Rezervaţia naturală Valea Umgeni reprezintă un punct principal de atracţie al localităţii Howick din Africa de Sud, fiind la 25 de kilometri nord de oraşul Pietermaritzburg. Rezervaţia este amplasată în inima provinciei KwaZulu Natal, în zona cascadei Howick, şi se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 650 de hectare. Aceasta găzduieşte unul dintre cele mai importante centre de educaţie de mediu din Africa. În fiecare an, mai mult de 15.000 de elevi din Africa de Sud şi din toată lumea vin aici pentru a participa la cursurile de ecologie, la tabere de aventuri şi la diferite ateliere de meşteşuguri.

Rezervaţia a luat naştere în anul 1976, din dorinţa de a conserva şi de a proteja mediul natural al Africii de Sud. Ea cuprinde defileul impresionant de sub cascada Howick, precum şi partea superioară a acesteia, care ia forma unui platou vast, aflat la o înălţime de peste 1000 de metri. Mai jos de cascadă, rezervaţia continuă de-a lungul râului Umgeni pe o distanţă de aproximativ 7 kilometri.

Cascada Howick este formată de apele râului Umgeni, care cad de la o înălţime de 95 de metri peste stânci de dolerit (o rocă magmatică), dând naştere unui peisaj spectaculos. Cascada era cunoscută sub denumirea de Kwanogqaza, sau „Locul celui înalt”, de către populaţia autohtonă Zulu. În apropierea localităţii Howick se află şi alte căderi de apă, cele mai cunoscute fiind Cascade Falls (25 de metri) şi Shelter Falls (37 de metri). La 16 kilometri depărtare spre est, se află şi cascada Karkloof, de 105 metri înălţime.

Rezervaţia găzduieşte o serie de animale, printre care girafe, zebre şi diferite specii de antilope, precum şi peste 270 de specii de păsări, fiind locul ideal pentru iubitorii vieţii sălbatice.

Centrul educaţional este deschis atât grupurilor organizate, cât şi turiştilor care vin pe cont propriu, aceştia având la dispoziţie locuri de cazare în bungalouri dotate cu bucătării, duşuri, toalete şi alte facilităţi. Rezervaţia cuprinde şi numeroase locuri de picnic, care oferă o privelişte superbă asupra cheilor, precum şi cinci trasee marcate, uşor de parcurs. Traseul Black Eagle are o lungime de 7 kilometri, traseul Inkonka – 5 kilometri, traseul Dwarfs Dawdle – 5 kilometri, traseul Grasslands – 8 kilometri şi traseul Shelter Falls – 3 kilometri. De asemenea, există şi drumuri mai scurte, de 1,5 kilometri. Toate acestea sunt circulare, iar de-a lungul lor vizitatorii rezervaţiei au ocazia de a admira vegetaţia specifică zonei, fauna şi formaţiunile geologice.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ