Nici bine nu trecusem de fortăreaţă, că am zărit la orizont o altă curiozitate. Într-un oraş cu o moştenire antică atât de bogată, nu m-aş fi aşteptat să dau peste o biserică având o formă foarte neobişnuită, ce s-ar fi potrivit de minune într-un film SF.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Este vorba de sanctuarul Fecioarei Înlăcrimate, ridicat în amintirea unui miracol. În perioada 29 august – 1 septembrie 1953, o mică statuetă a Fecioarei Maria, aflată într-o locuinţă privată, a plâns cu lacrimi reale, fapt ce a fost confirmat de analizele de laborator. Sanctuarul a fost proiectat în anul 1957 de arhitecţii francezi Michel Andrault şi Pierre Parat, dar construcţia a luat startul de-abia în 1966, din cauza aspectului neobişnuit al clădirii care a stârnit multe polemici. Considerat iniţial un “monstru de beton armat”, lăcaşul de cult şi-a atras antipatia unei părţi a locuitorilor, iar lucrările au fost finalizate de-abia în anul 1994. Nu ştiu cât de adevărat a fost miracolul lacrimilor, dar sanctuarul având forma unui con este cu siguranţă o prezenţă ireală printre ruinele antice din Siracusa şi bisericile sale masive din piatră. Am crezut la început că e vreo sală de spectacole, nicidecum un lăcaş de cult…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Faţada unei alte biserici mi-a captat privirea. De data aceasta, una mai obişnuită, cu un clopot lipsă şi multe tufe de ierburi crescute în partea de sus, ca şi cum vegetaţia ar fi vrut să o consoleze pentru lipsa de atenţie din partea oamenilor. Treptat, probabil că se va transforma cu totul într-un suport pentru plante.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am văzut şi o clădire superbă, în stil maur, cu ferestre având arcade svelte şi pereţii de un cărămiziu aprins. Ieşea în evidenţă în faţa caselor albe sau cenuşii din jur, aşa că mi-am pus în minte s-o văd mai de aproape.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ajunsă din nou pe uscat, în siguranţă, am dat un ocol clădirii cu pricina şi am admirat-o de la umbra unei tufe cu flori frumos mirositoare. N-am reuşit să aflu mai multe detalii despre ea, căci părea abandonată în anonimat, ca multe din clădirile Siciliei. Păcat, căci o mică renovare ar fi putut să o transforme într-o adevărată bijuterie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am luat-o la pas pe faleză, admirând bărcile cu vele şi vapoarele acostate la ţărm, aliniindu-şi paralel catargele, într-o formulă simetrică.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

M-am scufundat apoi în inima oraşului.

Ortigia este un labirint de străzi antice şi medievale, presărate cu edificii eterogene ca stil, mărturie a trecutului oraşului. Vizitatorii pot admira un amalgam fascinant de arhitecturi, inclusiv ruine greceşti şi romane, clădiri medievale şi edificii baroce. Spre deosebire de Taormina cea aglomerată, în Ortigia poţi să te plimbi pe străzile înguste fără să fii deranjat de prea multe zgomote. Ca în orice oraş italian, nu lipsesc trattoriile, restaurantele şi cafenelele şic, cele mai populare fiind ampalsate pe malul lagunei, cu o vedere liberă spre apa albastră. După aventura cu barca mă ajunsese foamea, aşa că am ales să mă odihnesc la o terasă micuţă, unde am dat gata dintr-o răsuflare o farfurie cu paste delicioase, de casă, asortate cu legume la grătar şi ceva şuviţe de brânză deasupra.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Insula Ortigia este legată de uscat prin trei poduri, Ponte Umbertino fiind cel central. Acesta continuă linia Corso Umberto, una dintre arterele principale din Siracusa, ce dă în Piaţa Emanuele Pancali. Drept în faţă se ridică ruinele Templului grecesc Apollo. Mergând la dreapta, pe Corso Matteotti, urmează Piaţa Arhimede, centrul Ortigiei. În mijlocul ei apare fântâna Dianei (Artemis), ce redă o scenă din legenda nimfei Aretusa, reprezentată în timp ce fuge de Alfeo. Diana, personajul principal al grupului statuar, o apără pe tânără. Nu i-am dat prea mare atenţie, însă acum îmi pare rău, căci mi-ar fi plăcut să admir mai îndeaproape detaliile tăiate cu grijă în piatră.

După alte câteva străduţe, se deschide cea mai frumoasă piaţă a insulei Ortigia, Piazza Duomo, unde, aşa cum sugerează şi numele, se înalţă domul. Piaţa este destul de mică şi are o formă inedită, eliptică, edificiile fiind destul de mici ca înălţime. Clădirile din jur sunt toate vopsite în nuanţe albe, gălbui, crem sau alte culori palide, ca şi cum ar fi ninse. M-am amuzat de acest gând, căci la cât de cald era, zăpada nu ar fi avut nicio şansă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Domul datează din secolul al VII-lea, fiind ridicat pe locul unde în trecut se afla Templul grec al Atenei. Coloanele masive în stil doric ale vechiului templu sunt încă vizibile, fiind încorporate în zidurile bisericii. Faţada actuală a fost realizată de arhitectul Andrea Palma din Palermo în perioada 1728 – 1754 şi reprezintă una dintre cele mai reuşite capodopere baroce din Siracusa.

Sfânta Lucia este protectoarea oraşului, fiind sărbătorită în fiecare an pe 13 decembrie. În cinstea ei a fost construită basilica Santa Lucia extra Moenia, o construcţie în stil bizantin ridicată, conform tradiţiei, pe locul unde a avut loc martiriul sfintei, în anul 304. Biserica, în înfăţişarea sa actuală, datează din secolele XV – XVI. Tabloul “Înmormântarea Sfintei Lucia”, pictat de Caravaggio, a fost realiza special pentru acest lăcaş de cult, însă în prezent acesta poate fi admirat într-o altă biserică dedicată sfintei, respectiv Santa Lucia alla Badia.

Mergând pe străzi, am constatat că multe dintre clădiri îşi arată vârsta, iar pereţii scorojiţi se ivesc destul de des în peisajul urban al Siracusei. Totuşi, recunosc că această privelişte imperfectă mă încântă mai mult decât clădirile ca scoase din cutie, vopsite în culori vii, proaspete, de o simetrie lipsită de creativitate. Prea multă perfecţiune mă duce cu gândul la falsitate, mai ales în cazul unor case istorice. E ca şi cum clădirile şi-ar fi făcut o operaţie estetică exagerată, în loc să-şi pună frumuseţea în evidenţă doar cu ajutorul unui machiaj discret. La polul opus, unele edificii par că stau gata să cadă; orice urmă de personalitate li s-a şters de pe chip.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Situl arheologic, ce păstrează frânturi din trecutul măreţ al oraşului, se află în partea de nord-vest şi include un număr impresionant de ruine greceşti şi romane, foarte bine conservate. Principala sa atracţie este, cu siguranţă, Teatrul Grec, care îşi are originile în secolul al V-lea î. Hr. Circumferinţa sa este uriaşă, iar cele 59 de rânduri puteau găzdui până la 15.000 de persoane. După atâta timp, teatrul nu şi-a pierdut funcţia sa principală, astfel că pe lângă a fi un obiectiv turistic apreciat, este şi scena unui festival anual, ce are loc în lunile mai – iunie.

Edificiul a fost modificat de romani, care l-au adaptat stilului propriu de spectacole. Lângă teatru se află carierele de piatră numite “latomii”, utilizate în antichitate ca închisori pentru prizonierii de război. Cea mai celebră latomie este “Urechea lui Dionisie”, o fantă deschisă în stâncă, cu o înălţime de 20 de metri şi o adâncime de 65 de metri. Numele i-a fost atribuit de însuţi pictorul Caravaggio, în timpul vizitei sale din anul 1608, iar legenda spune că a fost folosit pe post de închisoare şi de către tiranul Dionis I. Datorită formei sale, are o acustică foarte bună, astfel că sunetele sunt aplificate de circa 16 ori.

Amfiteatrul Roman, construit în secolul al III-lea, este de asemenea o prezenţă impresionantă a sitului, cu lungimea sa de 140 de metri fiind unul dintre cele mai mari astfel de construcţii. Aici aveau loc spectacole violente cu gladiatori şi animale. Aproape de sit se află şi Muzeul de Arheologie, pentru cei care doresc să aprofundeze trecutul acestui oraş.

Ruine antice se află şi pe insula Ortigia, dar sunt mai mici. Construit în secolul al VII-lea Î. Hr., Templul lui Apolo a fost primul mare templu doric de acest fel din Sicilia. Este localizat lângă Piaţa Emanuele Pancali.

Am mai mers o bucată de vreme, apoi m-am uitat obosită spre cer. Era cald tare, iar în oraş se făcuse pustiu. Pesemne că locuitorii se retrăseseră pe la casele lor, iar turiştii probabil că se refugiaseră din calea arşiţei în vreo cafenea confortabilă sau într-un muzeu. Chiar şi pisicile leneveau întinse pe pietre, simţindu-se ca acasă printre ruinele bătrâne. Nu au fost prea prietenoase, probabil că m-au simţit ca pe o intrusă pe teritoriul lor.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

M-am aşezat şi eu pe nişte trepte, într-un ochi de umbră şi mi-am dat seama că deşi era de-abia după-amiază, mi se făcuse somn. Căldura mă moleşise complet, aşa că mi-am adunat ultimele puteri şi m-am îndreptat spre staţia de autobuz. Am avut noroc şi nu a trebuit să aştept mult, căci un autobuz tocmai pleca spre Catania.

Am aruncat o ultimă privire la Siracusa, oraşul cu atât de multe secrete nerostite, bucurându-mă că l-am cunoscut şi recunoscătoare că m-a determinat să-mi înfrâng teama prin acea plimbare cu barca.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ