Situată în Munţii Apuseni, pe raza judeţului Bihor, Peştera Meziad este rezervaţie şi monument al naturii, făcând parte din situl Natura 2000 Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului.

Peştera se află la o altitudine de 397 de metri şi are o suprafaţă de 0,10 hectare, cu un portal de dimensiuni impresionante: 16 metri înălţime şi 10 metri lăţime. Nivelul inferior al peşterii Meziad are o lungime de peste 1,5 kilometri şi se remarcă prin spaţii foarte ample, măsurând frecvent între 20-30 metri lăţime şi 15-20 metri înălţime. Nivelul superior are o lungime totală de 3,2 kilometri. În zona Podului Natural, unde cele două nivele se suprapun, înălţimea atinge 35 de metri.

Prima descriere a peşterii Meziad datează din anul 1863 şi îi aparţine geografului austriac Adolf Schmidl. La începutul secolului al XX-lea, aceasta a fost explorată aproape în totalitate de către Gyula Czaran, iar ulterior, Elemer Bokor (1921), Rene Jeannel şi Emil Racoviţă (1929) au studiat fauna cavernicolă. De atunci, peştera a făcut obiectul mai multor cercetării şi studii realizate de specialişti în domenii diverse şi a fost explorată de speologi. Aici, s-au găsit oase ale ursului de cavernă (Ursus spelaeus), care a dispărut cu 12.000 de ani în urmă, la sfârşitul ultimei glaciaţiuni. De asemenea, au fost descoperite fragmente de ceramică aparţinând culturii Coţofeni din a doua jumătate a mileniului III î.Hr., cea mai importantă cultură a perioadei de tranziţie la epoca bronzului.

Peştera Meziad adăposteşte colonii mari de lilieci, mai ales cei din specia Miniopterus schreibersii, precum şi organisme microscopice endemice. În cadrul peşterii, se întâlnesc minerale rare care s-au format datorită depozitelor de excremente de liliac.

Peştera poate fi vizitată doar în prezenţa ghizilor, iar tariful este de 15 lei pentru adulţi şi de 10 lei pentru copii.

pestera-meziad.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ