Rezervaţiile naturale de la Albeşti reprezintă o arie protejată din România, situată în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Aici, se găsesc rezerve mari de calcar şi granit, ale căror exploatări au început acum mai bine de un secol.

Zona este deosebit de importantă din punct de vedere al studiilor geologice şi paleontologice, tocmai de aceea o parte din zonă fiind declarată rezervaţie ştiinţifică. Este vorba de zona în care calcarul este de culoare alb-gălbuie, alburie, roşcată sau vânătă. Specialiştii sunt de părere că acest calcar este un tezaur ştiinţific, mai ales că are o faună fosilă extrem de bogată.

Carierele din Rezervaţiile naturale de la Albeşti au devenit cunoscute încă din anul 1300, când piatra de mormânt a lui Laurenţiu de Longocampo a fost realizată din calcarul de aici. Acest calcar a fost folosit în multe din construcţiile din România, care sunt adevărate monumente de artă. Printre ele, se numără mănăstirea din Câmpulung şi Palatul Mogoşoaia.

Zona Granitul de la Albeşti a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din anul 2000. Rezervaţia naturală de tip geologic este situată în sud-estul satului Albeşti, chiar la jumătatea DJ 735 care leagă satul de Bughea de Sus. Are o suprafaţă de 0,50 hectare (peste 80 de blocuri de granit) şi a fost declarată monument natural. În această zonă, se pot întâlni mai multe feluri de blocuri de granit de culoare roz, de dimensiuni şi forme care variază. Aceste blocuri de granit sunt acoperite, din loc în loc, de o vegetaţie caracterizată prin aluni, măceşi, arini şi ierburi. În mijlocul sectorului, se află blocurile mai mari de granit, care sunt acoperite de muşchi şi licheni.

Zona Calcarul numilitic de la Albeşti este o arie protejată şi o rezervaţie naturală de tip geologic şi paleontologic. Se află în apropierea satului Albeşti şi are o suprafaţă totală de 1,50 hectare. Calcarul de aici are aproximativ 15 metri grosime şi două straturi – cel de la bază este impur, în timp ce stratul din partea superioară este pur. Monument al naturii, se remarcă prin fosilele de vertebrate şi nevertebrate, cum ar fi colţii de rechin sau brahiopodele. Resturile de fosile au fost depozitate în calcarele numulitice, care au culoarea alb-cenuşiu – cenușiu-roșiatic.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ