Vila coloniala, construita in anul 1858 de catre William Wallis, un tamplar care tocmai ajunsese in Anglia, reprezinta intocmai, stilul colonial din Wellington, casa fiind construita aproape in totalitate din lemn, asa cum era recomandabil la acea vreme. De fapt, in acele vremuri, casele erau construite in totalitate din lemn pentru a se miscora pagubele din urma unui cutremur, respectiv pentru a se micsora numarul pierderilor de vieti. Aceasta temere era justificata, cu atat mai mult cu cat, cu un deceniu inainte de ridicarea vilei coloniale, un cutremur devastator a pus la pamant mai multe cladiri vechi din caramida si a ridicat mult pamant din mare.
In acest sens, topografia Wellingtonului a avut un cuvant greu de spus, mai cu seama a influentat foarte mult alegerea materialelor lemnoase. De altfel, multi colonisti, precum Wallis, au decis sa-si cumpere pamant inainte chiar sa plece din Anglia, pe baza unei harti topografice realizate fara sa fie luate in considerare numeroasele dealuri ale orasului.
In eventualitatea construirii unei case din caramizi, aceasta s-ar fi surpat odata cu pamantul. Asadar, William Wallis avea sa descopere ca terenul repartizat era in panta, nepotrivit pentru a sustine o constructie din materiale grele. Numai ca aceasta preferinta pentru materialele lemnoase se duce dincolo de casele particulare, si anume la cladirile publice.
De mentionat aici este faptul ca vechile cladiri ale guvernului inca sunt cele mai mari constructii din lemn din emisfera sudica. In sfarsit, Vila coloniala din Wellington, Noua Zeelanda, are doua etaje, o bucatarie, o camera pentru copii, un dormitor matrimonial la parter, iar la etaj, o baie separata si doua dormitoare mai mici. Ceea ce este cu adevarat interesant este faptul ca vila coloniala s-a pastrat ca si cum familia Wallis ar locui inca acolo, The Colonial Cottage Museum pastrand instalatiile orginale, mobila si tapetul.
