind precum un prieten drag, o vreme într-un oraș, o altă vreme în altul, doar pentru a-mi scrie poveștile. Doar pentru a le face parte din ele. Așa cum știu că face un scriitor adevărat. Hunedoara e unul dintre locurile în care aș face oricând asta. Chiar dacă, ar fi și numai…..pentru o vreme.

Clarisa Iordache

Ar trebui să mai povestesc și despre Brașovul care mă primea în fiecare sâmbătă, timp de un an aproape, să iau prânzul într-o poezie muzicală de-a sa: restaurantul La Bella Musica! Sau despre zidurile lui, turnul sașilor unde mi-am încremenit ochii în marea de albastru săsesc a obiectelor expuse acolo, sau despre prietenia care m-a legat pentru totdeauna de el, printr-o Cafea cu Gheață! Aș povesti despre Biserica cea Neagră, pe care ani buni o consideram un sanctuar interzis mie, până anul acesta când, autoarea Cafelei cu gheață mi-a deschis porțile ei, purtându-mă înapoi pe firul copilăriei ei, din școala germană.

Clarisa Iordache

Mi-a plăcut la nebunie acolo. Îmi place Brașovul împodobit iarna, Brașovul care găzduiește piețe de Crăciun, întocmai ca cele din Praga. Îmi place cafeaua în patru culori de la Biblioteque și hotelurile lui, care-mi găzduiau pe vremuri, delegațiile. E un oraș cu multe secrete, destul de bine ascunse, pe care mi-ar place să le descopăr în timp.

Deva

Și poate ar trebui să amintesc și despre Deva, pe care anul trecut am cunoscut-o mai îndeaproape. Despre cetatea ei, nu foarte fericit renovată, din punct de vedere istoric, dar care, pentru un scriitor, deschide numeroase perspective. Despre multitudinea de obiective turistice din jurul lui pe care o regăsiți în articolele mele, sau despre cum am simțit că prietenia înseamnă cu totul altceva decât deschiderea unei uși și prăjituri mâncate în grabă, de pe portbagajul unei mașini.

Sunt destule locuri despre care aș putea povesti zile în șir. Și, multe dintre ele sunt legate de Transilvania. Nu am uitat nici de Apusenii Muzei mele, dar pentru ei, voi dedica alte capitole. Pe scurt, recomandarea mea ar suna așa: dacă iubești Ardealul, vizitează-l în tihnă! Dacă vrei să vezi cel mai frumos oraș din România, mergi în Alba Iulia și cunoaște-ți istoria! Dacă vrei amintiri care să te răscolească o viață întreagă, fii rege/regină pentru o zi, în Hunedoara! Dar, dacă vrei să trăiești colorat, în tihnă, frumos și așezat, ia-ți Muza de mână, alege-ți o casă cu curte interioară plină de mușcate, o pianină și rămâi în Sibiu! Va fi dragoste la prima vedere. Dar va dura, în schimb, o viață!

 NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ