Lumea elenistica se strangea la Olympia, in Elis, tocmai datorita faptului ca primele competitii olimpice, ce au avut loc in anul 776 i.Hr., s-au concentrat in aceasta asezare. Jocurile se tineau, desigur, in onoarea lui Zeus, cel care ii conducea pe ceilalti zei greci, jocuri care, spre deosebire de cele moderne, contineau si ritualuri de venerare a zeilor. In fapt, acelasi lucru s-a intamplat in toata Grecia Antica, asemenea teatrului grecesc ce avea inserate momente prin care zeii erau venerati, pe langa actul artistic propriu-zis. Situatia in Peninsula Pelopones, si-anume intr-o campie fertila, Olympia a fost locul in care jocurile olimpice adunau intreaga lume elenistica.

In apropierea muntilor Elis, accesul la Stadionul antic de la Olympia, inevitabil, ne face sa ne punem intrebarea cum de reuseau oamenii din Grecia Antica sa ajunga sa vada ori sa participe la jocurile olimpice, chiar daca stim ca, pe atunci, se putea ajunge prin intermediul raului, care era navigabil, precum si pe alte drumuri regionale. Vizita acestor oameni era, pana la urma, si un pelerinaj sacru la crangul Attis, dar si la Templul lui Zeus, considerat una dintre cele sapte minuni ale lumii antice.

Crangul Attis era, totodata, si centrul Olympiei, caci aici se aflau atat binecunoscutul Templu al Herei, precum si Templul lui Zeus. Din nefericire, Olympia, implicit, si Statdionul antic, au fost parasite, date uitarii, mai ales ca Templul lui Zeus fusese distrus de un cutremur in secolul al V-lea d.Hr. Chiar si asa, abia in 1829, intreaga regiune a inceput sa capteze atentia oamenilor, cercetatorii preocupandu-se de importanta Stadionului antic de la Olympia, dar si de importanta regiunii propriu-zise, cu atat mai mult cu cat in acea zona se aflase si Templul lui Zeus. Astfel, prin expeditia stiintifica franceza a lui de Moree, s-a inceput cercetarea si studierea deopotriva a monumentelor din acest sit, de altminteri, extrem de important, chiar daca putine sunt monumentele care au mai ramas in picioare in totalitate.

Prin urmare, putem spune ca ceea ce noi cunoastem a fi competitii sportive au inceput la Olympia, prin urmare, ar fi, poate, cea mai buna idee, in cazul in care vrem sa vedem leaganul jocurilor olimpice, sa vizitam aceasta zona, respectiv Stadionul antic de la Olympia. Tot aici, s-au nascut si binecunoscutele aspiratii, pe atunci inalte, ale grecilor de a atinge perfectiunea fizica, de a fi mai presus de propria lor forta, prin devotiune religioasa si multa munca. Tocmai de aceea, in cadrul competitiilor sportive, intrau doar tinerii, cel care castiga fiind premiat cu o coroana din frunzele asa zisului maslin sacru.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ