Inţiativa aducerii ordinului mizericordian la Oradea este legată de activitatea canonicului Gyöngyösy György (1735–1760) şi a episcopului Forgách Pál (1747–1757).

Canonicul, având intenţia de a întemeia diferite instituţii caritative la sugestia episcopului, înfiinţează în cele din urmă o fundaţie pentru călugării mizericordieni, care se ocupau de îngrijirea şi tratarea bolnavilor şi administrarea spitalelor.

Pe o parcelă donată de către episcop în acest scop, canonicul a început constuirea unei biserici, care prin testamentul său, datat din 1760, a revenit ordinului mizericorian. În continuarea laturii vestice a bisericii a fost construită ulterior clădirea mănăstirii.

Primii călugări mizericordieni au sosit la invitaţia episcopului Patachich Ádám(1759–1776) în vara anului 1760. Aprobarea destinaţiei fundaţiei – înfiinţată pentru întreţinerea şi îngrijirea a patru bolnavi şi cinci călugări – de către Consiliul Locotenenţial a avut loc în februarie 1761. Călugării sosiţi din Eger au locuit temporar în diferite imobile orădene. Primele informaţii referitoare la construirea unei mănăstiri proprii datează din februarie 1761, când episcopul Patachich a direcţionat producţia cărămidăriei episcopale din Velenţa către necesităţiile mizericordienilor.

Protocolul ordinului ne relatează despre amănuntele lucrărilor de construcţie: acestea au început în primăvara anului 1763, când sub conducerea maestrului zidar italian, care lucra la şantierul catedralei episcopale, s-a trecut la săparea fundaţiilor. Mănăstirea urma să devină o clădire etajată – cu încăperi boltite la fiecare nivel – racordată la latura vestică a bisericii. La data de 15 octombrie 1763, acest prim corp al mănăstirii se afla deja sub acoperiş. În anul următor, cei patru călugări au ocupat noua reşedinţă, iar pe data de 21 iulie a avut loc şi festivitatea de sfinţire. La primul nivel, se află bucătăria, camera bucătarului, pe colţul dinspre strada principală a fost amenajat refectoriul, iar la etaj, cele două camere ale priorului şi chilia comună a celor doi călugări.    

Lucrările au fost reluate în 1766, când s-a ridicat o nouă aripă cu un singur nivel, care se racorda probabil perpendicular la aripa deja existentă, desfăşurându-se paralel cu linia străzii principale. Aici, au fost amenajate încăperiile spitalului: saloanele bolnavilor şi farmacia. În 1767, a început aprovizionarea şi dotarea spitalului cu cele necesare. În anul următor, cele patru paturi ale bolnavilor au fost decorate cu figurile Sfântului Gheorghe, a Sfintei Ana, a Sfântului Ioan de Dios şi a Îngerilor păzitori. În 1769, spitalul a fost completat cu două încăperi noi aparţinând farmaciei.

Un impact important asupra activităţii mizericordienilor orădeni a avut donaţia canonicului Paál Gáspár, a cărui fundaţie a contribuit la amplificarea spitalului cu încă patru paturi şi a acoperit în mare parte reconstruirea mănăstirii. Cu ocazia noilor lucrări de extindere în locul clădirii spitalului cu regim parter, realizată între 1766 şi 1769, a fost construit un corp nou cu două nivele şi un subsol. Clădirea definitivată între 1793–1795 avea un plan în formă de L şi o faţadă unitară. Intervenţiile ulterioare nu au afectat configuraţia planimetrică a ei, însă au transformat faţadele şi interioarele clădirii.

Complexul mizericordienilor, format din corpul spitalului şi clădirea bisericii, se află în capătul nordic al străzi principale a Olosigului, ocupând colţul dinspre o stradă deschisă în perioada interbelică, iar aripa sudică şi corul bisericii se desfăşoară în spatele unei mici grădini, astfel încât mai ales latura vestică şi colţul sud-vestic al mănăstirii se bucură de o vizibilitate mai bună. Clădirea etajată a mănăstirii are o planimetrie în formă de L. La fiecare nivel încăperile pot fi accesate din coridorul comun situat înspre curte.

Faţadele principale divizate în nouă, respectiv şase axe au fost remodelate în cursul anilor 1920, când au fost uniformizate cornişele ferestrelor. Parterul este tratat cu bosaje, iar ferestrele identice ale etajului sunt înzestrate cu panouri decorative cu elemente eclectice. Faţadele dinspre curte, nedecorate sunt ritmate de ferestre simple cu deschideri rectangulare.

A rămas neafectată de intervenţii ulterioare poarta spitalului mizericordian aflat în colţul sud-vestic în prelungirea corpului principal. Potrivit inscripţiei din medalionul elipsoidal în relief de la partea superioară a porţii de lemn, aceasta datează din anul 1799. Deasupra antablamentului clasicizant sunt amplasate trei statui din piatră. În centru, apare figura Sfântului Ioan de Dios, întemeietorul ordinului, înveşmântat în haină călugărească, acoperind cu o manta trupul gol şi epuizat al bolnavului aşezat la picioarele sale. La dreapta, a fost aşezată statuia Sfântului Ioan Nepomuc, reprezentat potrivit iconografiei tradiţionale, ţinându-şi la piept crucea cu Mântuitorul, iar în partea stângă, Sfântul Florian, într-un costum elegant, vărsând apă peste acoperişul unei biserici cuprinse de flăcări.

Acest grup sculptural, deşi de factură modestă, constituie unul dintre cele mai de seamă exemple din repertoriul orădean al plasticii baroce în piatră.

vedere-cu-spitalul-ordinului-mizericordienilor-din-oradea-judetul-bihor.jpg
spitalul-ordinului-mizericordienilor-din-oradea-judetul-bihor-monument-istoric.jpg
statui-la-intrarea-in-spitalul-ordinului-mizericordienilor-din-oradea-judetul-bihor.jpg
statui-spitalul-ordinului-mizericordienilor-din-oradea-judetul-bihor.jpg
imagine-cu-spitalul-ordinului-mizericordienilor-din-oradea-judetul-bihor.jpg
intrarea-in-spitalul-ordinului-mizericordienilor-din-oradea-judetul-bihor.jpg
imagine-de-noapte-cu-spitalul-ordinului-mizericordienilor-din-oradea-judetul-bihor.jpg
spitalul-ordinului-mizericordienilor-din-oradea-judetul-bihor.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ