A face (cuiva) capul calendar – sensul şi originea expresiei

A face (cuiva) capul calendar este o expresie veche de cel puţin două secole şi frecvent utilizată şi astăzi, în limbajul colocvial, al cărei sens este, în general, cunoscut de către vorbitorii de limba română – “a zăpăci (pe cineva), spunându-i foarte multe lucruri” (DEX).

Multe persoane recurg la această expresie când se simt copleşite de prea multe informaţii pe care nu le pot reţine sau când sunt nevoite să asculte timp îndelungat pe altcineva, fără ca lucrurile pe care le aud să prezinte prea mare interes sau când cineva este prea insistent (“toacă la cap”, cicăleşte”, face reproşuri repetate) în legătură cu o problemă sau alta.

Originea expresiei “a face (cuiva) capul calendar”

Mai puţin cunoscută este originea expresiei “a face (cuiva) capul calendar”, având în vedere că, aparent, este greu de descifrat un sens logic într-o astfel de structură sintactică. Expresia dobândeşte însă inţeles, dacă avem în vedere contextul istoric în care a apărut, aproximativ în secolul al XVIII-lea sau, poate, mai devreme, când apariţia si apoi răspândirea tiparului a făcut posibilă o circulaţie mai rapidă şi mai densă a informaţiilor.

În “Secolul Luminilor” (al XVIII-lea), mai mult decât în perioadele precedente (pentru că principala idee care a stat la baza acestui curent era “luminarea” prin cultură şi ştiinţă, numai în felul acesta omul putând să-şi lărgească orizontul şi să ia lumea în stăpânire) s-a început tipărirea susţinută a cărţilor, a unor Enciclopedii (“Marea Enciclopedie Franceză”, de exemplu).

Treptat, ideile iluministe s-au răspândit şi spre estul Europei, astfel că, şi în Ţările Române, mai ales prin contribuţia culturală a “Şcolii Ardelene”, s-au tipărit, în această epocă, manuale, dicţionare, cărţi de popularizare a ştiinţei, dar şi calendare, acestea din urmă fiind mai uşor de tipărit decât alte cărţi şi putând fi vândute în multe exemplare.

Pentru a fi mai atrăgătoare şi mai interesante, calendarele cuprindeau nu numai cronologia zilelor şi lunilor anului, ci şi diverse alte informaţii – date astronomice, astrologice, meteorologice, istorice, biografice, sfaturi pentru lucrătorii pământului, pentru însămânţări şi alte munci agricole, târguri cunoscute de peste an etc. Atât de multe informaţii, înghesuite într-un spaţiu mic, încât, adesea, cei care le cumpărau nu înţelegeau mare lucru din respectivele date tipărite – texte şi desene care “le făceau capul calendar”.

Calendare, almanahuri

Unul dintre sensurile cuvântului “almanah” (din latinescul “almanachus”), cel mai vechi sens, este: “Calendar care cuprinde date de popularizare din diferite domenii” sau “Publicație anuală, în formă de volum, care cuprinde un calendar și un bogat material beletristic sau de altă natură, precum și diverse note informative cu caracter enciclopedic” (DEX). Prin urmare, iniţial, “almanahul” era chiar acel tip de tipăritura care ar fi putut face “capul calendar”.

Mai târziu, cuvântului “almanah” i s-a adăugat şi înţelesul de “publicație periodică de literatură, pentru un anumit domeniu de activitate”.

În limba română, mai există şi alte expresii asemănătoare ca sens cu “A face (cuiva) capul calendar” – “A se uita ca mâţa-n calendar” sau “”A-și pierde călindarul” (“a se zăpăci”/ “A nu ști ce zi este”.