Rezervaţia 12 Apostoli este o rezervaţie peisagistică din Bucovina, care face parte din Parcul Naţional Călimani. Se află în Munţii Călimani, aparţinând administrativ de comuna Dorna Candreni. Rezervaţia constă într-o serie de statui zoomorfe şi antropomorfe, modelate de natură, iar numele a fost pus pentru a aminti de Apostolii creştini.

Accesul la Rezervaţia 12 Apostoli este posibilă doar pe traseele marcate, cel mai uşor fiind cel care porneşte din Gura Hâiţii. Traseul este marcat printr-un punct albastru şi are o lungime de 5 kilometri, care pot fi parcurşi în două ore. Alte două alternative sunt Poiana Negrii (marcat tot printr-un punct albastru, cu o lungime de 11 kilometri şi durată de 4-5 ore) şi Vatra Dornei (traseu marcat cu triunghi albastru şi pe urmă punct roşu, având o durată de 9 ore).

Rezervaţia 12 Apostoli ocupă o suprafaţă totală de 200 de hectare, iar dintre toate stâncile, cea care se face cel mai bine remarcată este cea numită „Moşul”. Aceasta a fost deseori comparată cu Sfinxul din Bucegi, iar ce este cel mai interesant e că stânca are, de fapt, trei fețe, în funcţie de unghiul din care e privită. Cele trei fețe sunt orientate fiecare către o cale de acces – cea din Gura Hâiţii înfăţişează o față cu o frunte înaltă şi lată, cea din Vârful Tămădău arată o față înaltă, care poartă pe cap un coif şi cea din Vârful Lucaciu înfăţişează o frunte redusă, barba ascuţită şi mandibula alungită.

Comparaţia „Moşului” din Rezervaţia 12 Apostoli cu Sfinxul de Bucegi a apărut de multe ori în mintea specialiştilor, iar unii dintre ei consideră că aceasta este chiar o replică a stâncii din Bucegi. Cele două prezintă câteva asemănări: înfăţişează figuri umane, materialele din care au fost modelate sunt cât de cât la fel (conglomerate sedimentare, conglomerate vulcanice etc). Cu toate acestea, deosebirea cea mai mare este dată de chipul pe care fiecare dintre cele două stânci megalitice îl înfăţişează – Sfinxul arată un chip uman doar când e privit dintr-o direcţie, în timp ce Moşul îşi păstrează chipul indiferent de unde e privit.

Pe lângă Moş, în rezervaţia 12 Apostoli există şi alte stânci, care au fost şi ele botezate – Nefertiti, Mareşalul, Godzila, Ramses II şi Poarta Harlei, printre altele. Locul în care se află rezervaţia este cu adevărat fascinant, pentru că există şi alte formaţiuni spectaculoase, de forma unor ciuperci sau a unui picior încălţat. De altfel, poteca ce însoţeşte rezervaţia a fost inclusă într-un top şapte al celor mai frumoase poteci din România.

Localnicii din jurul Rezervaţiei 12 Apostoli vin în fiecare an aici, pe 29 iunie, când se prăznuiesc cei 12 Apostoli. Aici, are loc sărbătoarea „Moşii din Călimani”, a cărei istorie se regăseşte în cultul dacic al soarelui, focului şi bradului. De altfel, tradiţiile locale spun că stâncile ar fi fost modelate chiar de daci, pentru a-şi celebra moşii şi strămoşii. Deşi este doar o legendă, odată ajuns aici, vizitatorul vrea mai degrabă să creadă povestea localnicilor, pentru că stâncile au un farmec aparte.

rezervatia-12-apostoli.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ