Oraşul Exeter este reşedinţa comitatului Devon din regiunea engleză South West, fiind amplasat pe râul Exe, la 60 de kilometri nord-est de Plymouth şi aproximativ 110 kilometri sud-vest de Bristol.

Principala atracţie turistică din Exeter este catedrala, unul dintre cele mai mari lăcaşuri de cult din Marea Britanie. Aceasta se înalţă în centrul oraşului, dominând impunătoare împrejurimile. Ideea realizării catedralei Exeter, închinată Sfântului Petru, datează din anul 1050, când scaunul episcopal de Devon şi Cornwall a fost mutat în acest loc din Credition, deoarece Exeter oferea o mai bună protecţie împotriva inamicilor. Ridicarea catedralei a început în 1107 şi s-a întins pe mai mulţi ani. În 1258, catedrala a fost considerată demodată, astfel că s-au realizat lucrări de reconstrucţie şi redecorare, edificiul fiind acum refăcut în stil gotic. Din vechea biserică s-a păstrat o mare parte din ziduri, inclusiv cele două turnuri masive. Catedrala a fost gata în anul 1400. În timpul domniei regelui Charles al II-lea, s-au demarat noi lucrări de restaurare, ocazie cu care catedrala a primit şi o orgă, realizată de către John Loosemore în 1665. Ceasul astronomic al catedralei din Exeter se numără printre cele mai valoroase astfel de mecanisme, datând din secolele XIV – XVI. De asemenea, catedrala are cel mai lung tavan boltit neîntrerupt din întreaga Anglie. În apropierea catedralei se află o statuie a lui Richard Hooker, teolog anglican din secolul al XVI-lea, născut în Exeter.

Alte obiective turistice importante din Exeter sunt ruinele castelului Rougemont, construit după cucerirea normandă, The Guildhall, clădirea istorică Mol’s Coffee House, Tuckers’ Hall, The Custom House, Strada Parlamentului, una dintre cele mai îngu

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ