Familia Sasiidae cuprinde 1000 de specii de molii cu aripi transparente care seamănă cu albinele și viespile. Au coloritul asemănător și chiar dau impresia că înțeapă ca și aceste insecte. Trăiesc mai ales în regiunile temperate nordice, în locuri cu pajiști cu multe flori și arbori.

Pyropteron chrysidiformis din familia Sasiidae
Pyropteron chrysidiformis din familia Sasiidae

Moliile din familia Sasiidae sunt specii diurne și au coloritul corpului negru, maro sau albăstrui cu dungi portocalii sau gălbui. Se remarcă prin aripile mari, cu anvergura de 1,4-4 cm. La majoritatea speciilor aripile sunt transparente și în timpul zborului produc un bâzâit.

Pennisetia fixseni fixseni, familia Sesiidae
Pennisetia fixseni fixseni, familia Sesiidae

Moliile cu aripi transparente sunt considerate mari dăunători ai pomilor fructiferi dar și ai altor specii de copaci și arbuști, distrug fructele și scoarța acestora.

Sesia apiformis
Sesia apiformis

În Europa și Asia trăiește molia-viespe care are denumirea științifică Sesia apiformis. Este o insectă de culoare maronie cu dungi galbene și aripile transparente. Are anvergura aripilor de 3-4,5 cm. Nervurile și marginile aripilor sunt maronii. Adulții zboară în apropierea apelor, pe terenuri și pășuni umede, în lunile mai-august. Omizile sunt foarte dăunătoare pentru plopi și salcii, distrug lemnul acestora. Femela depune ouăle în scoarța copacilor, apoi omizile se hrănesc cu aceasta, sapă tuneluri și vizuini, iar după o perioadă îndelungată de timp ies afară.

Sesia bembeciformis
Sesia bembeciformis

O altă specie din Europa este Sesia bembeciformis care are anvergura aripilor de 3,2-4,2 cm. Această insectă zboară în lunile de vară, iunie-august. Omizile distrug sălciile.

Sesia melanocephala, fotografie Daniel Morel, Foto: lepinet.fr
Sesia melanocephala, fotografie Daniel Morel, Foto: lepinet.fr

Specia Sesia melanocephala trăiește în Asia, în Europa Centrală, de Est și de Nord. Zboară în lunile iunie și iulie, are aripile transparente cu anvergura de 3-4 cm.

Sesia pimplaeformis, Foto: biolib.cz
Sesia pimplaeformis, Foto: biolib.cz

Specia Sesia pimplaeformis este răspândită în Europa, mai ales în Grecia, Bulgaria, Irak, Iran, Turcia, Caucaz.

Synanthedon hector, familia Sesiidae
Synanthedon hector, familia Sesiidae

Video – Specia  Sesia apiformis:

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ