Se bucură de o istorie îndelungată, având renumele unei destinații turistice culturale. Orașul Le Mans din Franța a fost întemeiat cu 50 de ani înainte de Hristos sub forma unui așezământ cucerit de Imperiul Roman, iar de-a lungul sutelor de ani și-a schimbat de mai multe ori denumirea.

În prezent, orașul Le Mans este celebru datorită cursei de mașini ce-i poartă numele și care se desfășoară anual începând cu anul 1923. Însă, turiștii vin în Le Mans atrași nu de acest eveniment sportiv, ci de numeroasele obiective culturale, religioase și istorice.

Catedrala Saint Julien este una dintre cele mai mari catedrale ale Franței și se bucură de un trecut spectaculos. Construirea ei a început în secolul al XI-lea și s-a întins de-a lungul a 500 de ani, ceea ce a dus la un stil arhitectural original, care îmbină mai multe stiluri și curente, în funcție de etapele înălțării clădirii. Nava catedralei este realizată în stil romanic, în timp ce capela aparține stilului gotic. Vitraliile sunt spectaculoase și printre ele se regăsește și cel mai vechi vitraliu din lume, pictat în secolul al XII-lea. Catedrala poartă numele Sfântului Iulian, primul episcop al orașului Le Mans, cel care i-a și creștinat pe localnici începând cu mijlocului secolului al IV-lea.

Centrul vechi al orașului Le Mans este unul dintre cele mai bine conservate astfel de locuri ale lumii și poartă denumirea de Cite Plantagenet. Este extrem de spațios și pe suprafața lui se află inclusiv Catedrala Saint Julien. Restul clădirilor sunt de secol XV, păstrate în stare excelentă. Pot fi ghicite aici unele influențe ale arhitecturii renascentiste. Străzile pavate permit exclusiv accesul pietonilor, iar atmosfera este una autentic medievală. Aici se află și muzeul de istorie locală, Reine Berengere. Centrul vechi a servit ca decor celebrului film Cyrano de Bergerac, cu Gerard Depardieu în rol principal.

Un alt obiectiv de valoare istorică îl reprezintă vechile ziduri romanice. Au fost construite în secolul al III-lea, în jurul centrului vechi și aveau rol de apărare a cetății. S-au păstrat în stare excelentă, iar pe timp de vară, devin scena unor minunate jocuri de lumini artificiale, „Noaptea himerelor”. Cu acest prilej sunt proiectate secvențe inspirate de celebrele banchete ale romanilor, monștrii și peisaje naturale de demult.

De-a lungul râului Sarthe, se găsesc și ruinele unor băi publice construite pe vremea romanilor.
Abația Epau este un loc cu încărcătură istorică. Edificiul religios a fost construit în partea de răsărit a orașului Le Mans de văduva faimosului Richard Inimă de Leu, în secolul al XIII-lea. Abația a înfruntat trecerea timpului cu destule greutăți, astfel că secolul al XX-lea a găsit-o sub forma unor ruine. Autoritățile orașului au intervenit prompt și după 30 de ani de eforturi și investiții, abația a fost restaurată complet. În prezent, este scena unor evenimente culturale, iar turiștii o pot vizita fără probleme. Înăuntru se află mormântul reginei Berengaria de Navarre.

Un muzeu interesant este Muzeul Tesse, aflat chiar la ieșirea din centrul vechi. Dispune de piese de colecție surprinzătoare. Cel mai faimos este un mormânt egiptean, reconstituit după modelul vechilor morminte antice. Expozițiile principale evocă artele fine, dar există și colecții arheologice interesante.

Principalul parc public al orașului Le Mans îl reprezintă Grădina plantelor din Mans, un loc amenajat sub forma unei grădini botanice tocmai în secolul al XIX-lea de către un peisagist faimos, Jean Charles Alphand, care s-a ocupat și de câteva dintre grădinile Parisului. Grădina plantelor este un adevărat paradis verde, întins pe o suprafață de 8 hectare. Constă în două secțiuni principale legate una de alta prin câteva tuneluri mici. Cele două secțiuni sunt o grădină de trandafiri cu terasă străjuită de tei argintii în vârstă de 100 de ani și o grădină englezească plină de arbuști umbroși și un mic iaz artificial. Grădina plantelor se află în apropierea râului Sarthe.

Principala atracție turistică modernă a orașului Le Mans este circuitul auto al cursei de 24 de ore. Circuitul se află în partea de sud a orașului și atunci când nu se desfășoară curse pe întinsul lui este un loc aglomerat și zgomotos. Constă în numeroase străzi cu sens unic, dispuse complicat, astfel că turiștii sunt sfătuiți să viziteze acest loc cu taxiul sau cu mijloacele de transport în comun.

În ceea ce privește bucătăria locală, există un preparat specific orașului Le Mans: rillettes, o pastă obținută din ficat fiert de porc și care se consumă întins pe pâine. Este surprinzător de gustos și poate fi cumpărat de la orice măcelărie a orașului.

Principalele restaurante sunt concentrate în centrul vechi al orașului Le Mans și se adresează turiștilor cu venituri medii spre mari. În schimb, tinerii care vizitează orașul cu rucsacul în spate au la dispoziție localurile și lanțurile fast food din Piața Republicii, unde se vând cei mai buni hamburgeri și cele mai multe variante de chebap. Viața de noapte poate fi considerată inexistentă.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ