Valea M’Zab se afla in Desertul Sahara, la 600 de kilometri distanta de orasul Alger, capitala Algeriei. In aceasta vale se pot vedea ramasite ale unor asezari foarte vechi, care au fost de-a lungul timpului ravasite de inundatii. Zona vaii M’Zab a fost ocupata de cel putin 1.000 de ani. Structurile cu o arhitectura bizara, adaptate unui mediu semidesertic, dateaza de la inceputul secolului al 11-lea, si reprezinta realizarile unui grup de oameni cu idealuri puternice in ceea ce priveste religia si moralitatea.
Populatia Ibadi, a carei doctrina era la fel de puritana ca in cazul doctrinei radicale a Kharijismului, a dominat zona Maghrebului (care se intindea pe ceea ce azi cunoastem drept Algeria, Maroc si Tunisia) in secolul 10. Acestia au fondat un stat, a carui capitala, numita Thert, a fost distrusa intr-un incendiu in anul 909. Dupa acest incident, populatia Ibadi a cautat sa se stabileasca in alte zone, ajungand mai intai la Sedrata, pentru ca mai apoi sa se stabileasca in Valea M’Zab. Aceasta vale a ramas drept marturie a unei culturi exceptionale, aflata in perioada sa cea mai glorioasa. Principiile care stateau la baza acestei societati erau respectul fata de familie, aceasta avand ca scop conservarea intimitatii si a autonomiei sale.
Motivul principal pentru care populatia Ibadi a ales Valea M’Zab drept locatie permanenta, a fost reprezentat de posibilitatile defensive pe care aceasta locatie le oferea. Pana atunci, aceasta vale fusese ocupata arareori de triburile nomade in trecerea lor prin desert. Populatia Ibadi avea mare nevoie de locatia potrivita pentru a se apara si pentru a-si putea pastra identitatea, chiar cu riscul izolarii. Ocuparea zonei si amenajarea spatiului s-au bazat pe principii foarte stricte, principii cu un caracter exemplar, care se pot vedea in detaliile ramase in urma.
Valea M’Zab a fost impartita in 5 sate fortificate numite: Bou Noura, Melika, El Atteuf, Beni Isguen si Ghardia, in care locuia populatia sedentara. Fiecare din aceste 5 citadele in miniatura era inconjurata de ziduri, iar inauntru se afla o moschee al carei minaret avea functia de turn de veghe. In toate cele 5 sate se gasesc 3 elemente comune si neschimbate, si anume: cimitirul, ksar-ul (fortul) si crangul de palmieri. Toate acestea servesc la ilustrarea unei asezari traditionale umane, care este reprezentativa pentru o cultura care a supravietuit pana in secolul 20.
Ghardia este satul principal al vaii M’Zab, iar El Atteuf este cel mai vechi din cele 5 sate. Ben Isguen este cel mai sacru din aceste sate, aici fiind interzisa prezenta strainilor in anumite zone, precum si poposirea lor peste noapte. Melika este locuit de africani, aici gasindu-se numeroase cimitire. Acestor 5 sate li s-au mai adaugat in secolul al 17-lea inca doua, si anume Berriane si Guerrera.
Moscheile, cu arsenalul si cu depozitele de grane, au fost construite ca niste fortarete, un ultim bastion de rezistenta in eventualitatea unui asediu. In jurul acestei cladiri, care era esentiala pentru viata comunitatii, se afla case construite si dispuse in cercuri concentrice, care ajung pana la zidurile fortaretei. Fiecare casa are forma standard a unei chilii cubice, care ilustreaza un ideal egalitarist. In cimitir, numai mormintele inteleptilor si micile moschei se disting prin anumite detalii, restul fiind identice, tot pentru a simboliza acest spirit egalitarist. Populatia din Valea M’Zab se muta in fiecare vara in crangurile de palmieri, unde se aflau asa-zisele “orase de vara”.
Astazi, populatia Ibadi continua sa domine viata sociala din zona. Regulile sociale, religioase si culturale sunt facute de un consiliu alcatuit din reprezentanti a 7 sate, plus inca un sat numit Ouargla care se afla la 200 de kilometri distanta de Valea M’Zab. Acest consiliu se numeste Majlis Ammi Said si reprezinta un fel de “guvern Islamic” care este unic in lume. Viata populatiei este condusa in cele mai mici detalii de acest guvern, de exemplu acestia decid cat dureaza o nunta (nu mai mult de 3 zile) sau greutatea de aur data drept zestre unei femei (maxim 60 de grame). Acestia obisnuiau si sa pedepseasca oamenii printr-o anumita forma de exil, in care era interzisa interactionarea cu alti locuitori pentru o perioada de timp. Insa in ziua de azi acest tip de sanctiune nu prea mai are efect, datorita modernizarii zonei dimprejur.
Modelul acestor structuri a fost o influenta destul de mare asupra stilului arhitectural arab, si nu numai, intrucat a inspirat si arhitecti din secolul 20 printre care Le Corbusier, Ferdinand Pouillon si Andre Raverau. Granitele acestei locatii sunt foarte bine definite si include toate atributele proprietatii. Restaurarile monumentelor istorice (moschee, mausolee), a sistemului defensiv (metereze, turnuri de veghe, ziduri) si a sistemului hidraulic contribuie la mentinerea integritatii locatiei.
In ciuda presiunii exercitate de dezvoltarea urbana din jur si a distrugerilor minore datorate inundatiilor ocazionale, atributele proprietatii nu sunt amenintate, iar Valea M’Zab ramane intacta si la fel de magnifica. Structurile deosebite care pot fi vazute in aceasta vale raman in continuare o priveliste deosebita si o sursa de inspiratie pentru arhitectii de azi si de maine. Valea M’Zab a fost pusa pe lista Centrelor Patrimoniului Mondial al UNESCO in 1982, drept exemplu al unui habitat uman traditional care inca se afla in stare intacta si care a fost atat de bine adaptat mediului inconjurator.
