Palmira din Siria a exercitat o influenta deciziva asupra evolutiei arhitecturii neoclasice si asupra urbanizarii moderne. Acest oras ofera un exemplu desavarsit al unui complex urbanizat vechi, protejat in cea mai mare parte, unde se pot vedea si astazi monumente publice mari ca: Agora (piata), teatrul, templele etc. Alaturi de acestea s-au pastrat si cartierele locuite si, de asemenea, in afara incintei fortificate se gasesc cimitire imense. Arta palmiriana, ale carei exemple se pot vedea in marile muzee ale lumii, uneste formele de arta greco-romana cu elemente indigene si influente iraniene, intr-un stil original puternic. In orasul antic Palmira din Siria s-au intersectat multe culturi si civilizatii, de aceea aici au fost create opere unice, in special in domeniul sculpturii funerare.
Inca din preistorie, din epoca paleolitica si cea neolitica, in aceasta zona au existat asezari umane. Palmira este o oaza fertila situate in apropiere de un pasaj montan, care se afla in inima desertului sirian. Palmira din Siria s-a dezvoltat si a devenit un post de asteptare intre Al-Shaam si Irak, Golful Arab si Persi si Marea Mediterana. Datorita exploatarii acestui tip de comert cu caravane si-a castigat orasul Palmira importanta si prosperitatea. In timp Palmira si-a castigat renumele de cea mai importanta piata pentru produse din Est si orasul principal al comertului cu caravane din Imperiul Roman, preluand rolul detinut anterior de orasul Petra. Acest lucru a inceput in anii 105-106 d.Hr., atunci cand Imparatul Traian a incorporat orasul Palmira in noua provincie a Arabiei, in urma anexarii Nabateei (un stat clientelar care controla o mare parte din comertul cu Orientul).
In timpul secolului al 3-lea, odata cu ascensiunea dinastiei sasanide pe tronul Partei, si odata cu reluarea ostilitatilor impotriva romanilor, Palmira din Siria si-a asumat si un rol important din punct de vedere strategic si militar. Nobilul Septimius Odaenathus a obtinut sprijin si recunoastere din partea Romei, ca aliat impotriva sasanizilor. Atunci cand Imparatul Valerian a fost infrant si capturat de regele partilor, Odaenathus i-a luat apararea imparatului si fiului acestuia, Gallienus, castigand o serie de victorii militare.
Acesta a fost urmat pe tron de catre fiul cel mai mic din cea de-a doua casatorie, Wahballath, sub regenta mamei sale, Zenobia. Aceasta a cucerit toata Siria si si-a extins stapanirea pana in Egipt si Anatolia. Orasul Palmira din Siria, care initial fusese crutat, a avut o tentativa de a se rascula, insa acesta a fost imediat jefuit si pradat, iar zidurile orasului au fost distruse. Acesta a fost inceputul declinului orasului, dar mitul reginei Zenobia din Palmira nu fusese distrus. Ea a fost intruparea a celor mai bune virtuti masculine si feminine, care aveau sa supravietuiasca prabusirii lumii antice.
Palmira a fost un oras bogat din anul 44 i.Hr. pana in anul 272 d.Hr., in aceasta perioada fiind cand independent, cand sub dominatia romanilor. In secolele 2 si 3, orasul a fost impodobit tot mai mult. In secolul al 6-lea, fortificatiile Palmirei au fost reconstruite de catre Imparatul Iustinian, si au fost construite cateva biserici bizantine, insa cea mai mare parte a orasului a ramas distrus. In anul 634, Palmira a fost capturat de arabii musulmani condusi de Khalid ibn Walid, in numele califului musulman Abu Bakr.
Atunci a fost construit in castel pe muntele ce strajuia oaza. Castelul era inconjurat de un sant cu apa si era accesibil doar prin intermediul unui pod mobil. In anul 1089, orasul Palmira din Siria a fost distrus complet datorita unui cutremur puternic. Ramasitele acestui oras au fost descoperite de catre 2 negustori englezi ce traiau in Alep, in anul 1678. In anul 1924, arheologii au inceput sapaturile in oras, iar in anul 1980, Palmira a fost desemnat Centru al Patrimoniului Mondial de catre UNESCO.
Marea colonada, care are lungimea de 1100 de metri si leaga templul lui Bel cu asa numita tabara a lui Diocletian, reprezinta axa monumentala a orasului, cu a sa strada deschisa, flancata de pasaje laterale acoperite. Principiul porticului cu coloane se regaseste si in axele secundare, care merg perpendicular pana la marea colonada, iar unele din acestea dateaza din secolul al doilea. Templul propriu-zis, construit in anul 32 d.Hr., se afla in centrul unei incinte sacre, care mai tarziu a fost delimitata de o curte larga (peribolos) cu un rand dublu de coloane pe interior, iar la exterior punctata cu stalpi corintici eleganti. In afara orasului locuit, de-a lungul celor 4 drumuri principale de acces, se afla 4 cimitire, in care se gasesc 3 tipuri de morminte.
Cel mai vechi si mai distinctiv grup de morminte este reprezentat de turnurile funerare (cladiri inalte multietajate din gresie, care apartineau celor mai bogate familii). Pe fatadele celor care s-au pastrat pana azi, unul dintre ele fiind Turnul lui Elahbel, se afla o arcada cu un sarcofag, la jumatatea inaltimii, unde in vremurile antice se afla o statuie rabatabila. Coridoarele si camerele erau subdivizate de nise verticale de loculi, inchise cu lespezi de piatra pe care erau sculptate si pictate in culori vii imagini ale celor decedati.
