Marte este cea de-a patra planetă a sistemului nostru solar și se află la o distanță de aproximativ 228 de milioane de kilometri de Soare sau 1,52 AU. Numită după zeul roman al războiului, este cel mai des descrisă ca „Planeta Roșie” datorită aspectului său roșiatic. Culoarea ruginie se datorează mineralelor bogate în fier de la suprafață care au oxidat.

Acum mai mult de 3000 de ani în urmă astronomii babilonieni au numit planeta Nergal, după zeul lor al morții și ciumei. Cele două luni ale planetei, Phobos (în greacă: frică) și Deimos (teroare) și-au primit numele după cei doi fii ai lui Marte și Venus.

Marte este un corp ceresc a cărui suprafață a fost schimbată de activitatea vulcanică, impactul altor corpuri cerești, mișcări ale scoarței și fenomenele atmosferice precum furtunile de nisip.

O zi pe Marte durează puțin peste 24 de ore. Planeta realizează o rotație completă în jurul Soarelui (un an marțian) în 687 de zile pământești.

Timp de secole, studiile celor de pe Pământ au dus la descoperirea unor indicii ale unei asemănări între cele două planete. Acum miliarde de ani în urmă planeta roșie ar fi semănat într-o oarecare măsură cu Pământul nostru. Marte ar fi avut o atmosferă mai caldă, râuri, lacuri, iar dovezile acestei vieți se găsesec în văile și canioanele rămase în urmă. Acum, pe Marte apa se găsește sunt formă de vapori în atmosferă (într-o foarte mică măsură) și sub solul marțian sub formă de gheață.

În momentul de față, planeta este o lume rece. Marte are jumătate din diametrul Pământului; la fel ca și Pământul, are anotimpuri, calote polare, vulcani, canioane, dar atmosfera sa este prea subțire pentru ca apa lichidă să reziste pentru mult timp pe suprafață. Există semne ale unor inundații antice, dar apa nu se mai găsește în formă lichidă. Atmosfera marțiană este compusă în principal din dioxid de carbon, nitrogen și argon.

Pe Marte întâlnim cel mai mare vulcan și munte din sistemul nostru solar. Olympus Mons atinge o înălțime de 21 de kilometri și are un diametru de 600 de kilometri. În ciuda faptului că s-a format pe parcursul a miliarde de ani, dovezi ale fluxului de lavă vulcanică sunt atât de recente, încât mulți oameni de știință sunt de părere că acesta ar putea fi încă activ.

Cel mai adânc punct al planetei, din interiorul bazinului de impact Hellas, se află la 8 kilometri sub nivelul de referință.

Unul din aspectele cele mai interesante ale suprafeței marțiene este contrastul dintre emisfera de sud și cea de nord. Cea mai mare parte a emisferei de sud este înaltă și plină de cratere, asemănătoare cu zonele muntoase găurite ale Lunii. Cea mai mare parte a emisferei nordice este joasă și prezintă puține cratere. Unele dintre cele mai erodate zone de pe Marte sunt la limita dintre cele două emisfere.

De-a lungul timpului s-au observat niște marcaje negre ce acoperă aproximativ o treime din suprafața marțiană. Ele sunt distribuite neregulat iar modelul lor se schimbă odată la câteva zeci sau sute de ani. Emisfera nordică are doar 3 astfel de marcaje: Acidalia Planitia, Syrtis Major și un guler de culoare închisă în jurul polului. Acum se știe că aceste zone întunecate se formează și se schimbă odată cu deplasarea nisipului închis la culoare.

Furtunile de nisip sunt foarte comune pe Marte. Ele pot avea loc oricând, dar sunt cel mai comune în emisfera sudică, primăvara și vara. Majoritatea furtunilor sunt regionale și durează de la câteva zile la câteva săptămâni. Cu toate acestea, odată la 2 sau 3 ani, furtunile devin globale. Vântul este în general regulat iar aproape de suprafață bate cu aproximativ 2 metri pe secundă. Au fost înregistrate și rafale de până la 40 de metri pe secundă, iar la latitudini înalte pot ajunge și la 100 de metri pe secundă, de multe ori schimbându-şi direcția și viteza în funcție de poziția Soarelui.

Temperatura marțiană medie este de aproximativ -60 de grade Celsius, chiar dacă poate varia de la -125 de grade Celsius și până la +20 de grade Celsius, în funcție de latitudine și anotimp.

De la începutul Erei Spațiale, Marte a constituit o curiozitate. Între anii 1960 și 1980, explorarea planetei a fost un obiectiv major atât pentru S.U.A, cât și pentru Uniunea Sovietică. Navele americane au zburat cu succes pe lângă Marte (Mariners 4, 6 și 7), au orbitat în jurul planetei (Mariner 9 și Vikings 1 și 2) și au plasat module pe suprafață (Vikings 1 și 2). Trei sonde sovietice (Mars 2, 3 și 5) au investigat planeta, două dintre ele ajungând la suprafața sa. Mars 3 a fost prima navă care a aterizat o capsulă pe planetă. A reușit însă să trimită doar 20 de secunde de date, fiind distrusă de o puternică furtună.

De atunci mai multe misiuni au fost lansate, unele cu succes, altele fără. Atât misiunile rusești cât și cele americane au ajutat la înțelegerea geologiei, meteorologiei, chimiei și fizicii planetei roșii și au ajutat la crearea unor hărți ale suprafeței marțiene.

Începând cu septembrie 2014, s-au înregistrat 40 de misiuni pe Marte. Cei mai recenți vizitatori ai planetei sunt rover-ul Curiosity, care a aterizat în craterul Gale în 2012, misiunea MAVEN în septembrie 2014 și misiunea MOM Mangalyaan la sfârșitul lunii septembrie 2014. Următoarele misiuni care vor ajunge sunt ale Agenției Spațiale Europene, ExoMars, urmată fiind de misiunea InSight a celor de la NASA în 2016.

Atât de mare este interesul pentru planeta roșie, încât peste aproximativ 10 ani este pregătit un program de colonizare numit Mars-One. Proiectul este unul ce presupune mutarea definitivă pe Marte, neexistând posibilitate de întoarcere. Chiar și așa, mai mult de 200.000 de voluntari s-au înscris pe listele de pe care vor fi aleși doar 24.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ