Această zonă a suferit de timpuriu efectele trecerii de la cultura rurală autohtonă, la cultura civilă, fapt din cauza căruia au dispărut portul popular, respectiv dansul popular propriu al localității. Această zonă întotdeauna a fost un teritoriu al apelor și a mlaștinii, cu preocupațiile aferente, cum ar fi pescuitul.

Obiceiurile populare, legate de nunți sau obiceiurile de Crăciun și de Anul Nou încă sunt cunoscute și practicate. Deși dansul popular cu laitmotivele locale a dispărut, cultura de dans a localității este predominată de cultura sătmăreană. Dansatorii trupei de dans popular „Nyíló Akác – Salcâmul în Floare” sunt cei mai importanți maiștri ai dansurilor sătmărene din zonă.

Centrul cultural al orașului este Căminul Cultural Bartók Béla, unde își desfășoară activitatea mai multe organizații culturale, cum ar fi trupa de teatru Móka, sau cercul literar Máté Imre, trupa de majorete etc. Fiecare religie importantă este prezentă în Valea lui Mihai. Cea mai importantă este biserica reformată cu 5425 de credincioși, respectiv cea romano-catolică cu 3119 de credincioși. Biserica ortodoxă a apărut în a doua jumătate a secolului al XX – lea și are 1159 de credincioși, iar cea greco-catolică, care are mari tradiții în zonă, acum începe să redobândească importanța, având 266 de membri.

Există și o mică biserică baptistă, respectiv penticostală.

Principala atracție a orașului este Festivalul „Zilele Salcâmului în Floare”, care are loc în al treilea week-end a lunii mai.

Pădurile de salcâm, vânatul, turismul rural constituie un potențial turistic neexploatat împreună cu apa geotermală. Parcul dendrologic constituie o comoară ecologică.

Pe lângă obiectivele turistice pentru care turiștii pot opta, aceștia se mai pot bucura de lungi și liniștite plimbări în parcul central din Valea lui Mihai.

placuta-de-la-intrarea-in-parcul-central-din-valea-lui-mihai-judetul-bihor.jpg
panou-informativ-parcul-central-din-valea-lui-mihai-judetul-bihor.jpg
intrare-in-parcul-central-din-valea-lui-mihai-judetul-bihor.jpg
parcul-central-din-valea-lui-mihai-judetul-bihor.jpg
imagine-cu-parcul-central-din-valea-lui-mihai-judetul-bihor.jpg
monument-din-parcul-central-din-valea-lui-mihai-judetul-bihor.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ