Al doilea creier, inima, este o descoperire recentă, care reuneşte experimente şi concluzii la care au ajuns cercetători din domeniul neuroştiintelor şi al fizicii cuantice şi care ar putea fi punctul de plecare pentru un posibil şi apropiat salt în evoluţia fiinţei umane.
Inima, al doilea creier al nostru, ignorat până în prezent, dintr-o astfel de perspectivă, poate fi punctul de plecare pentru schimbări fundamentale în privinţa valorificării potenţialului nostru, pentru a deveni mai empatici, mai inteligenţi, pentru a lua decizii în acord cu dorinţele şi voinţa noastră, pentru a ne (re)descoperi genialitatea cu care ne-a înzestrat natura, dar pe care fiinţa noastră o abandonează încă din primii ani de viaţă.
Se pare că va trebui, pentru binele nostru, să renunţăm la o serie de mituri false sau de stereotipii de gândire, care vin din ceea s-a ştiut până acum, şi anume să considerăm, de exemplu, inima şi stomacul (despre care se spune că este “al treilea creier”) doar ca părţi ale organismului nostru, care funcţionează automat, aproape instinctual, asigurând circulaţia sângelui şi hrana organismului.
Va trebui să învăţăm că atunci când se spune că omul “gândeşte şi cu inima”, aceasta nu este doar o simplă metaforă, ci o realitate, inima este al doilea creier al nostru, adevăratul centru al fiinţei, al conştiinţei şi că organismul funcţionează pe baza unor mecanisme mult mai subtile decât cele pe care le-au descris până acum, anatomia si fiziologia clasică.
Al doilea creier, inima – un organ inteligent
În anii 2000, o echipă de cercetători americani, de la HeartMath Institute, California, şi o alta de la Universitatea din Montreal, Canada, au publicat o serie de studii în care au avansat conceptul de “al doilea creier” – inima, un organ înzestrat cu inteligenţă, cu rol esenţial nu numai în circulaţia sângelui şi in menţinerea vieţii, ci şi în procesele cognitive, în decodarea informaţiei intuitive, în felul în care percepem lumea, în modificarea ADN-ului.
S-a descoperit că inima este al doilea creier, care conţine un “sistem nervos” independent şi bine dezvoltat, cu peste 40 000 de neuroni şi o reţea complexă şi densă de neurotransmiţători, de proteine şi de celule de sprijin. Graţie acestui sistem surprinzător, se pare că inima, spun specialiştii, poate să ia decizii, să înveţe, să-şi amintească, să perceapă stimuli exteriori, independent de sistemul nervos central şi să influenţeze procesele cognitive de la nivelul creierului.
Este o evidenţă, pe care până acum doar o intuiam sau o raportam exclusiv la sistemul nervos, că atunci când suntem animaţi de emoţii pozitive, de calm, de echilibru, de satisfacţie autentică, ritmul, frecvenţa cardiacă sunt în limite normale, în timp ce stresul, anxietatea, frica etc. strică acest echilibru şi toate au legătură cu creierul şi cu inima în acelaşi timp.
Conexiunile dintre creier şi al doilea creier – inima
Diversele experimente au arătat că între creier şi inimă există un schimb permanent de informaţie, iar acest schimb este sursa unui potenţial imens al fiinţei noastre, pe care nici nu l-am fi putut bănui înainte de cercetările făcute în acest. Nu numai că inima – al doilea creier, este un organ inteligent, dar este şi unul foarte “senzitiv”, capabil să ia decizii, pe baza a diverşi stimuli. Aşa cum explică neurologii şi cardiologii, inima învaţă şi ea prin experienţă. Spre deosebire de creier însă, care îşi formează nişte “poteci” în reţelele neuronale, “raţiunea” inimii nu ţine cont de trecut, este spontană, instantanee, este prima care percepe informaţia, după care o trimite spre creier.
- Prima conexiune între primul şi al doilea creier, inima – Din totalitatea celulelor de care dispune inima, 67% sunt celule nervoase şi este singurul organ capabil de a transmite informaţii la creier în mod autonom, pe baza a diverşi stimuli din exterior. Inima trimite creierului mai multe informaţii decât primeşte aceasta de la creier şi poate inhiba sau activa diverse părţi ale creierului, în funcţie de situaţii, influenţând percepţia noastră asupra realităţii, implicit felul în care reacţionăm faţă de această realitate.
- A doua conexiune – inima are un rol esenţial în homeostază, adică în manifestarea acelei proprietăţi a organismului de a menţine, în limite apropiate, constantele mediului intern. Altfel spus, al doilea creier este cel care garantează echilibrul nostru emoţional, inhibă stresul, favorizând producerea unor hormoni responsabili de starea noastră de bine, hormoni ai atenţiei, ai iubirii, ai fericirii. Mai mult, inima acţionează şi ca un fel de glandă endocrină suplimentară, în legătură cu amigdala cerebrală, centru nervos al fricii.
- A treia conexiune – inima se caracterizează şi printr-un câmp electromagnetic foarte puternic (de 5000 mii de ori mai puternic decât cel al creierului) şi a cărui valoare variază în funcţie de emoţiile noastre. Experimentele specialiştilor de la HeartMath au demonstrat, fără umbră de îndoială, că în funcţie de calitatea emoţiilor, câmpul electromagnetic al inimii se alterează, devine haotic sau se echilibrează.
Inteligenţa cuantică a inimii repune în discuţie evoluţia fiinţei umane
“Inteligenta cuantică a inimii” este titlul unei cărţi din 2017, scrisă de Stephane Drouet, specialist în fizica cuantică şi neurostiinte, care consideră că a venit timpul să regândim definiţiile şi reprezentările noastre despre inteligenţă, în lumina noilor descoperiri. Este o carte gândită pe ideea de interdisciplinaritate, ai cărei piloni sunt: descoperirile recente despre neuroplasticitatea creierului, fizica cuantică şi inima – al doilea creier.
Interpretarea inteligenţei umane în sens cuantic conduce la ideea că este vorba de o inteligenţă “de nouă generaţie”, care se manifestă “invizibil şi la distanţă”, care va duce la progresul omenirii, al cunoaşterii, al individului şi din perspectiva căreia spiritul modelează realitatea şi nu invers. Acest nivel se va atinge atunci când omul va deveni capabil să „gândească” la unison cu mintea, inima şi corpul său.
Pe aceeaşi idee, anul acesta, în 2018, Ghinos Lepage şi Gervais Saint-Laurent au publicat volumul “Inima, acest creier neglijat”, în care insistă pe faptul că ar trebui să acordăm inimii, ca al doilea creier, ca un “creier neglijat”, cel puţin aceeaşi atenţie pe care o acordăm mentalului nostru. Nici un echilibru, la nivelul corpului, nu poate fi restabilit, spun autorii, ignorând inima.
În plus, s-a mai demonstrat, prin experimente, că emoţiile influenţează structura ADN-ului. Stările pozitive, de linişte, bucurie, recunoştinţă etc. dilată lanţurile de ADN, în timp ce stresul, furia, frica, frustrările micşorează molecula de ADN, iar deblocarea codurilor ADN se produce instantaneu, la schimbarea stării de spirit. O teorie şi mai îndrăzneaţă, din perspectiva fizicii cuantice, spune că, dacă ADN-ul poate fi influenţat de emoţiile noastre, acesta, la rândul lui, modifică materia din realitatea înconjurătoare şi că ambele fenomene se pot manifesta şi la distanţă, prin câmpul cuantic. Chiar dacă, la momentul actual, astfel de puncte de vedere sunt primite cu scepticism, este foarte posibil ca viitorul apropiat să rescrie multe dintre “adevărurile” de până acum, considerate imuabile.
O altă componentă a personalităţii noastre, de asemenea neglijată până acum, este intuiţia – o mare provocare pentru ştiinţa contemporană. A pune intuiţia doar pe seama unor mecanisme parţial explicate ale sistemului nostru nervos, spun cercetătorii, ar fi prea puţin. Dintr-o serie de studii a rezultat că intuiţia este rezultatul “colaborării” dintre creier şi inimă. Experimentele au evidenţiat că percepţiile şi informaţiile intuitive sunt interpretate mai întâi de inimă şi apoi de creier. Stupefiantă a fost şi constatarea că, studiindu-se proprietatea de conductivitate a pielii, aceasta a răspuns la stimuli emoţionali, prin intermediul celui de-al doilea creier (inima), cu câteva secunde înainte ca informaţia să ajungă la creier şi să fie decodata prin reţelele neuronale.
Suntem, aşadar, un cumul excepţional de energii, conexiuni, senzaţii, percepţii, toate ghidate de aceste două centre de comandă: creierul şi inima. Al doilea creier este un tip de inteligenţă, superioară, un potenţial pe care cei mai mulţi oameni nu ştiu încă să-l valorifice.
Pe baza informaţiilor din neurostiinte, psihologii recomandă, pentru a activa acest al doilea creier, să ne eliberăm spiritul de mecanismele primare dăunătoare, în primul rând frica şi instinctul de dominaţie, profund ancorate în noi şi datorită cărora fiinţa umană a reuşit să supravieţuiască milioane de ani. Este timpul pentru un salt calitativ în evoluţia noastră.
Ne putem stimula al doilea creier observându-ne cu atenţie gândurile şi emoţiile, fără a le “judeca” şi având încredere în intuiţie, să acceptăm că adevărata origine a emoţiilor este în interior, nu în afară. Poate nu întâmplător acum, la începutul mileniului al treilea, ştiinţa descoperă ceea ce anticii susţineau cu convingere, printr-o cunoaştere intuitivă – că inima este “stăpâna” corpului nostru, sediul conştiinţei şi al inteligenţei. Punând laolaltă excepţionala capacitate a creierului uman şi potenţialul uriaş de bine şi de vitalitate din inima noastră, cu siguranţă condiţia umană s-ar schimba în bine, în mod semnificativ.
Afirmaţia matematicianului, fizicianului, filosofului Blaise Pascal, din urmă cu peste trei secole, pare mai actuală ca oricând: “Inima are raţiunile ei, pe care raţiunea nu le cunoaşte” sau, adaptând acest adagiu din perspectiva secolului XXI, am putea spune că ”Inima are raţiunile ei, pe care raţiunea le inţelege si ea, numai omul nu ştie ce comori se ascund in el insuşi”.
