Rezervaţia naturală „Rozeta de piatră de la Ilba” se află în localitatea Ilba din comuna Ciocârlău, judeţul Maramureş. A fost declarată monument al naturii şi se remarcă, la prima vedere, prin înfăţişarea sa deosebită.

Rezervaţia este înscrisă în categoria a III-a a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii, fiind o arie protejată de tip geologic. Cu o suprafaţă totală de 0.5 hectare, Rezervaţia naturală „Rozeta de piatră de la Ilba” este amplasată într-un loc în care e greu să treacă neobservată – se află lângă DN 1C, care leagă nord-vestul ţării de oraşul Cluj-Napoca.

Rozeta de piatră de la Ilba a fost declarată arie proteajată abia în anul 2000, după ce autorităţile române au realizat importanță sa geologică şi necesitatea conservării elementelor naturale. Rezervaţia este alcătuită din mai multe coloane andezitice poligonale, care au în mijloc o formaţiune ce seamănă cu o rozetă, de unde provine şi numele. Coloanele au o lungime variabilă, putând ajunge şi la 5 metri, iar diametrul lor este de 0.50 metri.

Rozeta de piatră de la Ilba s-a format în urma exploatării realizate la cariera de andezite piroxenice negricioase, iar în rezervaţie este inclus şi punctul fosilifer de lângă cariera, care are o faună fosilă foarte bogată şi importantă din punct de vedere paleontologic. Aici au fost identificate mai multe specii de melci, scoici şi ostracorde, care datează de la sfârşitul Miocenului – începutul Pliocenului.

Cei care vizitează Rezervaţia naturală „Rozeta de piatră de la Ilba” se pot opri şi la alte obiective turistice, aflate în vecinătatea ariei protejate, cum ar fi Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (monument istoric al comunei Ciocârlău, construită în anul 1911).

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ