Podul Bosforului din Istanbul, Turcia, face parte din categoria acelor constructii care uimesc prin ingeniozitate, prin performantele tehnice si prin frumusete, proiectantii (aceia care lasa in urma edificii durabile) fiind constienti ca trebuie sa tina seama, deopotriva, de utilitatea edificiilor lor, dar si de efectul estetic al acestora. Asa trebuie sa fi gandit, in 1970, cand au inceput constructia, si inginerii britanici Gilbert Roberts si William Brown, dat fiind faptul ca, la vremea respectiva, Podul Bosforului din Istanbul ocupa locul sase in topul celor mai lungi poduri suspendate din lume, locul al doilea in Europa (pe primul loc plasandu-se Humper Bridge, din Marea Britanie), in prezent fiind pe pozitia a cincisprezecea. Cei doi specialisti mai proiectasera si alte poduri devenite celebre prin diverse caracteristici, precum Humper Bridge (mentionat mai sus), Volta River Bridge, Forth Road Bridge etc.

Podul Bosforului din Istanbul are o lungime de 1560 de metri, se sprijina pe doi piloni de 165 de metri inaltime, sistemul de rezistenta (tablierul), cel care sustine soseaua, este, la mijloc, usor curbat in sus, are 39 de metri latime si este ancorat cu niste cabluri imense, prinse de stalpi de otel. Distanta dintre cei doi piloni de sustinere este de 1090 de metri (locul 12, in clasamentul mondial), iar soseaua se afla la 64 de metri inaltime fata de nivelul apei.

Necesitatea construirii Podului Bosforului din Istanbul a fost dictata de faptul ca metropola turca (numita pana la 1930, Constantinopol) este situata de o parte si de alta a Stramtorii Bosfor, care are 31,7 kilometri lungime si o latime cuprinsa intre 650- 2800 de metri, separa Europa de Asia si leaga Marea Neagra de Marea Marmara, fiind singurul oras, din intreaga lume, care are o astfel de asezare geografica. In aceasta regiune se intalnesc doua placi tectonice, foarte active, zona fiind recunoscuta ca fiind una cu risc seismic ridicat. Din 1936, prin Conventia de la Montreux, Bosforul face parte din domeniul international, ceea ce asigura libera circulatie a navelor in zona (aproximativ 50.000 de nave trec pe aici, in fiecare an). De-a lungul timpului, Istambul a fost considerat mai mult un oras european, pentru ca centrul istoric al orasului este situat in aceasta parte, pe tarmul Golfului “Cornul de Aur” (Golful – “Halic” –in limba turca, la randul lui, desparte partea istorica a orasului, de zona moderna), dar si in partea asiatica dezvoltarea urbanistica s-a realizat cam in acelasi fel, centrul istoric vechi fiind inconjurat de cartierele noi).

Cu o asemenea particularitate geografica, trebuia gasita o solutie pentru a asigura continuitatea drumului european care trece prin Edirna si Ankara. Podul Bosforului din Istanbul nu numai ca a rezolvat aceasta problema, dar asigura o excelenta fluenta a traficului, prin cele patru benzi, pe fiecare sens, la care se adauga cate o banda de siguranta, de fiecare parte. Pentru ca, in multe perioade ale anului (Turcia fiind o excelenta destinatie turistica), circulatia este mai aglomerata dinspre partea asiatica spre cea europeana, atunci, dintre cele opt benzi, cate are podul, cinci sunt rezervate pentru directa Asia-Europa si numai trei, in sens invers (iar seara, iarasi se inverseaza, dupa prioritati). Zilnic, in ambele sensuri, trec peste 150.000 de autovehicule, aproximativ 60% fiind autoturisme cu turisti veniti din toate partile lumii pentru a descoperi fascinanta Turcie. Taxa de pod se plateste numai pe sensul Europa –Asia, printr-un sistem de cartele magnetice (KGS), pus in functiune in 2005.

Podul Bosforului din Istanbul (in turca, Bogazici Koprusu – “Trecere”), in partea europeana, ajunge in cartierul Ortakoy, iar in cea asiatica, in Beylerbeyic (zona cea mai inalta, care ofera o perspectiva superba asupra orasului). Pana la inaugurarea acestui pod, legatura intre cele doua cartiere era asigurata cu mici ambarcatiuni si feriboturi care traversau stramtoarea. Chiar daca este greu de crezut, dar singura constructie anterioara care a legat Europa de Asia, in aceasta zona, a fost Podul lui Xerxes, peste Dardanele, in 480 i.Hr. In secolul al XVI-lea, Sultanul Baiazid al II-lea i-a solicitat marelui Leonardo Da Vinci proiectul unui pod, pe care genialul renascentist se pare ca l-a conceput impresionant, dar nu a primit aprobarea sultanului. Abia peste cinci secole si ceva, in 2006, proiectul respectiv a fost redescoperit, fiind foarte actual si viabil.

Podul Bosforului din Istanbul a fost terminat in 1973 si a fost inaugurat cu acazia aniversarii a 50 de ani de la proclamarea Republicii Turcia. A costat peste 200 de milioane de dolari. Pentru a marca momentul sarbatoresc, a fost invitat actorul american Danny Kaye, ambasador UNESCO. In spectacolul care a avut loc, multimea de oameni l-a urmat, in fuga, pe actorul imbracat in costum de clovn, insotit de un grup de copii, iar podul, din aceasta cauza, a inceput sa vibreze, spre spaima tuturor. Nu a avut loc, insa, niciun incident. In 2005, pret de cinci minute, s-a jucat pentru prima data tenis simultan “pe doua continente” (pe Podul Bosforului din Istanbul), intre un tenisman american si o jucatoare de tenis turca, intr-o campanie de promovare a Cupei Istanbulului la tenis. Tot in 2005, campionul englez de formula 1, David Coulthard, a facut spectacol pe pod, cu masina sa de curse Red Bull. Din 2007, un sistem informatizat, cu LED-uri (Firma Phillips), asigura iluminatul podului pe timp de noapte, schimband culorile si formele, o imagine de vis.

Un al doilea pod a fost construit ulterior, in 1988, Podul Fatih Sultan Mehmet (“Podul Cuceritorului”), la cinci kilometri spre nord fata de Podul Bosforului , iar in prezent se lucreaza la un tunel feroviar (similar Eurotunelului Franta-Germania), pe sub Marea Marmara, un proiect a carui realizare este estimata la aproape 3 miliarde de dolari.

728×90 sub articol

LĂSAȚI UN MESAJ