Sub multe aspecte China este o ţară a contradicţiilor. Secole la rând s-a aflat printre cele mai civilizate locuri de pe planetă fiind responsabilă pentru inovaţii care nu au fost redescoperite în restul lumii decât după câteva sute de ani. În secolul al XIX-lea a cunoscut o cădere puternică odată cu cel de-al Doilea Război Mondial şi venirea la putere a Partidului Comunist. Cu toate acestea în ultimii ani a devenit cel mai mare producător din lume şi un jucător important în economia mondială.

  • Măştile de protecţie solară

În condiţiile în care în mare parte a lumii o piele bronzată este văzută drept semn al frumuseţii iar mulţi sunt dispuşi să recurgă la măsuri extreme, în China standardele sunt altele. Fiind o ţară cu tradiţie agrară, pielea palidă este văzută ca semn al bunăstării. În timp ce muncitorii agricoli sunt arşi de soare, doar cei bogaţi au privilegiul de a rămâne cu tenul deschis la culoare. În aceste condiţii, chinezii fac tot posibilul pentru a-şi păstra pielea cât mai palidă iar în zilele însorite unii sunt văzuţi ţinând umbrele pentru a-i proteja. În ultimii ani s-a înregistrat o nouă tendinţă în îmbrăcămintea pentru plajă. Femeile au început să poarte nişte măşti de protecţie ce le acoperă tot capul, având doar câteva orificii pentru vedere şi respiraţie. Măştile au un succes atât de mare încât un comerciant online a postat pe site-ul său că le-au vândut deja pe toate cele de culoare roz şi că cele portocalii au cel mai bun efect în protejarea oamenilor de creaturile maritime.

  • Căsătoriile cu fantome

În multe culturi se crede în oferirea unor mici sacrificii sau ofrande morţilor pentru a le uşura trecerea în viaţa de apoi. În Egiptul antic mumiile erau îngropate alături de animale ce urmau să le ţină companie după moarte. În Grecia antică exista ritualul de a pune monezi pe ochii celui decedat ce reprezentau plata pentru trecerea râului Styx. Există însă câteva culturi în lume ce simt nevoia de a-i asigura unui membru al familiei ce a murit fără a fi căsătorit un soţ sau o soţie care să-i ţină companie. Există mai multe variante ale acestui tip de căsătorie, dar în esenţă unul dintre parteneri trebuie să fie deja mort. Uneori o femeie vie este căsătorită cu un bărbat mort, iar după ceremonie ea este nevoită să se mute cu familia soţului şi să ducă o viaţă de celibate, pentru a i se alătura în viaţa de apoi. În unele situaţii, bărbaţi şi femei care nici măcar nu s-au cunoscut sunt îngropaţi împreună. Din acest motiv s-a dezvoltat un comerţ morbid cu cadavre, preţul pentru trupul unei femei ajungând undeva la 8000 de dolari.

  • Medicina tradiţională
Citește și:  Pictorul Alexandru Ciucurencu si munca acestuia

Cu sute de ani înainte de descoperirea penicilinei, chinezii aveau propriile lor leacuri. În medicina chineză tradiţională este avansată teoria că sănătatea este determinată de fluxul de “qi” sau energia vieţii prin corpul uman. Practica acupuncturii sau a ventuzelor cu foc este la modă în ultimii ani chiar dacă eficienţa lor este încă dezbătută. O metodă foarte controversată o reprezintă folosirea animalelor în realizarea medicamentelor, împingând mai multe specii în pragul extincţiei. Unul dintre cele mai populare remedii o reprezintă “bila ursului” care se obţine printr-un procedeu foarte dureros şi lipsit de umanitate pentru animalul respectiv şi este crezut că poate vindeca o varietate de boli, de la dureri de cap la probleme ale ficatului. Un alt medicament răspândit îl reprezintă cornul de rinocer. Cornul de rinocer este compus din keratină şi nu s-a dovedit a avea un beneficiu medical. Deoarece multe specii de rinoceri sunt pe cale de dispariţie, cornul lor este extrem de valoros, fiind mai valoros decât aurul sau cocaina. Un singur corn poate valora şi un sfert de million de dolari.

  • Poluarea aerului

Industria necontrolată a Chinei şi numărul tot mai mare al autovehiculelor a dus la o creştere alarmantă a poluării aerului. În Beijing smogul este atât de gros încât unele clădiri nici nu se văd iar oamenii sunt nevoiţi să rămână în interiorul caselor sau să rişte deteriorarea plămânilor la ieşire. Smogul este atât de gros, încât companiile aeriene sunt nevoite să anuleze multe zboruri. În unele cartiere numărului celor care mor din cauză că respiră fumul cancerigen este în continuă creştere, ele apărând mai ales în zonele urbane şi în jurul fabricilor. Poluarea aerului este măsurată în părţi per milion (ppm) iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit pragul la aproximativ 20 de ppm după care sănătatea ar putea fi compromisă. Media globală este de 71. În Beijing se ajunge în mod constant la 500, iar maximul a fost de 775 de ppm. Chiar dacă guvernul chinez a început să ia unele măsuri pentru curăţarea mediului, pentru cei care sunt forţaţi să poarte măşti chirugicale, îmbunătăţirile par foarte târziu venite.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.