Considerată un tărâm al comorilor turistice încă nedescoperite, România a început să devină o prezență tot mai constantă în topurile turistice ale lumii. Că e vorba despre topul celor mai liniștite orașe, că e vorba de topul celor mai frumoase cascade din lume sau de topul celor mai spectaculoase obiective istorice, țara noastră e prezentă peste tot cu cel puțin câte o destinație numai bună de descoperit de către străini.

Satelor, drumurilor, construcțiilor sau peisajelor naturale din România li s-a dus faima până departe, în întreaga lume.

1.  La mijlocul lunii aprilie, un site din Los Angeles a realizat un top al orașelor în care merită să trăiești. Este vorba despre un top al locurilor în care americanii sătui de lupta pentru existență se pot muta și lua viața de la capăt într-un ritm mult mai calm, mai plăcut.

Foto: zoso.ro
Foto: zoso.ro

Printre orașele ideale pentru a lua viața de la început, site-ul respectiv include locuri pline de farmec arhitectural, valoare istorică și cu un raport calitate – preț avantajos, și anume Bali (Indonezia), Chiang Mai (Thailanda), Mendoza (Argentina), Praga (Cehia) sau Corozal (Belize). România este și ea menționată în acest top, pe o onorantă poziție secundă.

Capitala București este recomandată călduros tuturor străinilor care doresc să guste pe îndelete din bucuriile vieții. Bucureștiul ocupă locul al doilea în topul orașelor recomandate pentru a trăi liniștit. „Un adevărat Paris al Europei de Est, orașul București este al șaselea cel mai mare oraș european, plin de viață, viu și foarte frumos„, scrie site-ul pitckthebrain.com. „În ciuda exploziei economice și culturale, orașul București este foarte acceptabil din punct de vedere al nivelului de trai. Este recomandat celor care doresc să trăiască o poveste de viață europeană boemă, plină de desfătări„, încheie site-ul din Los Angeles.

Culmea este că pe primul loc al acestui top se găsește capitala Republicii Moldova, orașului Chișinău, recomandat prin prisma unei vieți culturale deosebite. Chișinău este cel mai ieftin oraș european și totuși cel mai activ din punct de vedere cultural, prin prisma muzeelor și universităților, prin prisma mall-urilor cu lucruri scumpe și a prezenței pe străzi a mașinilor luxoase și femeilor frumoase.

2. În ce privește topul celor mai frumoase și romantice castele europene, România se mândrește cu o prezență triplă. Un site specializat în obiectivele turistice ale Europei a realizat acest top, din dorința de a trezi turiștilor de azi pasiunea pentru istorie, arhitectură și experiențe pur europene, drept pentru care a realizat un top 25 al celor mai vechi și fascinante castele europene. Site-ul se cheamă Offtoeurope.com, iar România ocupă în topul său locurile 2, 8 și 22 cu trei castele a căror faimă a făcut deja înconjurul lumii:

  • Castelul Peleș, caracterizat de site-ul respectiv drept unul dintre cele mai frumoase și fermecătoare castele europene, construit într-un cadru natural de vis, cel al Munților Carpați, în pitorescul orășel regal Sinaia. „Din cele 168 de încăperi ale castelului Peleș, vizitatorii au acces în doar 35, dar printre acestea se numără și renumitele Salon al Armelor, Salon Turcesc, Salon de Teatru sau Hol de Onoare. Castelul Peleș este un obiectiv ce nu trebuie ratat în România„, scriu cei de la offtoeurope.com
Foto: hotelzada.ro
Foto: hotelzada.ro
  • Castelul Bran, pe care site-ul respectiv îl recomandă cu cea mai mare căldură, prin prisma vechimii sale și a legăturii cu personajul Dracula. „Construit la origine de către Cavalerii Teutoni, în secolul al XIII, castelul Peleș este unul dintre cele mai pitorești destinații de vacanță în Europa, stând cocoțat pe o colină și invitându-și vizitatorii în încăperi amenajate sub forma unui muzeu popular„.
Foto: gotravel.ro
Foto: gotravel.ro
  • Castelul Hunedoarei se regăsește pe poziția 22 a topului și este descris drept un obiectiv turistic de ordin istoric înainte de orice: „O construcție magnifică, de secol XIV, înălțat în cel mai pur stil gotic cu putință. Se spune că ar fi bântuit„.
Foto: magdatravel.ro
Foto: magdatravel.ro

Cele trei castele românești fac parte dintr-un top al celor mai seducătoare castele europene, alături de Palatul Versailles din Franța, Castelul Pembroke din Ţara Galilor, Castelul Canterbury din Anglia, Castelul Coco din Spania, Castelul Spis din Slovacia, Castelul Windsor din Anglia, Castelul Eltz din Germania, Castelul Veliki Tabor din Croația și multe altele. Poziția de frunte a topului este ocupată de Castelul Neuschwanstein din Germania.

3. La finalul anului 2014, România era inclusă într-un top al celor mai promițătoare destinații turistice de vacanță, topul fiind realizat de celebrul și apreciatul ghid turistic Lonely Planet. Este al zecelea an consecutiv în care Lonely Planet face un top al țărilor recomandate pentru petrecerea concediilor, iar România este inclusă pentru prima oară în acest top.

Foto: iglooarchitecture.ro
Foto: iglooarchitecture.ro

Ocupă poziția a noua și este descrisă de autorii topului drept o destinație de vacanță ideală, datorită raportului calitate – preț și numeroaselor posibilități de distracție, unice în Europa: sate de vacanțe cu atmosfera secolelor trecute, Delta Dunării, castelele medievale, construcțiile fantastice ale capitalei București, în special cele realizate pe timpul regimului Ceaușescu.

Site-ul Lonely Planet garantează 100% succesul unei vacanțe în România, explicând că, spre diferență de alte state din blocul fostei țări comuniste, țara noastră este extrem de accesibilă financiar, oferind pachete turistice de calitatea superioară la prețuri foarte bune. „Există cazări la case, accesibile, în sate medievale, castele spectaculoase și Delta Dunării, unică, cel mai bine de explorat cu bacuri ieftine, chiar dacă încete„, se arată în topul realizat de Lonely Planet pentru destinațiile de vacanță ale anului 2015.

4. Tot la finalul anului 2014, România era inclusă și într-un alt top internațional, la fel de interesant. Revista Travel&Leisure a întocmit un top al celor mai frumoase și interesante 20 cimitire din lume. Este vorba despre cimitire pe cât de vechi, pe atât de importante sub aspect arhitectural și cultural. Cimitirul Vesel din Săpânța a ocupat poziția a treia, concurând cu primele două poziții: cimitirul Waverly din Australia și cimitirul Okunoin din Japonia, celebre în întreaga lume sub forma unor obiective turistice deosebite.

Foto: alexandruovidiu.wordpress.com
Foto: alexandruovidiu.wordpress.com

Despre Cimitirul Vesel din Săpânța, redactorii revistei Travel&Leisure scriu pe un ton admirativ: „Crucile pictate în nuanțe aprinse și totuși senine dau cimitirului un aer vioi, iar epitafurile crucilor dezvăluie o doză din realitatea celor ce trăiesc în Săpânța. Se folosesc versuri cu umor pentru a descrie felul în care s-a stins defunctul sau pentru a releva un secret murdar ce i-a marcat acestuia viața. Localnicii din Săpânța se mândresc cu faptul că îi pot râde morții în nas chiar și pentru ultima oară„.

5. Încă din anul 2008, revista Forbes recomanda Sibiul și împrejurimile sale într-un top al celor mai idilice locuri în care să trăiești. Prestigioasa revistă americană avea numai cuvinte de laudă la adresa orașului Sibiu pe care îl considera încă de atunci o mică perlă nedescoperită.

Foto: basarabenisibiu.wordpress.com
Foto: basarabenisibiu.wordpress.com

Sibiul era încadrat la categoria locuri idilice pentru izolare și relaxare, fiind descris astfel: „Cea mai ezoterică destinație turistică din lista noastră, un loc lipsit de orice fel de sursă de poluare și zgomot, cu fermieri ce continuă să se deplaseze cu calul și căruța. Un loc unde timpul a împietrit, ducând la conservarea unui stil de viață minunat„. Cei de la Forbes plasau pe atunci orașul Sibiu alături de Kefalonia din Grecia, Mallorca din Spania și provincia Saint Remy din Franța.

6. Transfăgărășeanul domină topurile turistice ale Europei încă din anul 2011. Cei de la Top Gear l-au declarat cel mai bun drum din lume, după ce l-au străbătut în cadrul unei ediții dedicate României. Datorită distanței, dificultății, altitudinii și virajelor strânse pe care le presupune, Transfăgărășeanul i-a cucerit pe britanicii de la Top Gear, care au trăit practic cele mai tari senzații la volanul unei mașini. Un an mai târziu, în 2012, și publicația Cars Route declara de asemenea Transfăgărășeanul drept cel mai grozav drum din lume, luând în calcul exact aceleași criterii de evaluare într-un top al celor mai bune șosele din lume.

Foto: traseeturistice.fiicreativ.com
Foto: traseeturistice.fiicreativ.com

Ulterior, Transfăgărășeanul a fost inclus într-un alt top asemănător, realizat de către jurnaliștii de la CNN. Aceștia au realizat un clasament al celor mai provocatoare zece drumuri pentru mașini și motociclete, iar Transfăgărășeanul a ocupat poziția a 4-a, în urma unor alte drumuri precum Milford Road din Noua Zeelandă, Coasta Amalfi din Italia și Great Ocean Road din Australia. Transfăgărășeanul are 116 kilometri și străbate munții Carpați, legând practic Transilvania de Muntenia și purtându-i pe turiști de-a lungul unor peisaje naturale de vis.

7. Castelul Bran a devenit, conform unui site din America, unul dintre cele mai înspăimântătoare obiective turistice ale lumii, recomandate pentru o experiență inspirată de sărbătoarea Halloween. Site-ul Hotwire.com realizează un top al celor mai înfricoșătoare destinații turistice, locuri în care s-au petrecut o serie de tragedii devenite cunoscute întregii lumi.

Foto:  economisim.info
Foto: economisim.info

Topul are zece poziții, iar castelul Bran ocupă a noua poziție, dar concurează foarte multe dintre destinațiile aflate pe pământ american: Los Angeles (despre care se zice că ar fi bântuit de spiritele celor mai mulți dintre artiștii decedați în condiții misterioase), Salem (locul în care s-a desfășurat un impresionant proces al vrăjitoarelor la finalul secolului XVII), Louisiana (recunoscut prin prisma practicilor de voodoo).

În același top este cuprins și Triunghiul Bermudelor, un loc al disparițiilor pline de mister și groază. Castelul Bran este prezent în acest top datorită legendei lui Dracula, a domnitorului însetat de sângele supușilor săi, dar și datorită numeroaselor petreceri de pomină ce se desfășoară anual de Halloween.

În anul 2009, castelul Bran a fost inclus și într-un top zece al castelelor bântuite din lume; topul a fost realizat de către jurnaliștii site-ului weburbanist.com, dar în ce privește spiritele ce bântuie încăperile castelului Bran, aceștia recunosc că povestea vampirului Dracula este o pură ficțiune, insistând în schimb asupra unui alt detaliu: inima Reginei Maria a României s-a păstrat, la un moment dat, în capela castelului Bran.

8. Cascada Bigăr din Caraș Severin a fost declarată, în anul 2013, drept cea mai frumoasă cascadă din întreaga lume, uimind printr-un spectacol natural ieșit din comun. Cascada Bigăr cade de la o altitudine de 200 de metri, prăbușindu-se peste o stâncă acoperită de mușchi în strat gros, iar efectul vizual este, după cum jurnaliștii de la Huffington Post au declarat, de o frumusețe ireală. Cascada Bigăr a primit titlul de cea mai frumoasă cascadă a lumii în cadrul unui top întocmit de cei de la theworldgeography.com.

Foto: stelu.ro
Foto: stelu.ro

Nici în România cascada nu era prea cunoscută, astfel că nu se bucura de promovare turistică deosebită, însă din anul 2013 a devenit una dintre atracțiile turistice pentru oameni din toată lumea – români, europeni, asiatici și americani vin să vadă și fotografieze cascada Bigăr. Pe parcursul iernii, spectacolul naturii este și mai impresionant. Cascada îngheață, iar stânca se transformă într-un adevărat palat de cleștar.

9. Casa Poporului a impresionat și ea lumea, prin prisma dimensiunilor și ambiției arhitecturale dovedite de Nicolae Ceausescu. Casa Poporului a fost cuprinsă într-un top al celor mai uluitoare zece construcții ale lumii, topul fiind întocmit de unul dintre cele mai prestigioase site-uri de arhitectură, archdaily.com. Casa Poporului ocupă poziția a doua în topul celor mai mari clădiri administrative din lume, după Pentagonul din SUA, iar site-ul Archdaily.com o consideră una dintre cele mai uluitoare zece construcții ale lumii, alături de Chand Baori din India, Stari Most din Bosnia Herțegovina sau Taj of The Deccan din India.

Foto: infomm.ro
Foto: infomm.ro

Același site e de părere că Palatul Parlamentului ar reprezenta de fapt cea mai grea dintre clădirile care s-au construit vreodată. Topul a fost preluat și de cei de la Huffington Post care amintesc că, în prezent, Casa Poporului adăpostește Palatul Parlamentului, însă cele 3000 de încăperi ale sale sunt imposibil de ocupat integral.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ