Incheon este al doilea cel mai mare oraș port din Coreea de Sud, situat în partea central – vestică a țării. Acesta a fost prima regiune din Coreea care a fost modernizată în secolul al XIX-lea. Insula Wolmido și debarcaderul de pe coastă s-au bucurat mult timp de o reputație turistică populară. Tururile orașului cuprind trei domenii majore: zona centrală, zona aeroportului și zona Ganghwa. Pentru zonele din centrul orașului și ale aeroportului, vizitatorii pot folosi un bilet de o zi. 

Atracția principală a orașului este Insula Wolmido, situată la aproximativ 1 km în largul coastei Incheon, ce a devenit parte a continentului, conectată printr-o nouă autostradă. Numele Wolmido vine de la forma insulei, deoarece seamănă cu coada unei jumătăți de lună. Datorită așezării sale în apropierea orașului Seul, mulți oameni vizitează acestă zonă în weekend. De-a lungul acestei zone artiștii locali pot desena ceva pentru turiștii aflați acolo. Mai mult decât atât, numeroase cafenele și restaurante cu fructe de mare sunt aliniate pe faleză, unde turiștii se bucură de panorama coastei.

O atracție ce nu trebuie ratată de niciun turist al Insulei Wolmido este Play Hill. Nu e la fel de mare ca alte parcuri de distracție tematice din Coreea, dar Apollo Disco și plimbările Viking sunt cu adevărat palpitante. Turiștii au la dispoziție, de asemenea, o croazieră cu feribotul pentru a face un tur în jurul insulei. Înconjurată de mare și de munte, zona de acum cunoscută sub numele de Parcul Tradițional Wolmi a fost recreată ca un spațiu comunitar în septembrie 2001. Zona a fost utilizată anterior de către Ministerul Apărării Naționale, găzduind cazarme militare de peste 50 de ani.

Oficialii orașului au transformat Parcul Wolmi într-un domeniu ecologic și istoric accesibil tuturor. Spațiul a fost organizat în continuare în secțiuni, cum ar fi secțiunea numită grădina tradițională, ce conține o varietate de grădini proiectate după modelul tradițional. Zona conține Yangjindang sau reprezentarea unei case în stil Bukchon, unde au locuit familiile aristocratice, Soswaewon – o grădină principală în Coreea, Buyongji – replica iazurilor din spatele palatului regal Changdeokgung. Aceste secțiuni atent planificate care păstrează frumusețea naturală a zonei au câștigat un loc în inimile vizitatorilor de pretutindeni. Un observator cu fațade de sticlă în partea de sus permite priveliștea spre Muntele Wolmi, acesta fiind deschis gratuit pentru public și oferind vizitatorilor o priveliște spectaculoasă și către Aeroportul International Incheon și Portul Incheon.

Centrul Songdo Convensia, un centru de convenții artistice cu cinci etaje spațioase, are o suprafață de peste 54.000 de metri pătrați. Acesta poate găzdui 450 de standuri expoziționale, diverse evenimente și spectacole. Sălile de întâlnire sunt echipate cu tehnologie modernă avansată, cum ar fi internet wireless, camere de filmat cu înregistrare a vocii și proiectoare LCD. Centrul de convenții poate găzdui peste 2.000 de vizitatori și oferă servicii excelente, facilități pentru diverse banchete, evenimente de familie, nunți și multe altele. Centrul este înconjurat de șase hoteluri deosebite, de un magazin și de o serie de malluri. În plus, acest centru are un design foarte interesant la exterior, iar interiorul este elegant și rafinat.

Sala Incheon Operation Landing Memorial Hall este un memorial de război construit pentru a comemora aniversarea centenarului de la deschiderea portului Incheon în anul 1984. Centrele sale tematice includ fotografii ale armamentelor militare folosite de sud – coreeni și de către armata nord – coreeană, precum și fotografii care arată cum era viața atunci. În exterior, există un turn memorial de 18 metri lungime, cu steagurile naționale ale celor 16 țări care au participat la războiul din Coreea. Chiar lângă clădire, se află Muzeul Metropolitan Incheon, unde vizitatorii pot vedea în detaliu istoria orașului.

Muzeul de Locuințe și al Stilului de Viață Sudoguksan este situat în Parcul Songhyun. Format din două etaje, exponatele muzeului dezvăluie viața cetățenilor care locuiesc în daldongne (sau zonele de deal sărace). Acesta prezintă reproduceri ale diferitelor scene din viața de zi cu zi din anii 1960 și 1970, cum ar fi: o frizerie, un magazin de vânzare de brichete din cărbune, o mică alimentară, precum și o zonă comună de alimentare cu apă și toalete.

Orașul futurist, Tomorrow City, este echipat cu cele mai recente gadgeturi și tehnologii și este o atracție unică. Cuprinzând un spațiu de peste 47.000 de metri pătrați este o clădire cu șase etaje. Vizitatorii sunt distrați de un robot de la intrare, pot viziona un film interesant la Teatrul Interactiv 3D sau pot explora stilul unei vieții futuriste la etajul al cincilea. Un tur oferă vizitatorilor ocazia de a face fotografii în Sala Vision de la etajul al șaselea. Finalizat în octombrie 2009, Podul Incheon are peste 2.38 kilometri, acesta fiind cel mai mare și cel mai lung pod din Coreea de Sud. Din zona de lângă pod turiștii pot lua croaziere către insula Yeongjongdo și Muuido, unde vor găsi plaje cu nisip alb fin și multe trasee perfecte pentru drumeții.

 

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ