În Evul Mediu, gândirea europeană se baza pe surse greceşti care fuseseră transmise generație după generație, iar cunoştinţele cosmologice și astronomice erau bazate pe scrierile lui Aristotel și Ptolemeu.

Aristotel prezenta o teorie conform căreia Pământul stătea în centru, înconjurat fiind de cochilii sferice concentrice ce transportau planetele și stelele. Această teorie a stat la baza gândirii europene din secolul al XII-lea încolo.

În același timp exista și ideea că Soarele ar sta în centrul universului și nu Pământul. Dar puțini au fost cei care au văzut avantajele ei, iar cei mai mulți o considerau imposibilă din punct de vedere fizic, din moment ce contrazicea legea lui Aristotel.

Schimbarea avea să vină odată cu teoriile unui astronom polonez numit Nicolaus Copernic. Acesta propunea în lucrarea „De revolutionibus orbium coelestium” ideea controversată conform căreia Soarele, și nu Pământul, ar fi centrul sistemului solar. Stelele erau văzute ca fiind obiecte cerești distante ce nu se învârt în jurul Soarelui. Din moment ce acum se presupunea că Pământul se rotea odată la 24 de ore, acest lucru făcea ca stelele să pară că se învârteau în jurul Pământului.

Conceptul heliocentric era o idee radicală pentru acea vreme. Din moment ce aproape toți astronomii vremii adoptaseră conceptul grecesc al Pământului ca centru al universului, Copernic a așteptat să-și publice ideile abia în anul morții.

Copernic avea două motive principale ce îl determinaseră să afirme că Soarele se află în centrul sistemului nostru solar. Primul motiv a fost că acesta considera modelul lui Ptolemeu ca fiind imprecis. Mai exact, considera că modelul era foarte bun în prezicerea pozițiilor planetelor dar, deoarece nu era exact, de-a lungul secolelor predicțiile sale deveneau din ce în ce mai greșite.

Cel de-al doilea motiv apărea din faptul că acestuia nu îi plăcea faptul că modelul lui Ptolemeu folosea epicicluri mari pentru a explica mișcările retrograde ale planetelor. Chiar dacă a putut schimba ideea că Pământul ar sta în centrul sistemului solar, acesta nu a pus sub semnul întrebării mișcarea circulară uniformă. Deşi Soarele stătea în centru, planetele încă executau o mișcare circulară uniformă. Din moment ce orbitele planetelor nu sunt cercuri ci elipse, modelul lui Copernic nu putea explica toate detaliile mișcărilor planetelor fără epicicluri. Diferența față de modelul lui Ptolemeu venea din necesitatea a mai puține epicicluri.

Adevărata mișcare a planetelor în jurul Soarelui nu este o mișcare circulară uniformă, motiv pentru care și modelul lui Copernic are nevoie de prezența epiciclurilor.

Dar teoriile sale au dus la o explicație simplă atât pentru luminozitatea ce variază a planetelor, cât și pentru mișcarea retrogradă. Luminozitatea planetelor ce se află într-un astfel de sistem poate varia în mod natural deoarece acestea nu se află întotdeauna la aceeași distanță de Pământ. Mișcarea retrogradă poate fi explicată în termeni geometrici.

Mulți istorici sunt de părere că publicarea teoriilor lui Copernic a fost făcută spre sfârșitul vieții sale deoarece acesta era conștient de natura lor controversată și se temea să nu fie ridiculizat de către colegii săi și de către biserică, care ridicase ideile lui Aristotel la nivel de dogmă religioasă.

Cu toate acestea, acest revoluționar ezitant a pus în mișcare o serie de evenimente care aveau să producă cea mai mare schimbare în gândire pe care civilizația vestică o văzuse.

Ideile sale aveau să rămână destul de obscure pentru aproximativ 100 de ani de la moartea sa. Dar, în secolul al XVII-lea, activitatea lui Kepler, Galileo și Newton avea să clădească pe baza universului heliocentric al lui Copernic și avea să producă revoluția ce a dus la spulberarea completă a ideilor lui Aristotel și înlocuirea acestora cu viziunea modernă asupra astronomiei și științelor naturale.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ