Comunismul (de la latinescul communis care înseamnă „comun”) este un sistem politic, social și economic construit pe principiul proprietății colective asupra mijloacelor de producție și de schimb. Adepții acestuia îl consideră o formă avansată a socialismului.

Comunismul, în faza inițială, a fost construit pe ideile filosofului german Karl Marx, care susținea că proletariatul (muncitorii din fabrici) suferea din cauza capitalismului și a burgheziei. Acesta vedea în comunism o urmare naturală a capitalismului, înfrânt cu ajutorul proletariatului, în special în țările dezvoltate și capitaliste, dar în care oamenii de rând duceau o viață grea și mizerabilă din cauza diferențelor de clasă.

Un simpatizant al ideilor marxiste era și Friedrich Engels împreună cu care, în 1848, Marx a scris Manifestul partidului comunist care ilustra o viitoare societate comunistă. În opinia acestora, clasa muncitoare era cea care făcea să funcționeze activitatea industrială, dar și cea pentru care speranța de viață era mult mai mică din cauza sărăciei și a bolilor. Această situație putea fi oprită doar prin înlocuirea capitalismului cu comunismul, iar principalele mijloace de producție industrială (minele, fabricile, căile ferate etc.), puteau fi deschise și utilizate în comun, pentru beneficiul tuturor.

Ideea de bunuri folosite în comun este mult mai veche, ea existând până și în vremurile antice. În Republica, Platon descrie statul ideal ca unul în care clasele nu există, iar oamenii, deposedați de bunuri private, care îi poate corupe, împart toate proprietățile pe care le dețin, împreună cu copiii și soțiile. În secolul al cincilea, mișcarea întemeiată de Mazdak, din Persia, a fost descrisă ca fiind comunistă, deoarece se cerea o societate egală, lipsită de enormele privilegii pe care nobilimea și clerul le deținea.

O formă de comunism practicau și primii creștini, care, sub îndrumarea Sfintei Scripturi, renunțau la posesiunile lumești. Mai târziu, astfel de practici au inspirat crearea unor comunități monastice și ordine religioase în care călugării făceau jurăminte de sărăcie și renunțau la bunurile lumești pe care le dădeau oamenilor. O formă de comunism monastic propune și umanistul Sir Thomas More în cartea Utopia (1516), în care descrie o societate imaginară în care banii nu mai există, iar oamenii folosesc bunurile în comun.

Unul dintre adepții ideilor lui Marx a fost Vladimir Ilici Lenin. Situația conflictuală din Rusia de la începutul secolul XX s-a dovedit perfectă pentru ca acesta să își pună noile idei în practică și să dezvolte un nou sistem politic și economic (sistemul marxist-leninist). La începutul secolului al XX-lea, Rusia era o țară în principal agrară, cu fabrici puține și ineficiente. Clasa proletară era restrânsă, iar majoritatea rușilor erau țărani care munceau pământul nobililor bogați. Primul Război Mondial a sleit de puteri o Rusie care și așa era săracă. Revoltele au izbucnit în diferite orașe rusești, iar revoluția rusească a dus la abdicarea țarului Nicolai al II-lea și la instaurarea la putere a lui Lenin, proaspăt întors din exil, din Elveția.

Noul guvern a retras Rusia din război și a naționalizat industria și agricultura, proprietățile nobililor și deținătorilor de pământ fiind date țăranilor. S-a încercat o contrarevoluție din partea aristocraților și proprietarilor de pământ, denumită „contrarevoluția albă”, împotriva guvernului „roșu”, care s-a terminat cu victoria bolșevicilor și cu încheierea războiului civil din Rusia în 1920. Războiul a lăsat Rusia într-o groapă economică și mai adâncă, iar bolșevicii în frunte cu Lenin, după ce pun fabricile și căile ferate sub control strict guvernamental și raționalizează alimentele, implementează în 1921 un nou plan economic (Noua politică economică). Prin acesta sunt încurajate inițiativele individuale privind micile întreprinderi și afaceri. În 1922, bolșevicii formează URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) pe ruinele fostului Imperiu Rus.

Moartea lui Lenin din 1924 i-a adus în fruntea partidului comunist pe Iosif Stalin, Lev Troțki și Nikolai Buharin. Stalin („omul de fier”) ajunge la putere în 1928 și pune capăt politicii economice inițiate de Lenin. Acesta devine rapid paranoic, crede că vede spioni și sabotori peste tot și scapă de ceilalți doi lideri politici. Pe Buharin îl execută în 1938, în urma unor acuzații false, iar pe Troțki, care reușește să fugă în Mexic, îl condamnă în lipsă și trimite asasini după el care îl execută în 1940. Acesta înființează o poliție secretă denumită NKVD (predecesoarea KGB-ului). Tot acum se dezvoltă cultul personalității lui Stalin, înfățișându-l pe acesta în fața societății rusești drept un geniu universal.

Sub Stalin, comunismul capătă alte forme. Dacă Lenin accepta un fel de capitalism, permițând înființarea de mici afaceri, Stalin oprește politica economică a lui Lenin și începe o industrializare forțată a Uniunii Sovietice. În timpul colectivizării, milioane de țărani prosperi și-au pierdut pământurile și au fost forțați să muncească în ferme colective. Împotrivirea acestora ducea inevitabil la executarea lor sau la trimiterea în gulaguri (lagăre de muncă forțată). Noua politică a dus la înfometarea a milioane de ruși.

Al Doilea Război Mondial a dus la trasarea Cortinei de Fier, separând Europa Centrală și de Est de Occident. În 1949, Stalin instaurează regimul comunist în Cehoslovacia, Polonia, România, Albania, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria și Republica Democrată Germană (partea din Germania care a revenit sub control sovietic). URSS-ul a susținut și războaie anticolonialiste în Asia, Africa și America Latină, precum și instaurarea regimului comunist în țări precum Cuba, Nordul Vietnamului, Coreea de Nord etc. Sistemul comunist a avut simpatizanți și în China condusă de Mao Zedong. Mao impleme

ntează o formă a marxismului adaptată la condițiile chineze (maoismul).

Uniunea Sovietică se dizolvă în 1991, odată cu prăbușirea regimului comunist în mai multe state din fostul bloc sovietic. Înainte de destrămarea URSS-ului, primele țări care s-au separat de comunismul de la Moscova au fost Iugoslavia lui Tito (acesta promovează o nouă formă a marxism-leninismului) și, în 1961, Albania.

Statele Unite ale Americii sunt considerate a fi câștigătoarele Războiului Rece, iar extinderea Uniunii Europene spre unele dintre fostele state comuniste a contribuit la consolidarea unor regimuri democratice în aceste zone.

În prezent, mai există cinci țări conduse de regimuri comuniste: Republica Democrată Populară Lao, Republica Socialistă Vietnam, Republica Populară Chineză, Cuba și Coreea de Nord (oficial denumită Republica Populară Democrată Coreeană și este cel mai autoritar regim comunist din lume).

728×90 sub articol

LĂSAȚI UN MESAJ