Palatul Mogoşoaia se află în localitatea Mogoşoaia, judeţul Ilfov din România. Este situat la 14 km de Bucureşti, într-o pădure seculară ce acoperă o suprafaţă de 20 ha, pe malurile unui lac (nuferi albi, salcii plângătoare), alimentat de apele Colentinei.

Palatul Mogoşoaia datează de la sfârşitul veacului al XVII-lea, din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714, numit prinţ al Valahiei), care a pus să se construiască „pentru odihnă şi plăcerea lui” acest palat numit şi „Palatul de primăvară”. Constantin Brâncoveanu era un pasionat al arhitecturii şi grădinilor.

Lucrările la Palatul Mogoşoaia, începute din 1698, au fost terminate în anul 1702. Arhitectura palatului este în stil românesc renascentist, brâncovenesc (coloane, lespezi din piatră, elemente decorative, sculpturi), îmbinând elemente valahe, veneţiene şi bizantine.

Timp de 120 de ani, palatul a aparţinut brâncovenilor, apoi a trecut în proprietatea familiei Bibescu. În timpul domniei sale, Constantin Brâncoveanu, dorind să salveze creştinătatea şi fiind ostil turcilor, a fost luat prizonier de aceştia, şi a fost decapitat împreună cu cei patru fii ai săi la Constantinopol, în prezenţa sultanului Ahmet al III-lea, în anul 1714. Atunci, întreaga lui avere a fost confiscată de otomani, iar palatul a fost transformat în han turcesc.

Palatul a fost răscumpărat în timpul domniei lui Ştefan Cantacuzino şi redat urmaşilor lui Constantin Brâncoveanu, rămânând în proprietatea familiei, până în secolul al XIX-lea.

Palatul Mogoşoaia este înconjurat de un zid de cărămidă roşiatică, la intrarea în curte se află turnul porţii, biserica Sf. Gheorghe (cu mormintele prinţilor Mihai şi George Basarab Brâncoveanu – aviatori morţi în cel de-al doilea Război Mondial), bucătăria (cuhnia, cu un turn cu patru ferestre pentru evacuarea fumului şi aerisire), casa de oaspeţi, gheţăria, serele, cavoul familiei Bibescu. Palatul Mogoşoaia cuprinde pivniţa (a servit şi ca loc de refugiu), parterul (destinat slujitorilor) şi etajul (camerele princiare). În interiorul bisericii (pronaos), se află un tablou votiv, reprezentând pe Constantin Brâncoveanu, ctitor (1688), cu soţia, cei patru fii şi şapte fiice.

Palatul are elemente în stil bizantin (îmbogăţit cu elemente decorative din Renaşterea italiană), cu graţioase logii (balcoane) veneţiene, coloane şi motive sculptate în piatră. Piatră este sculptată cu multă măiestrie, cu ajururi, figuri stilizate, reprezentând: flori (stânjenei viu coloraţi, în stil bizantin), fructe, păsări, maci roşii (stilul oriental). Întregul palat este pardosit cu marmură şi mozaic. Unii pereţi interiori aveau (în trecut) fresce, reprezentând scene din călătoria şi întâlnirea lui Brâncoveanu cu sultanul la Adrianopol în 1703. În arhitectura palatului este inclusă stema Ţării Româneşti şi vulturul cu două capete, stema familiei Cantacuzinilor.

Palatul are un şir de terase succesive, care coboară spre o grădină cu arbuşti decorativi, un foişor (cu opt coloane şi o scară laterală din piatră). De cealaltă parte, spre lac, se află „loggia”, al cărei perete exterior este format din cinci arcade, sprijinite pe şase coloane neocorintice, răsucite, cu capiteluri foarte bogate. Bazele coloanelor sunt unite cu balustrade delicat ajurate. Acest pridvor deschis a fost conceput în stilul palatelor veneţiene.

În timpul războiului ruso-turc, din 1768-1774, Palatul Mogoşoaia a fost devastat de otomani (deoarece marele ban Nicolae Basarab era de partea ruşilor în conflict). În timpul Revoluţiei din 1821, Palatul Mogoşoaia a fost distrus din nou, fiind ocupată clădirea de panduri, ultimul urmaş, Grigore Brâncoveanu, fugind la Braşov. După moartea lui în 1832, Palatul Mogoşoaia a rămas fiicei sale adoptive, Zoie Mavrocordat, care se căsătoreşte cu domnitorul Nicolae Bibescu, astfel, palatul trecând în proprietatea familiei acestuia.

Între anii 1861-1880, palatul este renovat şi aici se construieşte cavoul Familiei Bibescu, iar alături de palat – vila Elchingen – unde au şi locuit.

În 1911, palatul este vândut lui George Valentin Bibescu (dar de nuntă oferit soţiei sale, prinţesa Martha Bibescu), care începe să renoveze palatul în 1912 (şeful lucrărilor fiind arhitectul George Matei Cantacuzino – nepotul lui George Valentin Bibescu).

În timpul Primului Război Mondial, se întrerup lucrările de renovare, care se reiau mai târziu şi se termină în 1927, cele exterioare, iar în 1935, renovarea interioară.

În 1945, Martha Bibescu pleacă la Paris, lăsând palatul fiicei sale Valentina (căsătorită cu Dumitru Ghica Comăneşti). În acest an (1945), palatul este declarat monument istoric. Mai târziu, în 1949, aceştia sunt arestaţi, palatul a fost naţionalizat, din el s-au luat şi chiar distrus diferite colecţii de artă (picturi, sculpturi).

În fosta pivniţă a palatului, s-a amenajat un lapidarium cu piese de sculptură şi detalii de arhitectură din epoca brâncovenească, importante prin inscripţiile şi elementele lor ornamentale. În muzeu, piesele au fost expuse pe genuri: argintărie – ferecături de cărţi, obiecte laice şi de cult din metal cizelat; sculpturi din lemn (câteva uşi de biserică, vechi de peste două secole, de exemplu uşile aduse de la mănăstirea Tismana – 1698); ţesături vechi de mare preţ şi broderii din fir de argint şi aur, un mare număr de reproduceri după stampe, documente de epocă şi vechi hrisoave scrise pe pergament, tipărituri rare, cu miniaturi originale foarte valoroase. Printre obiecte, se află şi portretul lui Constantin Brâncoveanu, lucrat în 1966, de un pictor transilvănean.

Pe aceste meleaguri, circula din vechime o legendă, pe care bătrânele femei o povestesc nepoţilor lor: „Cea mai tânără dintre cele şapte prinţese, fiicele lui Brancoveanu, începe să toarcă la fusul de aur și, închisă într-o sală subterană a palatului, ea lucrează de zor. O lampă de aur o luminează şi toată noaptea îşi ţese fusul. Ea urzeşte giulgiul tatălui şi fraţilor ei, rămaşi fără mormânt, la păgânii din Constantinopol. Când pânza va fi terminată, timpurile se vor fi înfăptuit, iar prinţul şi fiii lui se vor înapoia să-şi stăpânească pământurile. Dar nicio fiinţă omenească nu trebuie să vadă ţesătoarea în timp ce lucrează, fără de care vraja se va fi destrămat. Dacă un străin oarecare s-ar fi apropiat, atras de lumina din subteran, uliul, paznic al tinerei fete, bătând din aripi, ar fi stins lampa. Singure, femeile acestei case au privilegiul să vadă torcătoarea, o singură dată în viaţă, în noaptea de Sf. Gheorghe. Aceasta este însă o taină pe care nu o vor dezvălui nimănui.”

Complexul Muzeal Mogoşoaia – vechi lăcaş al istoriei poporului nostru – este un adevărat muzeu de artă feudală brâncovenească.

palatul-mogosoaia.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ