Muntenia este una dintre regiunile istorice ale României, fiind situată în sudul ţării. Este delimitată de Munţii Carpaţi (nord), de Dunăre (sud şi est), de râul Olt (vest) şi de râurile Milcov, Siret şi Putna (nord-est).

Numele „Muntenia” a apărut pentru prima dată în cronicile primilor voievozi moldoveni, care numeau aşa toată Țara Românească. De altfel, această regiune a format principatul medieval Țara Românească, alături de Oltenia. Principatul s-a format de când a început Basarab I să domnească şi a existat până la unirea principatelor, în anul 1859. Denumirea regiunii Oltenia a apărut abia după ce habsburgii au stăpânit teritoriul, nefiind văzută până atunci ca o regiune distinctă.

Muntenia de astăzi este alcătuită din municipiul Bucureşti şi judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Brăila, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Ilfov şi Teleorman. Tot în componenţa regiunii intră şi Predeal, dar şi sudul Vrancei, respectiv localităţile din estul râului Olt, care fac parte din judeţele Olt şi Vâlcea.

 

Istoria regiunii istorice Muntenia

Teritoriul de astăzi al regiunii a fost ocupat prima dată de geţi. Apoi, regiunea a fost parte a regatului lui Burebista, însă nu a făcut parte şi din cel al lui Decebal. Deşi trupele romane au fost trimise în Muntenia pentru a pacifica regiunea, zona nu reuşeşte să fie integrată Imperiului Roman, ci rămâne zonă de influenţă. După moartea împăratului, trupele romane au fost retrase din acest teritoriu.

De asemenea, Muntenia a avut un rol important în timpul migraţiei popoarelor, când a fost culoar de trecere. A fost inclusă în statul Cumania neagră, stat înfiinţat de cumani, care cuprindea şi Moldova de astăzi. Având în vedere că au fost destul de multe popoare migratoare, populaţia de pe teritoriu a fost tot timpul redusă. Numărul locuitorilor a început să crească odată cu atacurile hunilor, când sud-dunărenii s-au refugiat aici. Cronicile scrise în secolul al XII-lea menţionează faptul că poprul era alcătuit dintr-un amestec al urmaşilor geto-dacilor, care au avut contact cu romanii, din vlahii de la sud de Dunăre şi din slavii care au fost creştinaţi de cei din Imperiul Bizantin.

După Bătălia de la Posada, din 1330, Basarab I şi-a extins teritoriul, punând stăpânire pe Muntenia şi sudul Moldovei. Imediat după această victorie a luat naştere Țara Românească, principat medieval, care avea Câmpulung drept capitală. În perioada medievală, Muntenia a fost administrată chiar de domnitor, iar în perioada 1718-1739, Țara Românească a fost alcătuită numai din acest teritoriu, pentru că Oltenia era ocupată de habsburgi.

În anul 1872, după Unirea Principatelor, Muntenia a fost delimitată ca în perioada medievală. După 1918, când a avut loc Marea Unire, teritoriul nu a mai fost considerat regiune administrativă, până în anul 1952, când s-a revenit la vechea împărţire teritorială. Începând cu anul 1968, zona este cunoscută drept „regiunea de dezvoltare Sud Muntenia”, însă aceasta include doar două treimi din întreaga suprafaţă.

 

Obiective turistice în regiunea istorică Muntenia

Muntenia este o zonă bogată din punct de vedere turistic, având multe obiective ce sunt foarte populare şi accesibile. Fiecare judeţ are propriile sale valori, însă unele dintre ele sunt mai cunoscute decât celelalte. Acestea sunt:

  • Stațiunile de pe Valea Prahovei (Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal);
  • Munții Bucegi (Babele, Sfinxul, Crucea de pe Caraiman), Munții Ciucaș, Munții Făgăraș;
  • Centrul istoric din București;
  • Curtea Domnească din Târgoviște (Turnul Chindiei, Palatul domnesc, bisericile, Casa Bălașa);
  • Focurile Vii, Vulcanii Noroioși, Lacul și Barajul Siriu din Buzău;
  • Castele: Peleș și Pelișor (Sinaia), Cantacuzino (Bușteni);
  • Chei: Cheile Zănoagei Mari, Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Tătarului, Cheile Ialomiței;
  • Mănăstiri: Ciolanu (Buzău), Ghighiu, Cheia, Brebu, Corbii de Piatră, Curtea de Argeș, Turnu;
  • Muzee: Muzeul Satului (București), Muzeul Țăranului Român (București), Muzeul Ceasului (Ploiești), Muzeul Agriculturii (Slobozia), Muzeul Petrolului (Ploiești), Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” (București), Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești (Târgoviște).

regiunea-istorica-muntenia.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ