Cântă, desenează, pictează, dansează, poartă diferite costume, realizează mici lucrușoare handmade.
I-am întâlnit peste tot în drumurile mele prin Europa. La Praga, îndeosebi pe Podul Carol. La Veneția, în Piața San Marco și pe toate străduțele de pe canale. La Milano, în piața mare a Domului. La Londra, ocupau un colț de Hyde Parc și zonele de pe malurile lacurilor din parc. La Roma, în toate piețele pline de turiști, în special în apropiere de Fontana di Trevi, artiști ai străzii își duc veacul zi de zi. În Zagreb, i-am văzut pe străduțele pietonale din zona veche a orașului. La Berlin, la Poarta Brandenburg, oameni în variate costume te întâmpină la fiecare pas. În piețele din Cluj Napoca, chitariștii cântă și încearcă să ajungă la sufletul și portofelul trecătorilor.
La Riga, a fost o surpriză să întâlnesc foarte mulți copii care cântau la câte-un instrument, aproape pe fiecare stradă. Copii blonzi și frumoși, cu priviri senine, expunându-și sufletele în fața oamenilor. O vreme bună, am urmărit-o pe fetița care cânta la un instrument al cărui nume mi-e necunoscut și se acompania cu o voce suavă care oprea mulți trecători. Angelică și foarte delicată, fetița aceea mi-a părut mult prea matură pentru vârsta ei, mult prea serioasă, concentrată, străduindu-se să placă. Și reușea, pentru că era ea toată o încântare. Stăteam acolo, în mulțimea de oameni care erau adunați mereu în fața ei și mă întrebam ce-o fi cu ea, care-o fi viața ei, cine-o fi îndrumând-o, cine i-o fi purtând de grijă.
Riga, Letonia
La Roma, am privit o fată care stătea pe o margine de trotuar și folosea spray-uri colorate pe mai multe foi suprapuse unele peste altele pentru a reda într-un mod aparte un anumit obiectiv turistic. Și ieșeau minuni din mâinile ei. Mă uitam la hainele ei ponosite, la părul prins haotic, la pielea mâinilor colorată-n toate nuanțele posibile și o admiram. Dincolo de condițiile precare în care-și desfășura munca, am zărit talentul, și priceperea, și bucuria. Și-o libertate de exprimare, o libertate de a fi pe care am invidiat-o multă vreme.
La Zadar, în orașul soarelui, din Croația, am stat de vorbă, o vreme, cu un astfel de om. Un bătrân care picta pe pietre de mare. Le mai strica puțin, cum mi-a spus el, că doar marea le făcuse deja prețioase, dar oamenii nu înțeleg acest lucru și le vor cât mai colorate… Îmi povestea cu blândețe despre faptul că e pe jumătate grec, că a bătut mult drumurile Europei la viața lui, că a iubit mereu limbile străine și a avut mereu dorința de-a colora cumva viața. Îmi zicea, cu urme de tristețe în glas, că oamenii apreciază greu munca făcută manual. Că se târguiesc și se zgârcesc să dea bani pe lucruri care nu-s cu forme perfecte, scoase din matriță, că nu-și dau seama că valoarea vine din unicitate, din implicarea emoțională în realizarea unui lucru, din truda mâinilor. Și totuși, continua să coloreze pietrele și să creioneze bucuria vieții pe hârtie.
Zadar, Croația
Zadar, Croația
Mie acești oameni îmi stârnesc admirația. Mi se pare că au o îndrăzneală și o tărie aparte. Că se expun pe ei înșiși, expunându-și operele. Că vând o bucățică din ei înșiși, de cele mai multe ori, pe bani puțini, comparativ cu munca pe care-o depun, cu ceea ce oferă. Că-și folosesc talentul pe care-l au într-un mod care, din punctul meu de vedere, nu-i înjosește, ci îi înalță. E evident faptul că pentru cei mai mulți dintre ei, e modul în care-și câștigă traiul. Unii, pe termen îndelungat, alții, punctual. Se pun la dispoziția turiștilor, a trecătorilor, la disponibilitatea acestora de-a le arunca câțiva bănuți sau de-a le cumpăra tablourile sau suvenirele lucrate. De multe ori, sunt oameni cu un talent formidabil care rămâne nevalorizat așa cum ar merita. Și totuși, un talent care nu se pierde.
Sunt prezenți peste tot, în toate orașele, în apropiere de toate obiectivele turistice. Uneori, sufocant de mulți și de multe ori, tratați ca niște cerșetori. Oamenii se opresc să-i asculte, să-i vadă, să observe ce rezultate ies din mâinile lor, să-i admire, sau, de cele mai multe ori, să-i compătimească pentru că-și câștigă traiul în acest fel. De multe ori îi privesc, îi ascultă, dar cutiile pentru bani din fața lor rămân goale. Sau, poate, se strâng câțiva bănuți, puțini și nu pe măsura a ceea ce oferă. Și ei o iau de la capăt, iar și iar. Pentru că trebuie, că-i obligă necesitatea. Sau pentru că vor, pentru că e ceea ce le oferă satisfacție, să dea bucățele din ei înșiși altora, așa cum îmi spusese și bătrânul din Croația.
Îmi par oameni frumoși. Oameni care nu cer fără să ofere ceva în schimb.
Zagreb, Croația
Berlin, Germania
Riga, Letonia
Praga, Cehia
Praga, Cehia
Tallin, Estonia
Zadar, Croația
