În 1908, se înfiinţează la Oradea societatea literară „A Holnap” printre ai cărei membri fondatori se aflau Akos Dutka şi Ady Endre, alături de câţiva scriitori evrei. Erno Tibor va participa la întâlnirile culturale şi expoziţiile organizate de aceştia la Oradea, Arad, Timişoara, Baia Mare, Budapesta, ce promovau modernismul european.

Expune între 1912-1914 la Stockholm, Copenhaga, Dresda, Leipzig, Frankfurt, Halle, fiind remarcat de presă. Lucrările din această primă etapă sunt inspirate din viaţa pitorească a târgurilor şi a bâlciurilor din vecinătatea Oradei şi se caracterizează printr-o cromatică vie, luminoasă, atenţie pentru detaliu şi o tuşă lisă, încă prea puţin modulată. Odată cu intrarea Imperiului Austro-Ungar în război (1914), Tibor este mobilizat pe front ca sublocotenent. Cu această ocazie, realizează schiţe şi portrete ale camarazilor.

Născut la Oradea (oraş ce adăpostea la acea vreme o comunitate evreiască, ce reprezenta cca. 20% din populaţia totală) ca evreu supus administraţiei austro-ungare, Erno Tibor şi-a descoperit pasiunea pentru plastică încă din vremea adolescenţei. În mod firesc, Tibor alege să studieze pictura la Academia de artă din Budapesta. Este regăsit aici între anii 1904-1905, când studiază cu pictorul realist Tivadar Zemplenyi (1864-1917). Lucrează intens şi este atras încă de la început de studiul naturii, preocupare ce-i va domina întreaga creaţie.

Nu există informaţii care să confirme contactul direct, în această perioadă, cu Şcoala de la Baia Mare. Nu poate fi neglijat faptul că, între anii 1896-1906 în colonia aritstică s-au aflat pictorul impresionist Károly Ferenczy (1862-1917) şi realistul Simon Hollόssy (1857-1918), care au exercitat un rol covârşitor. Influenţa lui Ferenczy este evidentă, prin interesul pentru lumină, vibraţia culorii şi modelul volumului prin tuşe alerte, sigure. Acest fapt îndreptăţeşte ipoteza unei călătorii a lui Tibor la Baia Mare, anterioară lui 1906, când K. Ferenczy a părăsit definitiv colonia pentru a deveni profesor la Academia de artă din Budapesta.

Statuia ce îi ilustrează pe membrii fondatori ai societății literare „A. Holnap” este amplasată în județul Bihor, Oradea.

statuia-cum-membrii-fondatori-ai-societatii-literare-a-holnap-din-oradea-judetul-bihor.jpg
statuia-cum-membrii-fondatori-ai-societatii-literare-a-holnap-din-oradea-judetul-bihor-vazuta-din-lateral.jpg
placuta-de-la-statuia-cum-membrii-fondatori-ai-societatii-literare-a-holnap-din-oradea-judetul-bihor.jpg

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ