9 simboluri reprezintă o parte infimă din multitudinea de simboluri care ne înconjoară şi pe care le putem observa în realitatea imediată, pe stradă, în trafic, la cumpărături, în politică, în lumea virtuală, în mass-media, în cultură – arte, ştiinţă, religie etc. Zilnic, fără să conştientizăm acest lucru, ochiul nostru percepe peste 2500 de simboluri/ logouri, reclame, unele explicite, altele mai subtile, şi care ne influenţează imperceptibil comportamentul.
Simbolismul este un limbaj universal, ajută, îmbogăţeşte, alteori chiar aprofundează înţelegerea noastră, aduce culoare şi putere comunicării lingvistice, permite conexiuni între idei, emoţii, concepte pe care nu le-am putea exprima la fel de convingător în cuvinte, toate acestea dacă ştim să decodăm corect respectivele imagini. Unele simboluri sunt foarte cunoscute, le asociem automat cu o anumită semnificaţie, altele sunt interpretate intuitiv, adeseori greşit, ignorându-se originea lor.
Ce este un simbol?
Într-o definiţie foarte generală, un simbol este un semn concret (un obiect, o imagine, o formă recognoscibilă, o culoare etc.) care are o semnificaţie proprie, dar prin care se identifică, în virtutea unei corespondenţe, unei asemănări, asocieri, convenţii, şi un alt sens, de obicei abstract.
Etimonul cuvântului simbol este grecescul “symbolon”, care înseamnă “semn de recunoaştere” şi care, în antichitate, denumea cele două jumătăţi ale unei mici bucăţi de ceramică, ruptă în două, fiecare jumătate fiind păstrată ca “semn de recunoaştere” peste timp de către cei care se despărţeau pentru o perioadă mai îndelungată.
Un simbol, în funcţie de situaţia în care este folosit, îndeplineşte mai multe funcţii. Prima dintre funcţii este cea “semiotică”, adică semnifică ceva, desemnează ceva, ca orice semn. A doua funcţie este cea “revelatoare”, în sensul că simbolul – o realitate vizibilă, perceptibilă prin simţuri – invită la descoperirea unor realităţi invizibile. Simbolul traduce intraductibilul, luminează ceea ce este obscur sau ascuns.
A treia funcţie este cea de “universalizare”, simbolul bazându-se pe o corelaţie naturală între simbolizant şi simbolizat, pretutindeni şi întotdeauna. O altă funcţie este cea de “transformare” pentru psihic. Potrivit “psihologiei adâncurilor”, în terminologia lui Gustav Jung, un simbol conţine o mare energie pe care omul o poate transforma, amplificând-o, sublimând-o, reorientând-o. Funcţia “magică” se referă la faptul că simbolul acţionează asupra lucrurilor, indirect, analogic.
9 simboluri interpretate greşit sau incomplet – Yin şi Yang
Yin şi Yang sunt două concepte din religia şi mitologia chineză, simbolizate într-o figură geometrică înscrisă într-un cerc şi care este cunoscută sub numele “Taijitu”. Pe un diametru al acestui cerc se desenează două cercuri noi, mai mici, al căror diametru este egal cu raza cercului care le conţine. Din aceste cercuri interioare se păstrează conturul a doua semicercuri care se extind desenând un “S”, obţinând două petale.
Yin şi Yang/ Taijitu este unul dintre cele 9 simboluri, adeseori interpretat greşit ca exprimând Binele şi Răul. Imaginea sugerează, in realitate, din perspectiva filosofiei taoiste, aspecte complementare, nu contradictorii, nu Binele şi Răul, ci Energia feminină (Yin) şi Energia masculină (Yang), Lumina şi Umbra, Cunoaşterea şi Ignoranţa, Viaţa şi Moartea, Apa şi Pământul, Focul şi Vântul, Mişcarea şi Nemişcarea, Inspiraţia şi Expiraţia.
Principiul Yin şi Yang exprimă o viziune asupra felului în care funcţionează lumea: nu există yin fără yang şi invers, orice yin conţine şi yang, orice yang conţine şi yin, trecerea de la yin la yang şi invers generează energia care susţine viaţa.
Unele studii moderne susţin că, în mod surprinzător, primele dovezi arheologice preistorice legate de “Taijitu” nu au fost descoperite în spaţiul asiatic, ci pe teritoriul pre-indo-european Danubiano-Pontic, alături de alte simboluri religioase (Crucea, Svastica), pe artefacte folosite ritualic, în Cultura Cucuteni.
9 simboluri interpretate greşit sau incomplet – Caduceul lui Hermes
Caduceul lui Hermes se află şi el în Top 9 simboluri interpretate greşit sau incomplet. Imaginea cu un şarpe, cu două aripi scurte, încolăcit pe un baston este, astăzi, emblematică pentru domeniul medical. Poate fi văzută în spitale, în farmacii, pe ambalajele farmaceutice. Dar această imagine, cu un singur şarpe încolăcit pe un baston este Caduceul lui Esculap sau Asclepios, la greci, zeul medicinei, nu Caduceul lui Hermes.
Mai există, ca simbol farmaceutic, şi “Cupa Higiei” sau “Caduceul zeiţei Higia” (Hygiea/ Higeea), soţia lui Esculap, în mitologia greacă. Aceasta este reprezentată, de obicei, cu un şarpe încolăcit în jurul corpului, ţinând în mână o cupă din care bea şarpele. Higia este cea care îi învăţa pe oameni să trăiască sănătos, în timp ce sora acesteia, Panaceea (nume din care derivă termenul “panaceu”) era cea care oferea leacuri pentru diversele boli şi sfaturi pentru o alimentaţie corectă.
Cuvântul “caduceu” vine din grecescul “kerukeion” şi înseamnă “bagheta” sau “toiagul mesagerului”. Caduceul lui Hermes era toiagul din lemn de dafin sau măslin, cu doi şerpi încolăciţi, înaripaţi, asemănător cu caduceul lui Asclepios (Esculap), dar având o altă semnificaţie.
Hermes, în mitologia greacă, era zeul comerţului şi mesagerul zeilor, iar caduceul său, primit în dar de la zeul Apollo, simboliza pacea, elocinţa (o astfel de imagine este prezentă, de exemplu, pe frontispiciul Adunării Naţionale din Paris), alchimia şi comerţul şi servea, în acelaşi timp, pentru vindecarea muşcăturilor de şarpe. De imaginea şarpelui se leagă însă un simbolism mai complex. Şerpii împletiţi pe caduceu semnificau unirea cerului cu pământul, precum şi trezirea conştiinţei cosmice.
Astăzi, Caduceul lui Asclepios si Caduceul Higiei (un singur şarpe în jurul unui baston sau in jurul unei cupe) sunt emblema farmaciei, în Europa, în timp ce americanii folosesc ca simbol pentru acest domeniu Caduceul lui Hermes.
9 simboluri interpretate greşit sau incomplet – inima
Desenul inimii – inimă roşie, mov, albastră, inimă străbătută de o săgeată, inimă ruptă în două – pare a avea o simbolistică limpede, trimiţând la sentimentele de iubire intensă sau la suferinţa din dragoste, alteori la vitalitate etc. Da, toate aceste semnificaţii sunt adevărate, aşa s-au fixat în mentalul colectiv, pentru că inima este asociată cu centrul emoţional şi spiritual al fiinţei noastre.
În culturile vechi, însă, ori de câte ori apărea acest simbol, în picturi, desene, sculpturi, avea un alt înţeles, deoarece era o reprezentare a frunzelor de iederă sau a frunzelor unei plante medicinale foarte apreciate în antichitate, azi dispărută – silphium. Frunzele de iederă, desenate sub formă de inimă, pe vasele greceşti, în vremea antichităţii, trimiteau la Dionisos, zeul petrecerilor, al senzualităţii, al viei şi vinului, al vitalităţii.
Pentru că iedera este o plantă rezistentă, a fost asociată cu dragostea durabilă, iar ulterior, colorarea frunzei de iederă în roşu s-a făcut pentru a aduce simbolul mai aproape de “centrul” sentimentelor, inima. Cu siguranţă, nimeni nu se mai gândeşte astăzi la frunza de iederă când trimite un emoticon cu o inimă, dar o inimă albastră poate fi un simbol destul de ambiguu.
Crucea Sfântului Petru
Crucea Sfântului Petru este, de asemenea, unul dintre cele 9 simboluri interpretate greşit. Crucea Sfântului Petru este crucea răsturnată, cu braţul superior mai lung decât celelalte. În percepţia comună, o astfel de cruce a devenit simbolul satanismului sau al anticreştinismului, pentru că ar reprezenta inversul crucii creştine.
În realitate, o astfel de cruce face trimitere la felul în care a sfârşit Sfântul Petru, condamnat la moarte şi executat prin crucificare, cu capul în jos, aşa cum el însuşi a cerut, spre a se deosebi de felul în care a fost răstignit Iisus Hristos, după cum se relatează într-o serie de texte apocrife, de la începutul secolului al III-lea.
Pentru catolici, Crucea Sfântului Petru este simbolul smereniei. Pentru romano-catolici, Papa este succesorul lui Petru, ca episcop al Romei şi, datorită acestui fapt, papalitatea este adesea reprezentată prin simbolurile care-l reprezintă şi pe Sfântul Petru – chei de argint şi de aur, care simbolizează cheile împărăţiei cerurilor, tronul papal, având sculptată pe spătar Crucea Sfântului Petru.
9 simboluri interpretate greşit sau incomplet – Semiluna
Semiluna însoţită de o stea este un simbol pe care, în prezent, toată lumea îl asociază cu lumea islamică. Începând cu anul 1793, acest simbol a reprezentat Imperiul Otoman şi este prezent şi astăzi pe steagul Republicii Turcia, precum şi pe steagurile altor state – Libia (între 1951 – 1969 şi după 2011), Tunisia (1956), Algeria (1958). În secolul al XX-lea, Semiluna a fost introdusă şi pe drapelele Azerbaidjanului, Malaeziei, Pakistanului.
Simbolul Semilunei este, de fapt, foarte vechi, din vremea Babilonului şi a Egiptului Antic, cu trei mii de ani i.Hr., prezent în zone geografice şi civilizaţii cu religii total diferite. Triburile turcesti, în timpul migraţiei lor, din Asia Centrală, în Turcia, în jurul anului 800, au preluat acest simbol. În Orientul Mijlociu, în cadrul cultelor preislamice, Semiluna îl reprezenta pe Sân, tatăl Soarelui, iar steaua, pe Ishtar, zeiţa iubirii. Simboluri similare au existat şi în antichitatea grecească şi în cea romană. Şi în religia creştină, Semiluna a fost asociată mult timp cu Fecioara Maria, iar pentru hinduşi, Semiluna simbolizează controlul minţii.
9 simboluri interpretate greşit sau incomplet – Pentagrama
Pentagrama este o stea cu cinci colţuri, realizată cu ajutorul a cinci linii drepte, aşa cum indică şi etimologia cuvântului – grecescul “pentagrammon” – “cu cinci linii”. Prima imagine a unei pentagrame datează din jurul anului 3 500 i.Hr., din oraşul Ur, din Mesopotamia, unde era folosită ca ornament, ulterior ca semn al puterii imperiale. Mai târziu, simbolul pentagramei a fost găsit în nenumărate culturi.
În general, în culturile antice, pentagrama era simbolul microcosmosului, punerea laolaltă şi în echilibru a lucrurilor inegale – trei, ca semn al principiului masculin, şi doi, principiul feminin. Pentagrama folosea şi ca semn de recunoaştere pentru membrii aceleiaşi comunităţi, de exemplu, pitagoreicii, care puneau acest semn şi pe scrisori, cu valoare de salut, însemnând “Să fii sănătos!”.
Anticii o asociau ideii de perfecţiune, cunoaşterii şi iubirii. La egipteni, simboliza focul sacru, viaţa, mişcarea, anotimpurile, forţa născută din sinteza elementelor complementare. În religia Wicca, o religie neopăgână/cult vrăjitoresc, pentagrama semnifica cinci zeităţi ale naturii.
Mai aproape de zilele noastre, pentagrama inversată (cu două vârfuri în sus, ca un cap de ţap) este considerată un simbol satanist, printr-o asociere eronată a “satanismului” cu “păgânismul”, sensul vechi al celui de-al doilea cuvânt venind din latinescul “paganus”, însemnând “locuitor al satelor”, oameni care, în timpurile vechi, venerau natura. Teama bisericii de oamenii de la oraş era atât de mare, încât banalul cuvânt “sătean” a ajuns să denumească “un suflet păcătos”.
Steaua lui David
Steaua lui David este o hexagramă, formată din două triunghiuri echilaterale şi, ca şi pentagrama, este un simbol foarte vechi şi foarte popular în India, prezent cu 3 000 de ani i.Hr., asociat cu Brahma, zeul creator.
Despre felul în care a apărut acest simbol în iudaism nu se ştiu prea multe lucruri, acesta nefiind prezent în Biblia ebraică (Tanah), nici în Talmud (text central al iudaismului rabinic), nici în vreo altă sursă iudaică.
Prima folosire “oficială” a acestui simbol datează din 1354, când, la Praga, Carol al IV-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman, le-a acordat evreilor dreptul de a avea steagul lor. Începând cu anul 1897, Steaua lui David a devenit simbol al sionismului (mişcarea de emancipare naţională a evreilor, cu scopul revenirii în Tara Sfântă).
Cât despre originea acestui simbol, se presupune că ar reprezenta Universul, cu cele patru puncte cardinale, plus “sus” şi “jos”, macrouniversul şi microuniversul. Alţi cercetători susţin că imaginea ar fi fost folosită iniţial pe scutul vechilor războinici evrei, pe partea din interior, fiind o figură geometrică nedeformabilă, deci mai rezistentă, cu şase puncte de prindere a materialului din care era confecţionat scutul. În Cabala, cele două triunghiuri ar corespunde aspectelor contrarii ale existenţei – binele şi răul, frumosul şi urâtul, material şi spiritual etc.
Svastica
Svastica a rămas în mentalul colectiv ca emblemă politică folosită de nazişti, doctrina politică a fascismului german, fondată de Hitler, profund antiumană, susţinând superioritatea rasei ariene, ca justificare pentru violenţă, rasism, genocid, războaie. Şi astăzi, în multe ţări, inclusiv în România, este interzisă utilizarea unui astfel de simbol.
A devenit aşadar un simbol confiscat de nazişti, deşi, ca şi alte simboluri, este foarte vechi şi a fost prezent în multe culturi de pe teritoriul Eurasiei, inclusiv la hinduşi, hitiţi, sciţi, celţi etc., precum şi în Africa şi America. Originea svasticii se află în “jainism”, una dintre cele mai vechi religii şi culturi ale lumii, cu rădăcini în India antică (în India folosindu-se şi astăzi acest simbol, în ceremoniile religioase).
Svastica (din sanscritul “suastika”, insemnd “obiect benefic”, “aducător de noroc”) este o cruce cu braţele îndoite, la jumătatea acestora, în unghi drept, în sens orar sau antiorar. În varianta hindusă apare decorată cu câte un punct în fiecare sfert.
Celebrul arheolog Heinrich Schliemann, cel care a identificat urmele legendarei cetăţi Troia, din Asia Mică (azi, pe teritoriul Turciei), a găsit un astfel de simbol în situl cetăţii, asociindu-l cu marile migraţii ale popoarelor indo-europene.
Prezenţa acestui simbol în antichitate, pe teritorii vaste, a fost explicată de cunoscutul astronom şi astrofizician Carl Sagan ca fiind reprezentarea unei cozi de cometă, ale cărei jeturi de gaz, în mişcarea de rotaţie, ar fi luat această formă, impresionându-i pe oameni. Alţi cercetători susţin teoria originii unice, ca simbol sacru preistoric, care s-a răspândit apoi pe toate continentele.
9 simboluri interpretate greşit sau incomplet – emoticonul care râde cu lacrimi
“Face with Tears of Joy” (“Faţa cu lacrimi de bucurie”), potrivit “Emojipedia” (pentru că există şi o enciclopedie care detaliază semnificaţia fiecărui emoticon, multe fiind subiectul unor dezbateri intense) a primit premiul pentru cel mai popular emoticon, în 2017. Chiar faimosul Dicţionar Oxford i-a acordat titlul de “Cuvântul anului 2015”, aşadar “cel mai folosit din lume”. Este arhicunoscut, dar se pare că nu este înţeles tocmai corect, spun psihologii.
Iniţial, “râsul cu lacrimi” era destinat mesajelor cu adevărat amuzante, dar, cu timpul, a devenit un răspuns la orice remarcă doar uşor amuzantă, reflectând, spun specialiştii în comunicare, o anumită ipocrizie colectivă, un fel de caricaturizare a sentimentului de bucurie, o simplificare a reacţiilor.
