In sud-estul Turciei, pe un munte ce se inalta la 2.150 de metri deasupa marii, se afla imprastiate mai multe capete de statui imense, care au vegheat asupra teritoriilor din jur de mai bine de 2000 de ani. Dovada unei politici extrem de inteligente a unui rege surprinzator de impaciuitor pentru acea perioada, insa in acelasi timp si megaloman, aceste sculpturi au dat nastere unor legende si teorii cat se poate de diverse, de la reprezentari astronomice extrem de precise si pana la puteri ce tin de ezoterism. Devenite si parte a patrimoniului UNESCO in 1987, statuile Nemrut Dag raman neclintite pe muntele pe care il stapanesc, ascunzand in continuare multe mistere legate de rolul si semnificatia lor.

Cel mai probabil statuile au fost create cu un secol inaintea erei noastre la porunca regelui unui mic regat, aflat langa cel al seleucizilor. Acest regat a fost creat in contextul slabirii marelui imperiu al seleucizilor, putandu-si mentine astfel independenta. Conducerea va fi preluata de un roman la origine, Mitridates I. Fiul sau, Antiohos I, va fi cel care va prelua puterea de la acesta. Pentru originea sa sunt zvonite chiar si inrudiri cu Alexandru cel Mare sau Darius I, insa adevarul este greu de cernut. Antiohos va fi cel care va porunci crearea sitului megalitic, scopul sau fiind cel de a-i pazi mormantul. Asa au aparut statuile Nemrut Dag, care au preluat numele muntelui pe care se afla.

Desi a trecut multa vreme de atunci, iar marturiile scrise sunt incomplete, aceste statui, dar si basoreliefurile care le inconjoara, spun foarte multe despre Antiohos I si scopurile sale. La origine, uriasele sculpturi reprezentau mai multe portrete ale conducatorului , vulturi si zeitati din mai multe religii, precum Apollo, Oromasde (asociat cu Ahura Mazda, zeu din zona Iranului de astazi), Tyche sau Zeus. Statuile Nemrut Dag trebuie sa fi fost chiar impresionante dupa crearea lor, pazind tumulul despre care se presupune ca adaposteste mormantul conducatorului.

Anii insa au trecut, iar situl a intrat intr-un con de umbra, mai ales din cauza conflictelor cu Imperiul Roman, dar si a altor framantari violente. Violenta se va reflecta insa si in ideologie, care va prelua forma iconoclasmului, mai tarziu. Conform acestuia, toate reprezentarile zeitatilor, precum sculpturile si icoanele, trebuie distruse. Distrugerea a fost imensa, capetele statuilor fiind separate de trupul lor, asa ca in prezent se gasesc in aceeasi forma, imprastiate pe munte ca intr-un peisaj suprarealist. Desi in secolul XIX a urmat o redescoperire a statuilor Nemrut Dag si a locurilor care le inconjoara, restaurarile nu au inclus si mutarea capetelor, care au ramas in continuare pe munte. Insa pe langa acestea, exista si alte elemente sculpturale extrem de interesante, precum reprezentarea unui leu alaturi de 19 stele. Reprezentarea acestora este foarte exacta, considerandu-se ca sunt o infatisare schematica a planetelor vizibile, dar si a altor corpuri ceresti. Pe baza lor s-a stabilit data construirii sitului, sau cea a urcarii pe tron a lui Antiohus, nu se stie exact. Acesta ar fi dupa calculele astronomilor cea a anului 62 i.e.n.

Pornind de la acesta descoperire, destul de interesanta de altfel, mai multi au ajuns la concluzia ca statuile Nemrut Dag si muntele pe care se afla reprezinta un loc mistic, de mare putere, in care se concentreaza energii deosebite. Insa, intorcandu-ne cu picioarele pe pamant un lucru este clar: acest sit isi merita cu prisosinta laudele primite de la UNESCO, fiind cu adevarat unic. Locul reflecta foarte bine politica pe care a dus-o Antiohus, care dorea sa impace religiile intre ele prin crearea uneia care sa aduca fericire universala. Astfel, conducatorul a imbinat elemente grecesti, romane, dar si persane, pentru a multumi cel mai probabil populatia cu origini din cele mai diverse. Astfel, reprezentarile sculpturale il prezinta pe conducator dand mana cu Apollo sau cu alte zeitati, aratand ca nu este nevoie de un conflict religios, dar si statutul inalt al lui Antiohus, care se putea ridica la nivelul zeilor cu usurinta. Astfel de incercari au mai fost facute in Asia, insa maretia statuilor Nemrut Deg, dar si caracterul lor aparte, nu au vreun omolog apropiat.

In prezent inca mai exista expeditii de cercetare in zona, desi excavarile anterioare nu au dus la descoperirea mormantului despre care se presupune ca se afla la baza sitului. Teoria insa a ramas in picioare pana acum. Turistii sunt si ei bineveniti, existand mai multe tururi organizate. Se poate ajunge in zona destul de usor, existand curse cu autobuzul sau cu masini de teren. Cei cu dare de mana pot vizita locul dintr-un elicopter, avand vizibilitate asupra intregului sit. Ghizii ce insotesc de obicei grupurile vorbesc majoritatea limbilor de circulatie internationala, asa ca informatia obtinuta merita cu adevarat o mica investitie. Iar in final, privelistea muntelui acoperit cu sculpturi marete, ce privesc parca inspre zare, nu poate fi egalata de nimic.

vola.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ