Intre gura de varsare a raului Ems si Den Helder, pe splendidele coaste ale Olandei, se afla Waddenzee, locul care isi schimba infatisarea de doua ori pe zi, fiind ba mare, ba uscat, aceste doua tipuri de peisaje alternand spre fascinatia calatorilor care ajung aici. Apele deloc adanci sau apele mici curgatoare, insulitele sau bancurile de nisip inconjoara aceasta campie costiera maloasa, ce are o suprafata de 2.500 km². Mai multe insule, precum Texel, Terschelling, Ameland, Vlieland si Schiermonnikoog, par ca pazesc arealul Waddenzee, acest loc minunat fiind declarat rezervatie a bioseferei. De fapt, acest lant formeaza Insulele Frizice, fiind o bariera natura care protejeaza terenurile umede de invazia Marii Nordului. Aceasta campie costiera a avut nevoie de nu mai putin de 10.000 de ani sa devina ceea ce astazi putem admira cu totii, peisajele unice fiind principalele motive pentru care turisti din intreaga lume aleg aceasta destinatie.

Ecosistemul este pe cat de divers, pe atat de fragil. Spectacolul pe care natura il ofera consta intr-o reprezentatie simpla dar, in acelasi timp, fascinanta — la fiecare 12 ore si 25 de minute, canalele care se afla intre aceste insule se umplu cu apa sau se golesc, acest fenomen datorandu-se miscarilor mareice ale Marii Nordului. La randul lor, aceste miscari mareice vin de departe, chiar din Atlantic. Atunci cand luna se deplaseaza pe orbita, atractia sa gravitationala impulsioneaza formarea unui val mareic imens, ca mai apoi, ramificatiile acestuia sa intre prin Canalul Manecii; si nu intr-un final, acestea se revarsa in Marea Nordului, in punctul dintre Norvegia si Scotia. La un moment dat aproape perfect delimitat, cele doua valuri se intalnesc in largul coastelor Olandei, Germaniei si Danemarcei. Tot ceea ce conteaza este strict legat de modul de intalnire al varfurilor acestor valuri. Mai precis, daca varfurile valurilor se intalnesc, atunci zonele umede de pe litoral vor fi inundate, insa daca pragurile acestora sunt cele care se interesecteaza, in locul varfurilor, rezultatul va consta in retragerea apei din terenurile umede litorale.

Se presupune ca aceste insule sunt destul de tinere, bancurile de nisip fiind formate aici, in urma activitatii valurilor, acum 10.000 de ani, si anume la sfarsitul Erei Glaciare. Acestea au devenit mai intai emerse, ceea a permis vantului sa le sufle, iar mai apoi, sa le transforme in bancuri de nisip. Cumva ferite de apele marii sunt mlastinile sarate, care par ca pun stapanire pe tot mai multe terenuri. Peisajele din Waddenzee sunt intr-o continua schimbare din cauza fortei vantului si a apelor Marii Nordului. De pilda, multe dintre dunele pe care astazi le putem vedea nu au mai mult de 600-900 de ani. Chiar din Evul Mediu, omul a avut un rol destul de important in schimbarea acestui loc, construind aici diguri pentru a se apara de mareele incredibil de mari. De altfel, aceste diguri au fost construite si pentru a se crea noi terenuri agricole. Din nefericire, omul a jucat un rol-cheie si in distrugerea treptata a peisajelor din Waddenzee, Olanda. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cei care se plimbau prin acest loc unic dar fragil au reusit sa-i produca stricaciuni foarte grave. Vegetatia, care stabiliza dunele de pe insule, a avut cel mai mult de suferit, atat de mult incat vantul a reusit sa indeparteze parti importante din dunele de nisip.

Cu toate acestea, acest mediu este extrem de productiv din punct de vedere biologic, ba chiar, nici nu exista pana la acest moment un alt mediu care ar putea sa concureze, in aceasta privinta, cu cel din Waddenzee. Pe langa faptul ca majoritatea campurilor maloase primesc cantitatile de oxigen necesare, ele sunt aprovizionate si cu nutrientii ce provin din apele dulci ale lacurilor Ijssel si Llauwers, acestea dand viata multor organisme planctonice microscopice. Pe de alta parte, in mal mai traiesc si alte creaturi, vizibile si, pentru unii turisti, de-a dreptul fascinante, cum ar fi scoicile cardium, molustele cu cochilie moale, midiile, telinidele baltice, viermii taratori, melcii de namol sau stelele de mare.

In Waddenzee mai exista, bineinteles, si alte vietati, fiecare fiind, la randul ei, o prada sau un pradator pentru o alta fiinta, mai vulnerabila sau mai puternica. Singurele mamifere care se gasesc aici, spre exemplu, sunt focile comune. Insa adevaratul spectacol este oferit de pasarile migratoare care se opresc aici pentru a se odihni si, desigur, pentru a se hrani. Odata ce terenurile umede se usuca, vizitatorul trebuie sa isi ia rucsacul in picioare, sa se descalte si sa porneasca intr-o calatorie incredibila si deopotriva unica, in care va descoperi o noua lume. Si totusi, nu este indicat ca persoanele care nu sunt obisnuite cu aceste locuri sa se aventureze, respectiv sa se indeparteze foarte mult de grupul lor sau de uscatul ferm. Sa nu uitam ca terenurile umede, desi uscate partial, inca reprezinta un pericol, tocmai de aceea este recomandat ca toate persoanele sa mearga insotite eventual de un ghid.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ