Rezervaţia naturală Pădurea Camnita se află în judeţul Brăila, aparţinând de satul Constantinești, comuna Râmnicelu. Se află la aproximativ 40 de kilometri de reşedinţa de judeţ, accesul făcându-se pe DJ 221, pe ruta Brăila – Romanu – Gemenele – Râmnicelu – Constantinești. Aria protejată se află la 200 de metri de sat, după drumul forestier denumit „Menda Mare”.

Rezervaţia din Pădurea Camnita a fost înfiinţată în anul 1994, când a fost declarată rezervaţie forestieră. Şase ani mai târziu, în urma unei legi, a fost declarată rezervaţie naturală şi a fost inclusă în cea de-a treia categorie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii. Necesitatea înfiinţării unei arii protejate a apărut datorită faptului că aici se află mai multe exemplare de frasin, care sunt considerate arboret pur şi reprezintă o raritate în judeţul Brăila.

Rezervaţia naturală Pădurea Camnita se întinde pe 1, 20 hectare şi se găseşte în interiorul pădurii administrate de Direcţia Silvică Brăila. Pădurea propriu-zisă ocupă 550 de hectare, fiind alcătuită din plop alb, plop negru, salcâm şi salcie. De asemenea, rezervaţia este şi una de seminţe, fiind inclusă în ceea ce se numeşte „Catalogul naţional al surselor pentru materiale forestiere de reproducere din România”.

Pe lângă frasin, Rezervaţia naturală Pădurea Camnita prezintă şi arbori de salcâm, a căror origine a rămas necunoscută. Despre frasini se ştie că sunt hibrizi din specia de Pennsylvania şi că au o vârstă de circa 50 de ani. Starea în care se găseşte aria protejată este destul de bună, copacii neavând de suferit din cauza intervenţiei antropice. Cu toate acestea, unii au început să se usuce, însă din cauza dăunătorilor biotici sau a secetelor din ultimii ani.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ