Pentru cei care nu știu, premiile Darwin „recompensează” specimenele umane care, an de an, se disting prin prostia lor crasă. Ideea de bază a acestor premii este cea de a arăta că, dacă am trăi în condiții în care selecția naturală ar fi o regulă universală, unii nu ar supraviețui prea mult… Doar evoluția presupune supraviețuirea celor mai bune specimene și moartea celor mai…proaste!

Așadar, premiile Darwin premiază oamenii ce se disting prin acte prostești care de multe ori le sunt fatale (deci există selecție!). Un fapt curios: majoritatea câștigătorilor sunt bărbați!

Câștigători ai premiilor Darwin în 2014:

Premiul I. În Anglia, luna mai a anului trecut, un individ a dorit să-și mărească plăcerea punându-și pe organele genitale un inel, inel ce a rămas blocat. 3 zile a stat omul fără a apela la medic, de rușine. Ajuns într-un final la spital, s-a observat că inelul, făcut din titaniu, nu putea fi tăiat! Organele erau într-atât de umflate, încât inelul era imposibil de scos prin orice intervenție. Bijuteriile de familie nu au putut fi salvate – câștigătorul a fost castrat…

Premiul II. În Olanda, în luna martie, oamenii dintr-o gară au avut parte de câteva clipe groaznice – sau hilare! Doi bărbați, după ce fuseseră la un meci de fotbal și avuseseră din plin timp să consume bere și orice alt tip de alcool, au hotărât să-și probeze masculinitatea. Primul s-a lungit între șinele trenului, dorind să dovedească că are curajul să stea nemișcat în timp ce trenul trecea peste el. Al doilea, la fel de isteț, și-a așezat capul foarte aproape de șine, pentru a auzi și vedea apropierea trenului. Rezultatul: în câteva secunde, ambii au fost striviți de tren!

Premiul III. Iată doi îndrăgostiți pasionali câștigători ai premiilor Darwin (ca glumă morbidă, câștigători deoarece au folosit o metodă de contracepție naturală 100%: moartea!). În Londra, luna iunie, un cuplu a considerat că un balcon de la etajul șase este locația ideală pentru o partidă de dragoste incitantă. Nu era ceva ieșit din comun, doar că sfârșitul a fost mai intens decât ar fi crezut cei doi… Pasional, bărbatul o izbește pe iubita sa de balustradă și ajung amândoi în aer, terminându-și partida extremă în căzătura ce le-a fost fatală…

Premiul IV. În Pakistan, luna septembrie a anului 2014, un individ a crezut că intră în istorie acceptând să fie omorât, apoi readus la viață! A intrat în istorie – dar nu ca miracol al naturii, ci al prostiei. De la început: un bărbat ce credea că are puterea de a învia morții caută un voluntar care să accepte să fie omorât și apoi adus la viață. Primul era cunoscut pentru diverse miracole înfăptuite, dar nu încercase niciodată reanimarea. Trebuia ca voluntarul să fie om credincios, ce iubește viața (și evident, cu IQ minim!). Miracol: și-a găsit voluntarul, bărbat de 40 de ani, cu soție și copii. Rezultatul: credinciosul a murit (și a rămas mort), înfăptuitorul de miracole a fost închis pentru omor.

Premiul V. Deși există mulți câștigători ce merită să rămână în istorie pentru stupiditate, următorul cel mai votat caz este unul din Kenya. În luna aprilie, doi bărbați au vrut să se pozeze cu un elefant, în timp ce îi atingeau fața (să intre în istorie cu cel mai tare selfie). Au intrat în istorie ca câștigători ai premiilor Darwin, fiind călcați și omorâți de animalul iritat.

Premiul VI. Un alt brav câștigător al premiilor Darwin 2014 este un mecanic din Anglia. Acesta își modificase motorul mașinii sale Volkswagen Cabriolet pentru a prinde viteză maximă și avea în plus și o metodă ciudată de pornire. În luna februarie, bărbatul pornește mașina aplecat deasupra capotei, pentru a cupla cablurile motorului. Însă…uitase să tragă frâna de mână, așa încât a fost strivit de mașina ce a pornit, așa cum o modificase, cu viteză maximă…

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ