Situat la aproximativ 170 de kilometri de capitala Suediei, la punctul de vărsare al râului Motalastrom în golful Bravik, orașul Norrkoping este unul dintre cele mai bine conservate orașe ale Scandinaviei.

Istoria orașului Norrkoping începe în secolul al XII-lea, când, într-un document, se menționa faptul că David Appelgren donează dreptul său de a pescui somon Mănăstirii Skanninge. Cu toate acestea, Norrkoping este atestat ca oraș în secolul al XIV-lea, mai exact în anul 1384, când Regele Albrekt al Suediei consemna acest lucru într-un act oficial.

În prezent, orașul Norrkoping se desfășoară pe o suprafață totală de 35.68 de metri pătrați și, conform recensământului efectuat în anul 2010, are o populație de 87.247 de locuitori și o densitate a populației de 2.446 de locuitori pe kilometru pătrat.

Economia orașului a fost susținută foarte mult timp de către industria textilelor, lucru care a făcut ca orașul să fie supranumit Manchesterul Suediei. Relativ recent, orașul a devenit o atracție turistică ce fascinează sute de mii de turiști. De la clădirile construite din cărămidă roșie, până la morile ce se reflectă în luciul râului Motala, toate acestea fac ca Norrkoping să fie un loc cu totul și cu totul special, unde istoria și natura fuzionează. Una dintre cele mai mari fabrici ale orașului este fabrica construită în secolul al XVII-lea de către olandezul Louis De Geer. Aceasta funcționează și astăzi, însă au fost deschise și linii speciale pentru prelucrarea textilelor.

Principalele atracții oferite de orașul Norrkoping sunt: Gamla Industrialandskapet, Kolmardens Djurpark, Muzeul Muncii, Muzeul Orașului Norrkoping, Knappingsborg, Sodra Promenaden și multe altele.

Gamla Industralandskapet este o fostă hală industrială, ce dateză din secolul al XIX-lea și care în prezent a fost transformată în una din cele mai prestigioase universități ale Suediei.

Kolmarden Djurpark este una dintre cele mai renumite grădini zoologice din Europa, aceasta impresionând atât prin mărimea suprafeței pe care se desfășoară, cât și prin numărul impresionant de viețuitoare pe care le adăpostește.

Muzeul Muncii prezintă istoria industrială a orașului într-un mod inedit. Acesta adăpostește expoziții dedicate industriei și seminare ce abordează diverse teme ale domeniului, condițiilor de muncă și ale vieții muncitorești din secolul al XIX-lea până în prezent. De asemenea, muzeul găzduiește și expoziții de fotografie ale fotografilor din întreaga lume.

În cadrul Muzeului Orașului Norrkoping, turiștii pot intra în contact sau își pot aprofunda cunoștințele despre orașul Norrkoping. Acesta prezintă sub diverse forme viața locuitorilor, cultura și tradițiile locale. De asemenea, aici sunt organizate diverse workshopuri meșteșugărești și expoziții de artă.

Knappingsborg este districtul comercial al orașului Norrkoping. Acesta este cuprins între centrul orașului și campus. Frumusețea acestuia este oferită de clădirile ce prezintă stiluri arhitecturale specifice zonei și de designul decorațiunilor interioare.

Sodra Promenaden este o zonă de promenadă apreciată atât de către turiști, cât și de localnici. Aceasta începe lângă biblioteca orașului și oferă, în special primăvara și vara, când copacii sunt înfloriți, o alternativă de relaxare.

Muzeul de Artă din Norrkoping este situat în Kristinaplatsen și se mândrește cu o exopozție de artă suedeză, ce datează secolul al XVI-lea. De asemenea, aici se regăsesc lucrări ale unor artiști celebri, precum: Carl Larsson, GAN, Isaac Grunewald, Max Book, Johan Grouthen și Cecilia Edefalk.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ