Se găsește pe insula Sumatra, aparținând Indoneziei și este capitala provinciei Riau. Până în secolul al XVI-lea, Pekanbaru reprezenta o mică localitate ce deservea în special nevoilor de relaxare și odihnă a familiei conducătoare. Însă din 1605, orașul a fost ridicat la rang de capitală, de către sultanul Abdul Djalil Alamuddin Syah, fapt ce a dus la o creștere spectaculoasă a orașului, sub aspect politic, comercial și demografic. Numele Pekanbaru înseamnă „orașul nou”, iar de el se leagă existența portului extrem de aglomerat începând cu secolul al XVII-lea. Ulterior, capitala a fost din nou mutată din Pekanbaru, iar orașul și-a primit numele actual abia în 1784, când Consiliul Triburilor i-a schimbat vechea denumire de Senapelan. Sub dominația Companiei Olandeze a Indiilor de Est, orașul Pekanbaru și-a menținut timp de 200 de ani rolul de important port și centru de schimb comercial.

Din punct de vedere turistic, acest oraș este considerat unul dintre cele mai curate ale lumii, fiind chiar răsplătit la un moment dat pentru străzile de o curățenie impecabilă. Din punct de vedere arhitectural, orașul denotă influențele stilului malaiezian. Există numeroase hoteluri și resorturi hoteliere ce oferă turiștilor condiții variate de acomodare, menite să răspundă unor pretenții și bugete diferite.

Cel mai cunoscut obiectiv turistic din orașul Pekanbaru este moscheea An-Nur, construită în anul 1968, într-un stil grandios, menit să aducă faimă localității. Scopul a fost atins, căci moscheea din Pekanbaru a devenit una dintre cele mai mari și cunoscute ale Indoneziei. Din punct de vedere arhitectural, s-au folosit mai multe stiluri, turcesc, malaiezian, arab și indian, dar, per total, clădirea se aseamănă celebrului Taj Mahal. Exteriorul este îmbrăcat în marmură albă, în timp ce cupolele sunt de un albastru senin. Construcția este flancată de două turnuri foarte înalte, de asemenea, zugrăvite în două culori: alb și albastru foarte deschis. Moscheea An-Nur are trei niveluri și poate primi până la 4500 de credincioși. Sala de rugăciune se află la ultimul etaj, în timp ce la parter au fost amenajate spații pentru birouri și săli de întâlnire. Înăuntru este disponibilă și o bibliotecă. Moscheea a fost restaurată în anul 2000 și extinsă, astfel că a ajuns să ocupe o suprafață de 12 hectare.

Din secolul al XVIII-lea datează Mesjid Raya, una dintre cele mai vechi moschei ale orașului. Este vestită datorită cimitirului său în care își dorm somnul de veci câțiva dintre marii sultani ai Siakului. Moscheea este construită sub forma unei bijuterii, pline de dantelărie reprezentată de sculpturi în piatră, cupole cochete și o combinație de culori senine: alb, galben și albastru ca cerul. Se află chiar lângă râul Siak.

Orașul Pekanbaru este, cu precădere, un oraș al culturii și al artelor. O dovedesc numeroasele muzee și galerii deschise pe suprafața lui. Istoria provinciei Riau și inclusiv a orașului Pekanbaru din Indonezia este evocată pe îndelete în cadrul celui mai cunoscut muzeu din localitate, Muzeul Sang Nila Utama. Aici sunt expuse o serie de colecții inspirate de cultura și trecutul provinciei.

În schimb, Balai Adat Melayu Riau este cel mai cunoscut centru de artă din oraș și reprezintă o clădire înălțată în stilul arhitectural malaiezian. Aici sunt expuse colecțiile de artă ale provinciei Riau, construcția fiind considerată drept deținătoarea întregului patrimoniu cultural din Riau.

Galeria Idrus Tintin Arts este locul în care se desfășoară cele mai numeroase și prestigioase manifestații artistice. Clădirea a devenit un simbol al orașului Pekanbaru, fiind cel mai adesea folosită în imaginile care promovează turismul în acest colț de lume. Galeria este construită în stilul malaiezian, dar suferă o influență puternică din partea arhitecturii moderne, fiind construită în secolul al XX-lea.

Cea mai mare bibliotecă din insula Sumatra se găsește pe suprafața orașului Pekanbaru. Este vorba despre biblioteca Soeman, devenită și ea un simbol al vieții culturale din Indonezia și unul dintre obiectivele turistice majore ale orașului. Are șase etaje, de-a lungul cărora au fost amenajate și câteva spații de relaxare, sub forma cafenelelor. Există chiar și o mică moschee la interior. Biblioteca Soeman are o sală dedicată exclusiv culturii malaieziene, iar acoperișul clădirii are un design original, inspirat de forma unei cărți deschise.

O incursiune în comunitatea chineză a orașului Pekanbaru este oricând binevenită. Cartierul chinezesc Kampung Tionghoa este locul în care trăiesc cei mai mulți chinezi din insula Sumatra și scena de desfășurare a celor mai vesele și zgomotoase festivaluri tradiționale chinezești din Riau. Restaurantele, magazinele și piețele cu specific chinezesc reprezintă o atracție turistică majoră.

Spațiile verzi sunt numeroase în orașul Pekanbaru din Indonezia. Cel mai cunoscut parc este Tesso Nilo, unde trăiesc circa 200 de elefanți sălbatici și câteva grupuri de tigri de Sumatra. Este considerat parcul național și oferă turiștilor ocazia de a pătrunde într-o natură crudă, lipsită de intervențiile omului. Există și un parc cultural, cu numele Riau, unde au loc numeroase evenimente culturale și demonstrații de artă.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ