Munchen, inima Bavariei, este un oraş care impresionează prin eleganţă, ordine, dar şi prin pofta de viaţă a locuitorilor. Acesta atrage turiştii cu clădirile şi palatele sale grandioase, bisericile impunătoare, parcurile întinse, pline de verdeaţă şi, mai ales, prin tradiţia berii, un adevărat fenomen cultural şi social.

Al treilea oraş ca mărime din Germania, după Berlin şi Hamburg, Munchen este amplasat pe râul Isar, în partea de sud a ţării. Numele său provine de la termenul Munichen, din germana veche, care se traduce prin „călugăr”, deoarece întemeierea sa este legată de o mănăstire ridicată de către un grup de călugări benedictini pe locul unde, în prezent, se află centrul vechi al oraşului. Atestat documentar pentru prima dată în anul 1158, în vremea ducelui Henric Leul, Munchen a primit statutul de cetate circa 50 de ani mai târziu, iar din 1255 a devenit reşedinţa ducilor de Bavaria, cunoscând apoi o perioadă de înflorire economică şi culturală.

Pentru a te bucura de acest oraş nu este de ajuns un weekend, însă dacă petreci câteva zile la Munchen, iată ce poţi experimenta:

Bea o bere tradiţională

Foto: naplesillustrated.com
Foto: naplesillustrated.com

Munchen poate fi considerat „oraşul berii”, căci peste tot în oraş se află berării cu tradiţie şi biertgarten sau berării în aer liber, unde poţi să simţi cel mai bine bucuria de a trăi, specifică Bavariei. Chiar dacă berea nu este băutura ta preferată, merită să încerci această experienţă şi să mergi la o berărie locală, fie şi numai pentru atmosferă! Cea mai mare berărie în aer liber din Munchen este Hirschgarten, care poate găzdui peste 8000 de amatori de bere. Un alt loc potrivit pentru a savura o bere bună este braseria din piaţa Viktualienmarkt, apreciată de turişti şi de localnici deopotrivă.

Însă cel mai celebru loc din Munchen când vine vorba de bere este Hofbrauhaus am Platzl, una dintre cele mai vechi berării ale oraşului, deschisă în anul 1589 de către ducele Wilhelm al V-lea special pentru familia sa. Ulterior, aceasta a fost extinsă, iar berea produsă aici a devenit accesibilă şi publicului larg, câştigând clienţi fideli în rândul locuitorilor.

Foto: oktoberfestpackages.com
Foto: oktoberfestpackages.com

În urma bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial, o mare parte a clădirii unde se afla Hofbrauhaus a fost distrusă. În anul 1958, berăria renaşte, fiind reconstruită în stilul original cu ocazia împlinirii a 800 de ani de la prima atestare documentară a oraşului. În prezent, Hofbrauhaus oferă o experienţă bavareză completă, cu bere, gustări, muzică şi dansuri tradiţionale, toate într-un decor tipic, unde buna dispoziţie este la ea acasă.

De asemenea, dacă vizitezi Munchen-ul în perioada septembrie-octombrie, nu rata Oktoberfest, cel mai renumit festival al berii în întreaga lume, unde ai ocazia să încerci beri de toate felurile.

Plimbă-te prin centrul vechi

Foto: citysam.de
Primăria Nouă – Foto: citysam.de

Piaţa Sf. Maria sau Marienplatz este punctul central de atracţie al oraşului. Aceasta îşi ia numele de la statuia aurită a Fecioarei Maria, ce veghează asupra acestui loc din anul 1638, celebrând finalul invaziei suedeze. Încă din Evul Mediu, piaţa a reprezentat centrul oraşului, aici organizându-se cele mai importante evenimente din viaţa comunităţii.

Marienplatz este dominată de Primăria Nouă (Neues Rathaus), aflată în partea de nord, în timp ce în est se ridică Primăria Veche (Altes Rathaus). Primăria Nouă oferă o privelişte spectaculoasă prin faţada ei gotică, decorată cu numeroase arcade, ferestre, turle, pe scurt – o aglomerare de forme îndrăzneţe, având în centru un turn impunător cu ceas. În faţa clădirii, se află Fântâna peştilor (Fischbrunnen). Vechea Primărie găzduieşte, în prezent, Muzeul Jucăriilor (Spielzeugmuseum), precum şi un mic magazin de suvenire.

Între Marienplatz şi Karlsplatz se întinde o zonă pietonală mereu aglomerată, mărginită de numeroase magazine şi restaurante, găzduite de clădiri cu o arhitectură frumoasă, care abia aşteaptă să fie fotografiate.

Karlsplatz sau Stachus este o altă piaţă centrală din Munchen, unde se înalţă Karlstor, prima dintre porţile oraşului, ce face legătura între două clădiri simetrice, dând naştere unui spaţiu de formă semicirculară. În subteran, amatorii de cumpărături au la dispoziţie un spaţiu cu multe magazine.

Descoperă detaliile fascinante ale Primăriei Noi

Foto: tripadvisor.com
Foto: tripadvisor.com

Primăria Nouă se numără printre clădirile reprezentative ale oraşului, aflată în Marienplatz. Clădirea în stil gotic, flamand a fost ridicată în perioada 1867 – 1909 de către arhitectul Georg Joseph von Hauberrisser şi se întinde pe o suprafaţă de peste 9000 de metri pătraţi. Faţada are o lungime de 100 de metri, impresionantă prin bogăţia ornamentelor, iar turnul principal ajunge până la înălţimeade 79 de metri.

Punctul de atracţie al clădirii este renumitul Glockenspiel, un grup de statuete din cadrul turnului cu ceas. Zilnic, la orele 11.00, 12.00 şi 17.00, figurinele se animă şi prezintă scene din viaţa oraşului vechi, acompaniate de sunete ce se aud în tot centrul. Cele două spectacole redau nunta Ducelui Wilhelm al V-lea cu Renata de Lorraine, urmată de un turnir şi dansul Dogarilor (Schafferltanz), interpretat pentru prima oară în 1517, când s-a sărbătorit sfârşitul epidemiei de ciumă. Reprezentaţiile durează aproximativ 15 minute, iar finalul acestora este marcat de cântatul unui cocoş aurit aflat deasupra grupului de statuete.

Dacă îţi plac panoramele, poţi urca până la un punct de observaţie aflat lângă unul dintre turnurile clădirii, pentru a admira, de la înălţime, centrul vechi al oraşului.

Intră în Frauenkirche, unul dintre simbolurile oraşului

Foto: lynx-travel1.com
Foto: lynx-travel1.com

Catedrala Maicii Domnului sau Frauenkirche este uşor de identificat în peisajul oraşului, deoarece se remarcă prin cele două turnuri ale sale, având fiecare o înălţime de 99 de metri şi domuri circulare. Edificiul a fost ridicat în perioada 1468 – 1488, pe locul unde, anterior, se afla o biserică mai veche. Domurile au fost adăugate bisericii de-abia în anii 1524 – 1525. Catedrala are dimensiunile de 109 metri lungime şi 40 de metri lăţime, putând găzdui aproximativ 20.000 de persoane.

Iniţial, biserica a fost construită în stil gotic târziu, însă, la finalul secolului al XVII-lea, aceasta a devenit centrul reformiştilor, iar interiorul a fost decorat cu elemente baroce, înlăturate în secolul al XIX-lea. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, biserica a suferit numeroase avarii, însă, ulterior, a trecut printr-un amplu proces de renovare şi restaurare, finalizat de-abia în anul 1994.

Deşi o parte dintre ornamentele interioare au fost afectate de bombardamente, în Frauenkirche mai pot fi admirate încă numeroase opere de artă, datând din secolele XIV – XVIII, ce aparţin unor artişti ca Erasmus Grasser, Jan Polack, Hans Krumpper şi Ignaz Gunther. Printre decoraţiunile moderne, se numără un mozaic din anii 1960, reprezentându-l pe Papa Pius al X-lea.

În Catedrala Maicii Domnului, se află şi un element în jurul căruia plutesc mai multe legende. Este vorba de Teufelstritt sau Pasul Diavolului, un semn în pardoseală, aproape de intrare, ce seamănă cu urma unui picior. Se spune că este însuşi amprenta Diavolului. Potrivit legendei, diavolul a fost de acord să plătească pentru construcţia bisericii, cu condiţia ca aceasta să nu aibă ferestre. Însă proiectantul a reuşit să-l păcălească pe Diavol, astfel că din locul de unde acesta privea nu se vedeau ferestrele. De supărare, Diavolul a bătut cu piciorul în podea şi astfel s-a format semnul vizibil şi astăzi. Ieşind furios, acesta a stârnit un vânt puternic, care s-ar simţi în permanenţă în preajma bisericii.

Vezi oraşul din Peterskirche

Foto: commons.wikimedia.org
Foto: commons.wikimedia.org

Biserica Sf. Petru sau Peterskirche este unul dintre locurile ideale dacă vrei să admiri Munchen-ul de sus sau pur şi simplu îşi place să urci în cele mai înalte turnuri din locurile pe care le vizitezi. Este cea mai veche biserică din oraş şi datează din anul 1180, fiind ridicată pe ruinele unui lăcaş de cult mai vechi, din secolul al VIII-lea. Construită iniţial în stil romanic, a fost afectată de un incendiu şi reconstruită în stil gotic, la care s-au adăugat ulterior elemente baroce şi rococo. Al doilea Război Mondial şi-a pus amprenta şi asupra acestei biserici, astfel că Peterskirche a necesitat ample lucrări de reconstrucţie după terminarea conflictului. Renovarea s-a încheiat în anul 2000.

Nu te lăsa indus în eroare de exteriorul mai simplu. Biserica impresionează, mai ales, prin interiorul în stil baroc şi prin tablourile şi sculpturile vechi, unele datând chiar din secolul al XV-lea. Clopotniţa are peste 90 de metri înălţime şi este locul de unde oraşul se arată elegant, ca o mare de acoperişuri cochete, aşa că nu ezita să urci cele 300 de trepte înguste până în vârf. De la platforma panoramică, poţi admira Marienplatz şi ai o perspectivă frumoasă asupra centrului vechi. Iar dacă eşti norocos şi urci în clopotniţă într-o zi senină, poţi vedea în depărtare chiar şi Alpii.

Relaxează-te în Grădina Englezească

Foto: muenchen.de
Foto: muenchen.de

Situată în partea de nord-est a oraşului, Grădina Englezească (Englischer Garten) şi-a câştigat renumele datorită peisajelor superbe şi a spaţiilor verzi liniştite, ideale pentru recreere. Este unul dintre cele mai mari parcuri din Europa, ocupând o suprafaţă de aproape 4 kilometri pătraţi. Grădina datează din secolul al XVIII-lea, fiind organizată în vremea principelui elector Carol Teodor. Numele său provine de la stilul în care a fost amenajată, inspirat de parcurile din Marea Britanie.

Grădina Englezească reprezintă un loc perfect pentru picnic, plimbări şi practicarea diferitelor sporturi, fiind o alegere inspirată pentru petrecerea timpului liber. De asemenea, pe lângă grădinile de vară, vizitatorii au ocazia să admire aici o serie de construcţii exotice, ca Turnul Chinezesc, un templu grecesc şi o ceainărie japoneză, unde au loc ceremonii tradiţionale de servire a ceaiului. Desigur, nici în acest loc nu lipseşte berea: Englischer Garten găzduieşte şi câteva berării unde poţi încerca o mulţime de sortimente din cea mai iubită băutură a nemţilor.

Retrăieşte atmosfera de altădată în Palatul Residenz

Foto: simplyairlines.com
Foto: simplyairlines.com

Fostă reşedinţă a conducătorilor Bavariei timp de peste cinci secole, Palatul Residenz a fost subiectul unor numeroase modernizări şi extinderi, astfel că stilul său arhitectural actual este unul foarte variat. Clădirea ridicată în anul 1385 a fost extinsă în vremea lui Wilhelm al IV-lea, în secolul al XVI-lea, când i s-a adăugat o sală imensă în stil renascentist numită Antiquarium, decorată cu fresce.

După al Doilea Război Mondial, s-a realizat o restaurare amplă a palatului, iar în anul 1958, în cadrul Residenz, a fost inaugurat un muzeu. În prezent, muzeul se întinde în aproximativ 120 de camere, unde sunt expuse obiecte de mobilier, tablouri şi alte capodopere.

Vizitează Muzeul BMW

Foto: bmwblog.com
Foto: bmwblog.com

Dacă maşinile se numără printre pasiunile tale, la Munchen te vei simţi ca în paradis. Şi chiar dacă nu eşti prea interesat de automobile, oricum trebuie să vizitezi Muzeul BMW unde poţi să admiri cele mai variate modele de maşini, atât vechi, cât şi noi. Muzeul a fost inaugurat în anul 1973, după deschiderea Jocurilor Olimpice de vară. Renovat în perioada 2004 – 2008, acesta poate fi din nou vizitat.

Expoziţia de maşini şi motociclete din interior ilustrează evoluţia mărcii BMW, prezentând modele de succes şi etape din istoria companiei. Clădirea BMW are o arhitectură futuristă uimitoare, fiind format din patru cilindri ce fac trimitere la un motor. În 2008, odată cu renovarea complexului, vizavi de muzeu a fost ridicat încă un ansamblu impresionant, numit Lumea BMW (BMW Welt), o adevărată bijuterie arhitecturală contemporană.

Fă cumpărături în piaţa Viktualienmarkt

Foto: travel1000places.com
Foto: travel1000places.com

Viktualienmarkt este cea mai faimoasă piaţă în aer liber din Munchen, unde poţi să găseşti specialităţi gastronomice germane, dar şi produse internaţionale. Gurmanzii vor fi încântaţi de această piaţă şi de toate delicatesele expuse în cele peste 140 de magazine şi tarabe, un răsfăţ pentru ochi şi stomac: flori, fructe, legume, condimente, carne, brânză, peşte, băuturi şi multe alte bunătăţi. Desigur, nu lipseşte berea, pe care o poţi servi într-o grădină în aer liber, alături de o gustare tipic bavareză.

Viktualienmarkt a fost amenajată în anul 1807, deoarece piaţa anterioară din Marienplatz devenise neîncăpătoare pentru oraşul aflat în expansiune. În prezent, Viktualienmarkt ocupă o suprafaţă de peste 22.000 de metri pătraţi şi a devenit un adevărat spaţiu cultural, unde au loc numeroase evenimente.

Admiră eleganţa regală a Odeonsplatz

Foto: fotocommunity.de
Foto: fotocommunity.de

Odeonsplatz este una dintre cele mai celebre pieţe din Munchen, aici aflându-se o serie de puncte de atracţie turistică pe care nu trebuie să le ratezi. În trecut, în acest loc se afla Poata Schwabinger, dărâmată în secolul al XIX-lea pentru a face loc pieţei. Ideea Odeonsplatz a aparţinut regelui Ludovic I, iar piaţa a fost proiectată de arhitectul Leo von Klenze, acelaşi care a realizat şi sala de concerte Odeon, ridicată aici în anii 1826 – 1828.

Odeonsplatz este dominată de Sala Mareşalilor (Feldherrnhalle), clădire construită în stil florentin în anul 1844, inspirată după Loggia dei Lanzi din Florenţa. Sala Mareşalilor are trei arcade, iar treptele centrale sunt încadrate de doi lei. Grupul statuar îi reprezintă pe liderii militari Johann Tilly şi Karl Philipp von Wrede şi a fost adăugat edificiului în anul 1882, după războiul franco-prusac.

O altă clădire impunătoare din piaţă este Theatinerkirche, biserică ridicată în secolul al XVII-lea, construită în stil baroc italian după biserica San Andrea del Valle din Roma. A fost proiectată de arhitectul italian Agostino Barelli, iar mai târziu Enrico Zuccalli a adăugat cele două turnuri de 66 de metri înălţime, care nu erau prevăzute în proiectul iniţial. Faţada în stil rococo a fost finalizată în 1768 de către Francois de Cuvillies. Biserica atrage atenţia prin culoarea ei galbenă, dar şi prin cele două turnuri cu forme unduitoare.

În partea de est a Odeonsplatz, se află Hofgarten, o gradină în stil italian renascentist amenajată în anii 1613 – 1617, în centrul căreia se ridică un templu al zeiţei Diana. Este un loc foarte plăcut, perfect pentru relaxare şi pentru momentele în care simţi nevoia să evadezi din aglomeraţie.

Mergi în Olympia Park şi urcă în Turnul Olimpic

Foto: cityscouter.com
Foto: cityscouter.com

Complexul Olympia Park a fost construit cu ocazia Jocurilor Olimpice din anul 1972, găzduite de Munchen, iar, în prezent, reprezintă un adevărat centru cultural unde, pe toată durata anului, au loc spectacole şi evenimente de tot felul. Stadionul principal poate găzdui circa 70.000 de persoane şi are un acoperiş cu o suprafaţă de aproape 67.000 de metri pătraţi.

În cadrul Olympia Park, se înalţă Turnul Olimpic (Olympiaturm), cu o înălţime de 291 de metri, în vârful căruia există un punct de panoramă. Te poţi bucura de priveliştea spectaculoasă asupra oraşului şi din restaurantul aflat în turn, la înălţimea de 182 de metri, ce are o capacitate de 230 de persoane.

Bucură-te de artă în Kunstareal, cartierul muzeelor

Foto: my-entdecker.de
Foto: my-entdecker.de

Iubitorii de artă care vor să descopere capodoperele ascunse ale oraşului şi să facă o incursiune culturală înapoi în timp, au la dispoziţie, în Munchen, un întreg cartier cu muzee diverse. Cel mai cunoscut este Alte Pinakothek (“Pinacoteca Veche”), care găzduieşte o colecţie uriaşă de lucrări de artă ale unor artişti europeni, datând din secolele XIV – XVIII. Aici, poţi admira tablouri semnate de Albrecht Durer, Raphael, Peter Paul Rubens, Leonardo da Vinci etc.

Neue Pinakothek (“Pinacoteca Nouă”) se remarcă prin lucrările impresioniştilor Paul Cezanne, Pierre-Auguste Renoir, Edouard Manet, Paul Gauguin, Claude Monet, Edgar Degas, Vincent van Gogh etc. Alte galerii din Kunstareal sunt Pinakothek der Moderne (artă modernă), Muzeul Brandhorst (artă modernă), Muzeele Glyptothek şi Staatliche Antikensammlung (artă greacă şi romană), Muzeul Egiptean etc. Aproape de Kunstareal, se mai află şi câteva muzee de ştiinţe naturale: Muzeul de Paleontologie, Muzeul de Geologie şi Muzeul Reich der Kristalle.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.