Reprezintă o incursiune desăvârșită în universul spiritului indian, datorită palatelor, templelor și numeroaselor spații verzi amenajate cu mare dragoste pentru natură. Orașul Mysore din India este strâns legat de istoria dinastiei Wodeyar, purtând și denumirile de capitala culturală a Indiei sau orașul palatelor regale. Mysore însuși a jucat rolul de capitală a regatului cu același nume, începând cu secolul al XIV-lea și până în anul 1947. În prezent, este capitala statului indian Karnataka și reprezintă o destinație turistică aparte, impresionând cu ospitalitatea localnicilor, curățenia străzilor, savoarea bucatelor tradiționale și numeroasele palate regale.

Sub aspect cultural, orașul Mysore s-a dezvoltat puternic sub conducerea dinastiei Wodeyar, iar în prezent reprezintă locul de desfășurare a numeroase și faimoase festivaluri, sărbători și manifestații artistice.

Cel mai renumit obiectiv turistic al orașului Mysore este palatul regal Mysore, construit în secolul al XIV-lea, ca reședință regală, și apoi refăcut în secolul al XIX-lea, datorită distrugerilor produse în urma unui incendiu. Palatul impresionează prin detaliile bogăției, printre materialele de construcție și decorație numărându-se marmura, fildeșul, pietrele prețioase și aurul. Încăperea cea mai somptuoasă a palatului, adică fosta sală de audiențe a regelui, are pardoseala bătută în pietre prețioase, în timp ce pereții sunt decorați cu superbe ornamente din aur. Palatul Mysore dispune de câteva încăperi unice în lume: sala audiențelor (Ambavilasa), Pavilionul Păpușilor (cea de la intrare și care este plină de păpuși îmbrăcate în costume tradiționale) și Pavilionul Căsătoriilor (cu mozaicuri inspirate de frumusețea păunului). Palatul Mysore are în componență și 12 temple hinduiste, cel mai vechi datând din secolul al XIV-lea.

Un alt palat regal spectaculos se cheamă Jaganmohan și datează de la finalul secolului al XIX-lea. Pentru scurt timp a jucat rolul de reședință regală, dar în prezent adăpostește o galerie de artă. Stilul arhitectural este cel tradițional indian, cu numeroase picturi murale realizate la interior. Pe unul dintre zidurile palatului Jaganmohan a fost pictat arborele genealogic al dinastiei Wodeyar.

Palatul Lalit Mahal este al doilea cel mai mare palat al orașului Mysore, situat la poalele colinei Chamundi. A fost construit în anul 1921, la porunca membrilor familiei regale și, dincolo de dimensiuni, impresionează prin faptul că este îmbrăcat integral în culoarea albă strălucitoare. Din 1974, palatul Lalit Mahal a fost transformat în hotel de 5 stele, atrăgând turiști din toate colțurile lumii, pe urmele fastului regal indian.

Un obiectiv deosebit al orașului Mysore din India îl reprezintă Catedrala Catolică St. Philomena, construită în secolul al XX-lea, în stilul neogotic, după un model inspirat de o catedrală din Germania. La interior, într-o criptă de sub altar, sunt păstrate moaștele Sfintei Philomena, însă catedrala uimește prin ușurința cu care a reușit să combine creștinismul cu spiritul populației hinduse: câteva dintre sculpturile religioase ale catedralei sunt îmbrăcate în costume tradiționale indiene.

Viața religioasă locală poate fi cel mai bine înțeleasă vizitând templul mănăstirii Datta Peetham; dincolo de grandoarea templului și de gingășia grădinilor cu bonzai și plante exotice, atmosfera religioasă evocă credința vedică, cu ajutorul unor sculpturi impresionante și mai ales prin prisma celui care conduce complexul religios, un înțelept în vârstă, plin de pace lăuntrică și gata oricând să ofere consiliere celor mai devotați fani ai Vedelor. Există posibilitatea de cazare la templu, dar exclusiv pentru cei ce practică religia vedică. În schimb, toți turiștii au șansa de a cumpăra ceaiuri din plante tămăduitoare.

Cel mai renumit templu al orașului Mysore din India rămâne însă templul Chamundeswari, construit în secolul al XII-lea și ulterior extins în secolul al XVII-lea. Este prevăzut cu 3000 de trepte. Turnul tradițional, denumit Gopura, are șapte etaje și este împodobit cu numeroase sculpturi religioase. Ușile templului sunt făcute integral din argint, în timp ce mai multe dintre statuile zeilor de la interior sunt turnate în aur masiv. Pe zidurile interioare ale templului este înfățișat Nandi, taurul zeului Shiva; de altfel, chiar intrarea în templu este străjuită de o sculptură enormă a lui Nandi, având o înălțime record de 15 metri.

Spațiile verzi ale orașului Mysore sunt renumite pe plan internațional, datorită florilor exotice și aranjamentelor delicate. Există în jur de 200 de parcuri, majoritatea fiind amenajate cu trasee pentru pietoni, nefiind permis accesul bicicletelor sau mașinilor. Cele mai renumite sunt grădinile Brindavan, dotate cu fântâni cântătoare, unde printre iazuri, pergole și chioșcuri cochete se poate asculta, în surdină, muzică clasică indiană, provenind de la câteva dintre fântânile arteziene ale parcului.

Orașul Mysore, fiind capitala culturală a regiunii, dispune și de numeroase muzee: Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul Folk, Institutul de Studii Orientale, Muzeul (de ceară) Melody World.

Din punctul de vedere al cumpărăturilor, reprezentative pentru orașul Mysore sunt bețișoarele parfumate, într-o gamă extrem de variată, sculpturile decorative în lemn de santal și mătasea naturală.

Bucătăria este foarte bogată și complexă, iar turiștii sunt invitați să deguste în special clătite cu linte, turte din linte și orez sau tocăniță de linte și alte legume.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ