Se află în regiunea Ostrobothnia, pe coasta vestică a Finlandei și se numără printre orașele importante ale țării, mai ales că pe perioada câtorva luni din anul 1918 a fost desemnat capitală de stat.

Vaasa1

Orașul Vaasa a fost întemeiat începând cu secolul al XIV-lea, odată cu construirea fortăreței Korsholm, în apropierea unui sat numit Mustasaari. La mijlocul secolului, a fost înălțată și biserica Fecioarei Maria, perioadă în care fortăreața a devenit centru administrativ al regiunii Vaasa.

Statutul de oraș i-a fost acordat abia la începutul secolului al XVII-lea de către regele Suediei Carl I, deși localitatea era deja gata închegată. Orașul a purtat de-a lungul vremii mai multe nume, cel actual provenind de la numele Casei Regale Vasa, în semn de prețuire.

Orașul a ars complet în secolul al XIX-lea și a fost reconstruit sub stăpânirea rușilor în stil imperial, iar cu acest prilej a fost redenumit Nikolaistad, în onoarea țarului Nicolae I. Orașul a revenit la numele Vaasa în 1917, odată cu răsturnarea de la putere a țarului rus.

Turiștii vin să viziteze orașul Vaasa datorită numeroaselor sale atracții istorice și culturale, dar mai ales datorită peisajelor naturale aproape unice în lume. Vaasa acoperă suprafața țărmului vestic al Finlandei și dispune de câteva insulițe cu relief spectaculos, ce continuă să iasă parcă din apa mării, pe măsură ce nivelul acesteia scade.

Vaasa11

Cea mai populară insulă a orașului Vaasa este Vaskiluoto, destinația estivală preferată a turiștilor. Se află în apropierea centrului orașului Vaasa și pe suprafața ei există plaje cu nisip fin, două parcuri de distracții și numeroase centre de cazare, la prețuri variate. Este o destinație ideală pentru turiștii cu familie numeroasă.

Merită vizitate bisericile orașului Vaasa, destul de numeroase și cu multă încărcătură istorică. Cea mai impresionantă este Biserica Vaasa a Sfintei Treimi, construită în stil gotic din bucăți mari de piatră roșie. Biserica Korsholm se numără printre cele mai vechi, de secol XVIII și a servit la un moment dat ca sediu al Curții de Apel. Biserica Ortodoxă a fost construită în secolul al XIX-lea, sub stăpânirea rușilor și la interiorul ei pot fi admirate câteva icoane aduse tocmai din Sankt Petersburg.

Centrul vechi al orașului Vaasa este un loc emoționant. Se află la 5 kilometri distanță de actualul centru și pe suprafața lui pot fi văzute ruinele orașului distrus în incendiu, vechile locuințe private și clădiri administrative mistuite în flăcări. Tot aici se găsesc și ruinele fortăreței Korsholm, destul de puține și aflate într-o avansată stare de degradare. Se spune că incendiul devastator ar fi pornit din cauza unui bețiv care a încercat să-și aprindă pipa.

Citește și:  Orașul Cardiff: Obiective turistice Tara Galilor - Cardiff

Vaasa111

Construcțiile care au supraviețuit incendiului, fiind ulterior renovate, au fost vechea temniță aflată încă în funcțiune și Curtea de Apel, transformată în edificiu religios. Acestea pot fi vizitate de-a lungul zonei de parcuri din apropierea țărmului.

Dimensiunea culturală a orașului Vaasa poate fi cunoscută vizitând numeroasele muzee și galerii de artă de aici. Unele dintre ele se bucură de faimă internațională.

Muzeul Kuntsi este un adevărat cămin al artelor. Inițial, clădirea reprezenta o locuință privată, dar în prezent adăpostește colecții de artă pop (inspirată de cultura populară), artă kinetică (artă în mișcare), artă suprarealistă și postmodernistă. Numele provine de la artistul Simo Kuntsi care a donat muzeului o colecție impresionantă de mii de piese artistice finlandeze.

Kopmanshuset Wasasferne este muzeul de istorie locală al orașului Vaasa și printre colecțiile sale se numără obiecte foarte interesante: piese de mobilier salvate din timpul incendiului care a distrus orașul. Interiorul este construit sub forma unui oficiu poștal de secol XIX.

Vaasa1111

Muzeul Pohjanmaan este un loc fascinant, datorită expozițiilor sale dinamice, referitoare la trei dimensiuni faimoase ale orașului Vaasa: istoria sângeroasă, arhipelagul Kvarken și obiectele de artă de prestigiu internațional.

Arhitectura contemporană a orașului Vaasa poate fi cunoscută vizitând unele clădiri moderne: campusul universitar, Biserica Huutoniemi, parcul industrial Stromberg și Biblioteca publică.

Un loc ce îmbină pasiunea pentru shopping cu nevoia de a hrăni atât trupul cât și sufletul este piața centrală, dominată de statuia Libertății. Piața este și centrul orașului Vaasa și aici se pot face cumpărături diverse, dar se pot consuma și meniuri locale ușoare în cadrul localurilor deschise de-a lungul zilei. Tot aici se află și două dintre cele trei malluri ale orașului Vaasa, Rewell Center și HS Center. Al treilea mall este ceva mai micuț și se cheamă Galleria Wasa. Principalul supermarket se găsește și el în piața centrală, alături de câteva magazine unde se vând produse hand made.

Vaasa11111

Bucătăria locală este formată din pizza, chebap, hamburger. Cele mai multe localuri au prețuri foarte mici și mâncarea este gustoasă. Pentru turiștii cu posibilități materiale mai mari, există restaurante de lux, cu meniuri diversificate. Viața de noapte este pe gustul turiștilor. Sunt amenajate numeroase cluburi și puburi, cu muzică live, ring de dans și terase în aer liber. Unele servesc și mâncare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.