Africa se rupe în două – este o teorie recentă, pe care o susţin tot mai mulţi seismologi, în pofida unor voci, de asemenea autorizate, care o contestă. Desigur, este vorba de un fenomen care se desfăşoară pe o perioadă lungă de timp, dar ale cărui efecte se resimt deja şi care avansează, se pare, mai rapid decât au anticipat oamenii de ştiinţă.
Avertismentul că partea estică a continentului african se va desprinde, la un moment dat, de Placa somaleză, nu este nou, dar surprinzătoare este viteza cu care pare a se desfăşura un astfel de fenomen, faţă de ceea ce anticipaseră seismologii.
Mai exact, falia dintre plăcile tectonice în cauză – Placa africană şi Placa somaleză – se măreşte cu aproximativ 2,5 centimetri pe an, unii spun chiar 5 centimetri, ceea ce este enorm. Cutremure de pământ, ploi torenţiale violente, alunecări de teren, erupţii vulcanice, toate par să aibă legătură cu desprinderea treptată a Plăcii somaleze de Africa, în dreptul Marelui Rift.
Unul dintre specialiştii în seismologie, geologul Ben Andrews, cercetător la un institut american de profil, recunoscut la nivel mondial, declara de curând, într-un interviu, că este vorba de un fenomen geologic care se întinde pe o lungime de 6000 de kilometri şi o lăţime de 60 de kilometri, de la Marea Rosie până la fluviul Zambezi, adică de-a lungul Marelui Rift african.
Patru ţări din Cornul Africii – Kenya, Etiopia, Tanzania şi Somalia – vor forma un nou continent, iar malurile celor două continente vor fi separate de o mare nouă. Chiar dacă asemenea fenomene se desfăşoară în milioane de ani, semnele sunt din ce în ce mai vizibile şi influenţează dinamica seismică şi a altor continente.
Valea Marelui Rift din Africa – locul în care plăcile tectonice se vor separa
În 2005, o fisură imensă în scoarţa terestră s-a deschis într-o zonă deşertică, aflată la 100 de kilometri de graniţa dintre Etiopia şi Eritreea. Fisura, lată de 5 de metri şi cu o adâncime ce variază între 2 şi 12 kilometri, se întinde pe o lungime de 60 de kilometri. Apariţia acestei falii a coincis cu erupţia vulcanului Dabbahu, stins de foarte multă vreme si care s-a reactivat, şi cu apariţia altor fisuri mai mici, în sud. Se presupune că, în această fisură, s-a “injectat” magmă bazaltică, ceea ce ar însemna, după cum spune directorul Institutului de Fizică a Pământului din Paris, “momentul zero al deschiderii unui ocean”.
În 2018, altă fisură s-a produs în aceeaşi zonă, distrugând o şosea naţională, care leagă oraşul Narok de Rezervaţia Naturală Masai Mara. Locuitorii din regiune au povestit cum casele s-au rupt pur şi simplu în două.
Prima mare fractură a plăcilor tectonice din această regiune a apărut în urmă cu milioane de ani, culminând cu apariţia Mării Roşii şi a Golfului Aden. A doua mare fisură, cunoscută astăzi ca Valea Marelui Rift sau Sistemul Riftului Est-African, a început să se formeze cu circa 30 de milioane de ani în urmă, a dat naştere unor masive muntoase şi vulcani, precum Kilimandjaro şi Kenya (un masiv muntos cu altitudinea maximă de 5199 metri) şi a continuat să se lărgească pe măsură ce Africa se separă de Peninsula Arabiei.
În geologie, riftul denumeşte rupturi ale scoarţei terestre suboceanice. Valea Marelui Rift, din Africa, este formată din două şiruri de rifturi, pe direcţia nord-sud. Primul dintre acestea – Valea Riftului de Est (Riftul Gregory) – are ca repere Râul Iordan, Marea Moartă şi Golful Aquaba, în nord, continuând spre sud cu Marea Rosie, apoi în direcţia Oceanului Indian, pe lângă oraşul Beira, Mozambic.
Al doilea şir de rifturi – Valea Riftului de Vest (Riftul Albertin) – se întinde spre nord, de la lacul Malawi, unde face un arc şi se continuă cu alte lacuri (Rukwa, Tanganyka, Albert).
Marea falie est-africană taie în două Cornul Africii, numele geografic dat unei peninsule din Africa de Est, care se întinde de la coasta sudică a Mării Roşii, până la coasta vestică a Mării Arabiei, si care, pe hartă, seamănă cu cornul unui rinocer.
Placa tectonică africană se află în vestul Marelui Rift, iar în est, Placa tectonică somaleză. Dacă fisura dintre aceste două plăci se adânceşte, aşa cum susţin cei mai mulţi seismologi, între acestea va apărea o nouă mare, cu trei braţe, care va separa Arabia de Placa africană şi o placă insulară somaleză spre est.
În acest moment, nimeni nu poate spune cu certitudine când marea va inunda din nou deşertul, dar, aşa cum se afirma de curând, la Conferinţa organizată de American Geophysical Union (AGU), în Los Angeles, “totul ar putea merge foarte repede, pentru că transformarea geologică a Africii de Est s-a accelerat dramatic”. Un profesor al Universităţii din Bristol observa, cu aceeaşi ocazie, că, în prezent, “pământul se deschide cu metri, cutremurele provoacă adânci crevase, iar solul din Africa de Est se sparge ca sticla”.
Deplasarea plăcilor tectonice – alte zone active, în lume
Un fenomen care agravează, în ultimul timp, situaţia din Africa de Est, este înmulţirea cutremurelor din Golful Tadjoura, tot mai apropiate de coastă, o situaţie care, până acum, putea fi constatată doar la adâncimi foarte mari, în ocean. Modelul cutremurelor arată, după cum se subliniază într-un articol din Journal of Geophysical Research , că deşertul se transformă într-un fund marin adânc.
Pe de altă parte, s-a intensificat şi activitatea vulcanică subacvatică, iar lava, răcindu-se, formează constant o nouă crustă terestră, parte acum a adâncului oceanului. Pe măsură ce magma vulcanică împinge în sus, adâncul oceanului se împarte în două, mişcând plăcile tectonice şi dând naştere la cutremure.
În general, plăcile tectonice pot fi divergente, tendinţa fiind de a se îndepărta una de alta, aşa cum se întâmplă în Africa, sau convergente, în acest caz alunecând lateral una peste cealaltă şi generând activitate vulcanică sau seismică.
Reaşezarea plăcilor tectonice este un fenomen comun pe Terra, dar, pentru că se desfăşoară de-a lungul a milioane de ani, oamenii nu îşi dau seama ce schimbări profunde provoacă. Oceanul Atlantic, de exemplu, se extinde continuu din cauza plăcilor divergente care separă Europa şi Africa de cele două Americi. O astfel de falie, în Atlantic, este vizibilă, peste nivelul mării, în Islanda.
Kent C. Condie, profesor de geochimie la Universitatea New Mexico Tech, care se ocupă îndeaproape de fenomenele din Valea Marelui Rift African, spune că, în lume, la ora actuală, sunt şi alte zone “active”, chiar dacă semnele nu sunt atât de vizibile ca în Africa.
Riftul Rio Grande, de pildă, se întinde din centrul Statului Colorado, din SUA, în nord, până în Mexic, în sud. Probabil că, într-un viitor foarte îndepărtat, această zonă va separa continentul nord-american în două.
Lacul Baikal, din sudul Siberiei, Rusia, care reprezintă cea mai mare rezervă de apă dulce din lume, se află pe o zonă de rift, care s-a scufundat cu milioane de ani în urmă, acesta fiind motivul pentru care este cel mai adânc lac din lume.
Golful California, cunoscut şi sub denumirea istorică de Marea Cortez, separă Peninsula Baja California, de Mexicul continental, şi a apărut tot în urma mişcării plăcilor tectonice, Baja California fiind, cu milioane de ani în urmă, parte a Mexicului continental. Şi în prezent, golful California continuă să se lărgească, din cauza faliei San Andreas, de pe flancul estic şi, in milioane de ani, va ajunge, probabil, în Alaska.
Ar trebui să ne neliniştească astfel de fenomene?
Mişcarea plăcilor tectonice este un fenomen pe care omul nu-l poate controla. Seismologii spun că lecţiile învăţate din ceea ce se întâmplă acum în Cornul Africii şi in alte părţi din Africa de Est se leagă de o gamă mai largă de informaţii despre cum se produc cutremurele atunci când continentele încep să se separe.
În plus, în ultimii zece ani, s-au pus la punct sisteme care pot să alerteze cu un minut-două inainte producerea unui seism, astfel încât oamenii să se adăpostească, cel puţin în anumite regiuni.
Mişcarea plăcilor tectonice se va încetini şi se va opri, subliniază specialiştii, în momentul în care Pământul se va răci. Atunci va înceta şi activitatea vulcanică. Apa şi ciclul carbonului vor fi afectate, fotosinteza va încetini şi ea si va dispărea, adică atunci când viaţa pe Terra nu va mai fi, când Pământul va deveni “stagnant”, ca şi planeta Marte.
