Reîncarnarea ţine deocamdată de domeniul credinţei: ori crezi, ori nu. Nici unul dintre studiile şi investigaţiile efectuate nu a reuşit să aducă dovezi de necontestat. Pentru a fi corecţi, este oarecum dificilă sarcina de a veni cu o dovadă ce nu poate fi contestată. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel al unor surori gemene, început în anul 1957. Motivul pentru care acest caz se află printre cele mai convingătoare îl reprezintă investigaţia unui psiholog (şi parapsiholog) cunoscut care a fost convins de realitatea reîncarnării.

Cazul gemenelor Pollock:

În Anglia, Hexham, Northumberland, 1957, John şi Florence Pollock aveau două fiice de 11, respectiv 6 ani, Joanna şi Jacqueline, foarte apropiate, mereu împreună. Din nefericire, într-o zi un şofer a pierdut controlul asupra volanului şi a lovit fetele, omorându-le pe loc. Părinţii au fost devastaţi, ba chiar au crezut că moartea fiicelor lor a venit ca pedeapsă, deoarece tatăl îşi mărturisise credinţa în reîncarnare, o credinţă care în acea vreme era un păcat pentru catolici. Trebuie menţionat că soţii Pollock erau catolici convinşi.

După moartea copiilor, Florence rămâne din nou însărcinată. Deşi medicul nu depistează gemeni, tatăl este convins că vor avea încă o dată două fete, chiar că sufletele lor vor fi cele ale fiicelor pierdute. El era sigur că biserica se înşală, că reîncarnarea este reală.

Şi într-adevăr, Florence dă naştere după un an unor gemeni monozigoţi, gemeni identici, două fete ce se vor numi Jennifer şi Gillian. Un prim fapt straniu l-a constituit prezenţa unor semne de naştere care coincideau cu cele ale fetelor decedate. Jennifer se născuse cu o linie subţire pe frunte în acelaşi loc în care Jacqueline avusese o cicatrice; de asemenea, avea un semn de naştere pe şoldul stâng, la fel ca sora moartă. Semnele din naştere coincideau cu cele ale surorilor dispărute, dar nu erau identice la ambele fete, deşi ele erau gemene identice.

Între 2 şi 4 ani, gemenele au avut mai multe episoade stranii. Părinţii lor se mutaseră din zonă şi totuşi, atunci când tatăl lor le-a dus în vechiul cartier, unde crescuseră fetele moarte, ele au recunoscut diferite locuri, precum şcoala, parcul unde se jucau, chiar casa în care locuiseră.

Un alt episod s-a petrecut atunci când gemenele au cerut unele jucării care fuseseră ale surorilor lor decedate. Când părinţii le-au arătat vechile jucării, jucării de care fetele nu auziseră vreodată, ele încep să le ia, să le numească pe fiecare, ştiind care este a cui.

Mama lor a declarat că le-a văzut de câteva ori prefăcându-se că mor, lovite de o maşină, o joacă morbidă. Părinţii se jurau totuşi că gemenele nu ştiau la vârsta lor fragedă despre cum muriseră surorile lor. Încă un fapt ciudat, deşi uşor de contestat, este cel că gemenele păreau a avea şi unele similarităţi cu fetele moarte, în special relaţia dintre ele era similară.

Orice sceptic va concluziona un lucru: este foarte probabil ca părinţii să fi minţit. Totuşi, este vorba de doi catolici credincioşi. Ce aveau de câştigat, în afară de priviri dezaprobatoare şi acuzaţii de erezie din partea preotului bisericii? Dacă nu minţeau, ar spune scepticul, este şi mai probabil ca părinţii să fi vorbit de faţă cu gemenele despre surorile lor, deşi au negat clar că ar fi făcut-o. Iar dacă fetele ştiau adevărul, ar fi fost atractiv să îl transpună într-o joacă. Într-adevăr, tatăl îşi dorea ca fiicele sale să fie reîncarnarea celorlalte şi această dorinţă ar fi putut influenţa derularea evenimentelor. Mama însă nu era deloc convinsă de reîncarnare, o considera păcat; când a ajuns să creadă, ideea a speriat-o, nu a reconfortat-o.

De altfel, Florence a fost extrem de fericită în momentul în care nu s-a mai petrecut nici un episod straniu. După vârsta de cinci ani, gemenele nu au mai menţionat nimic şi nici nu s-au mai comportat ca surorile lor moarte. Interesant – se spune că de la o anumită vârstă începi să pierzi ochii de copil, care vede tot ceea ce e ascuns de ochii adultului.

Cazul gemenelor a fost investigat de către psihologul Ian Stevenson, care l-a folosit într-o lucrare în care examinează 14 cazuri de presupusă reîncarnare. Faptul că era un psiholog apreciat a oferit credibilitate cazului Pollock. Acesta era convins că este vorba de reîncarnare.

Ca şi în multe alte cazuri, explicaţii pot fi multe: reîncarnare; minciună; auto-înşelare (tatăl, atât de convins că gemenele sunt reîncarnarea copiilor pierduţi, interpretează excesiv unele lucruri); creaţia fictivă a unor fetiţe (este greu de crezut că fetele nu au auzit, totuşi, vorbindu-se despre surorile lor şi moartea lor şi astfel ar fi putut să se joace); chiar memoria DNA-ului poate fi o explicaţie…

728×90 sub articol

LĂSAȚI UN MESAJ