Rezervaţia naturală Masivul Cheia sau Masivul Geologic Cheia se află în satul cu acelaşi nume din judeţul Constanța. Satul, care înainte s-a numit Kireslik, aparţine de comuna Grădina şi are un număr de aproximativ 500 de locuitori. Se află în nordul judeţului, în Podişul Casimcei.

Rezervaţia naturală Masivul Cheia este situată în sudul satului Cheia, chiar pe malul stâng al Văii Casimcea. Accesul în rezervaţie este posibil de pe DN 22, ruta Constanța – Mihail Kogălniceanu, iar după 25 de kilometri trebuia să se ia pe DJ 222, ruta Mihail Kogălniceanu – Târguşor – Cheia. Este o arie protejată de tip botanic şi geologic, înscriindu-se în cea de-a patra categorie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii şi are o suprafaţă totală de aproape 388 de hectare.

Masivul Geologic Cheia din judeţul Constanța a fost declarat rezervaţie naturală în anul 1970, când specialiştii şi-au dat seama de potenţialul pe care îl are zona. Dobrogea este un teritoriu foarte interesant în ceea ce priveşte geologia, iar această rezervaţie naturală prezintă poate cea mai interesantă formaţiune geologică. Masivul este format din stânci mezozoice, care au formă de turnuri şi de coloane, stânciile fiind, la rândul lor, compuse din calcare ale căror origini sunt coraligene. Aceste formaţiuni impresionează şi prin dimensiunile lor: ajung şi la 30 de metri înălţime, în timp ce diametrul variază între 15 şi 30 de metri.

Rezervaţia naturală Masivul Cheia este foarte importantă şi din punct de vedere floristic, pentru că oamenii de ştiinţă care au studiat-o au descoperit în jur de 600 de specii de plante, unele dintre ele foarte rare. De asemenea, fauna este şi ea specială, cuprinzând multe specii de păsări răpitoare de zi şi chiroptere ocrotite prin lege.

rezervatia-naturala-masivul-cheia.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ