In ultima vreme pare sa fi inceput o adevarata competitie a tarilor in privinta construirii de statui cu tematica religioasa, in prezent Polonia fiind “castigatoarea”. Astfel, construirea celei mai mari statui a lui Iisus in Swiebodzin, Polonia, tocmai a implinit visul de ani de zile al unui preot ortodox. Cu toate acestea, multi considera ca noua statuie nu va deveni un simbol la acelasi nivel ca statuia lui Hristos Mantuitorul din Rio de Janeiro. Aceasta a fost desemnata recent una dintre noile 7 minuni ale lumii, dupa un lobby intens atat din tara, cat si din strainatate. Si, la ce istorie complexa se leaga de aceasta statuie, nici nu e de mirare ca aceasta se poate alatura Marelui Zid Chinezesc sau Taj Mahalului.

Statuia din America de Sud se afla pe varful muntelui Corcovado, acesta fiind asezat in mijlocul unuia dintre parcurile nationale din Brazilia; locatia asigura o priveliste spectaculoasa asupra regiunii din jur. Multi dintre turistii care au ajuns la bazele statuii au spus ca simplul privit in jur se poate dovedi a fi o experienta aproape religioasa. Statuia a fost construita dintr-o roca albicioasa numita steatit, soclul si interiorul schelei fiind intarite cu beton. Steatitul a fost ales pentru rezistenta si maleabilitatea sa, iar schela a fost facuta rezistenta, cu scopul de a tine piept oricaror factori, mai tarziu fiind pusa la incercare. Statuia lui Hristos Mantuitorul din Rio de Janeiro (in portugheza Cristo Redentor) il reprezinta pe acesta stand in picioare si cu bratele deschise, parand gata ca cuprinda intreaga lume. Atinge 38 de metri inaltime si o greutate de aproape 700 de tone. O vreme a fost cea mai mare reprezentare de acest gen din lume.

Istoria statuii a inceput la jumatatea anilor 1800, cand preotul Pedro Maria Boss a cerut asistenta financiara de la Printesa Isabela pentru construirea unei statui a lui Iisus pe muntele Corcovado. Cererea sa nu a primit un raspuns pozitiv, intrucat tocmai fusese adoptata legea prin care se specifica separarea bisericii de stat. Secularismul proaspat adoptat nu s-ar fi impacat foarte bine cu aceasta actiune, asa ca Statuia lui Hristos din Rio de Janeiro avea sa mai astepte pana la realizarea sa. In 1921 Cercul Catolic din Rio a continuat visul preotului, organizand o saptamana a strangerii de fonduri pentru construirea statuii. A costat peste trei milioane de dolari, raportat la preturile de astazi.

Banii au fost stransi surprinzator de repede tinand cont ca un an mai tarziu constructia incepea. Comunitatea catolica se dovedise foarte unita de aceasta data. Planurile au fost realizate de catre sculptorul brazilian Heitor da Silva Costa, acesta avand si studii de arhitectura. El a supravegheat constructia pe toata durata ei, aceasta fiind si in prezent cea mai mare sculptura stil Art Deco din lume. Statuia a fost terminata in 1931 si trebuia sa fie iluminata pe calea undelor de insusi Gugliemo Marconi prin intermediul unei telecomenzi, insa vremea proasta nu a permis demonstratia stiintifica. Drept urmare, muncitorii de la fata locului au aprins luminile statuii. Si in prezent, statuia lui Hristos Mantuitorul din Rio de Janeiro beneficiaza de un sistem de iluminat impresionant, care face ca aceasta sa fie vizibila indiferent de momentul zilei.

Statuii i s-a construit la baza o capela destul de mica, in care incap maximum 150 de persoane. Aceasta insa este extrem de populara cand vine vorba de alegerea unui loc special pentru casatorie sau botez. In 1990 monumentul a beneficiat de restaurari, timpul si intemperiile punandu-si totusi amprenta asupra sa. Facilitati pentru ca toti sa beneficieze de o vizita la poalele statuii au fost instalate mai tarziu, precum rampe pentru carucioare sau lifturi.

Statuia lui Hristos Mantuitorul din Rio de Janeiro a avut insa parte si de momente mai dificile de-a lungul existentei sale. Astfel, in februarie 2008 aceasta a fost trasnita, insa nu a fost afectata semnificativ. Pozele spectaculoase de atunci fac faptul si mai incredibil, insa doar degetele si sprancenele au avut nevoie de restaurari. Intr-adevar, statuia s-a dovedit a se ridica la nivelul asteptarilor constructorilor. Un alt eveniment nefericit a fost cel din aprilie 2010, cand mai multe inscriptii cu graffiti au fost gasite pe capul si bratul drept al monumentului. Primarul orasului, Eduardo Paes a oferit o recompensa de 10.000 de dolari oricui ar oferi informatii suficiente pentru a-i prinde pe cei care au vandalizat una dintre cele 7 minuni ale lumii. Tot in 2010 noul sistem de iluminare care a fost special creat pentru statuia lui Hristos Mantuitorul din Rio de Janeiro a fost folosit pentru a lumina monumentul in galben si verde in semn de sustinere a echipei natioanle in timpul Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud.

In prezent, statuia continua sa atraga mii de turisti, care vin fie pentru scopuri religioase, fie pentru a se afla langa una dintre minunile lumii. Pana la urma, nu trebuie sa ai o anumita credinta pentru a te simti uimit in fata uneia dintre cele mai spectaculoase creatii umane, in ciuda simplitatii sale. Intre timp, statuia continua sa isi indrepte bratele spre tara de la poalele sale, parca indemnand-o sa evolueze tot mai mult; si se pare ca indemnul nu e lipsit de succes.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ